2. Seducerea fecioarei.

277 53 9
                                    

Tahir

În seara asta, clubul Arabic Nights strălucea de parcă ar fi fost un templu al păcatului, iar eu eram împăratul lui.

Muzica pulsa, iar luminile dansau ca și cum ar fi fost atrase de o forță invizibilă. Printre toți acești oameni, ochii îmi căutau un singur lucru: îngerul cu părul castaniu și privirea inocentă. De când a intrat pe ușă, mi-a atras atenția și penisul meu zvâcnește de dorință.

Am văzut multe femei la viața mea, dar niciodată una atât de sexy.

M-am lăsat cufundat în atmosfera electrizantă, dar, în același timp, intensitatea momentului sărea în evidență când ea a intrat în peisaj.

Am zărit-o cu coada ochiului, încercând să-mi ignor instinctele primitive de a o aborda. Dar atracția era irezistibilă; era ca și cum ar fi fost scrisă în stele să ne întâlnim. Am observat cum prietena ei părea să aibă rezerve, ceea ce mă făcea să zâmbesc.

'Îngerul' era captivant, iar temerile ei nu făceau decât să aprindă și mai tare dorința în mine.

Voiam să intentez cel mai pervers și murdar joc: seducerea fecioarei.

Am decis să acționez.

Am profitat de ocazie și m-am apropiat de ea.

Cum necum, a căzut grămadă în brațele mele și eu am gemut cu adevărat atunci când am simțit carnea ei arzând, poposind în brațele mele.

O doream.

Iubeam să le-o trag femeilor, să fac cât de mult sex puteam și fecioara asta pătrunsă în lumea păcatului pusă la dispoziție de clubul meu, urla din toți porii că tânjește să fie venerată.

Zâmbetul meu era un amestec de siguranță și mister, iar când am ajuns lângă ea, voiam să îi arăt că lumea din jur poate fi și mai nebună și mai captivantă decât cred oamenii care se îngrijorează de viitor.

— Ești bine? am întrebat-o, iar glasul meu a venit ca un sărut șoptit care trebuia să-i dezvăluie cea mai profundă ascunzătoare a dorințelor.

Privirea ei mă urmărea, și am simțit cum inima îi bate haotic, probabil curioasă, dar și speriată.

De câte ori mă privea, părea să se lăsese prinsă în mrejele magnetismului meu, dar în același timp se lupta cu demonii ei interiori.

Devenise evident că alcoolul i-a slăbit apărătorii, și eu eram hotărât să profit de această oportunitate.

Ce aveam de pierdut?

Femeile frumoase sunt slăbiciunea mea și pura fecioară care tocmai îmi căzuse în brațe mă făcea să devin vulnerabil de excitat și dornic să îi venerez trupul.

— Ești diferită, prințeso, am murmurat, încercând să-i deschid ușile sufletului despărțit de inhibiții și de implicațiile zilei. Aici, ești liberă să te descoperi.

Puteam să o induc atât de bine într-o stare a păcatului și să o învăț ce este seducția. Aveam nevoie doar de acceptul ei și, poate doar beată sau și dornică de asta, părea că s-ar lăsa sedusă.

Nu-i știam nici numele, dar voiam cu ardoare să-i gust buzele și să o învăț să păcătuiască.

Eram un demon mișel hotărât să ducă pe căile pierzaniei acest înger pur și fragil.

M-am simțit îmboldit de acea privire plină de confuzie și dorință.

Poate că fetele virgine, cum cred cu tărie că e, aveau nevoie să simtă că pot fi ceva mai mult.

Trage-mi-o, Tahir! Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum