DARK VENOM

Zece

Cortney

Îmi aranjez breteaua ruptă dând-o peste umăr, afișând un zâmbet mic și inocent atunci când tata dă buzna în cameră.

Răsuflă ușurat, după care vine spre mine urmat de frate-miu care ține în mână două arme.

— Ce era cu zgomotele alea?

— Care zgomote?

Întreb eu și mă uit puțin după umărul tatei atunci când Killian se strecoară de după ușă, ca să iasă afară.

— Te masturbai?

Mă îmbujorez toată la auzul întrebării lui Madden, care întoarce capul spre ușă, însă Killian deja plecase.

— Da. Ai vreo problemă cu asta?

Răspund eu fără rușine, pentru că știam că tata și Madden vor renunța să-mi mai de-a întrebări.

— Curentul a fost tăiat...

Începe tata.

— ... Diego și Alesandro sunt morți...

— Și mașina mea e praf.

Mârâie Madden iritat.

— Am fost atacați din nou.

— N-ai văzut nimic suspect? N-ai fost atacată?

Scutur din cap, mințind cu nerușinare:

— Nu... mă aflam aici tot timpul. Ascultam muzică clasică. Am observat că curentul s-a tăiat, dar când am strigat după Diego și Alesandro, n-au răspuns...

Tata îmi pune mâna pe umăr și nu știu cum dar breteaua îmi alunecă de pe umăr iar sânul meu iese la iveală. Mi-l acopăr repede trecând pe lângă ei și murmurând:

— Poate că am fost atacați, dar oricine ar fi fost, clar nu s-a atins de mine. Mă scuzați.

Și ies val vârtej plecând fix în camera mea. Închid ușa, și îmi îmbrac altă pijama.

Aprind blițul telefonului, și inspectez camera, după îl îndrept spre oglindă. Eram toată ciufulită și clar îmbujorată.

Firar să fie, de oi fi acceptat să-mi facă toate astea?

Ușa camerei mele se deschide. Madden intră ținând și el blițul telefonului aprins. Mânjesc ochii când lumina puternică îmi nimerește în ochi.

— Dorești ceva?

Îl întreb.

— Doresc să-mi spui cum dracu' n-ai văzut pe nimeni intrând în casă, și cum dracu' n-ai văzut că mașina mi-e în flăcări!?

Bine, știam că pe Madden e mai greu să-l duci de nas, pentru că nu era prost, și știa perfect că nu era posibil să nu aud toate cele întâmplate.

— Ți-am spus, ascultam muzică clasică...

— O și să nu-mi spui că o explozie nu s-a auzit pe fonul unei muzici clasice.

— Nu...

Murmur eu iar el mânjește ochii puțin.

Câteva clipe de liniște. Nici unul dintre noi nu vorbește, iar presiunea vinovăției mă apasă din ce în ce mai mult. Într-un final, fratele meu zice:

— M-ai discutăm noi despre asta, momentan am alte chestii de făcut.

Închide ușa în urma lui, iar eu, mă simt ușurată. Cel puțin, pentru moment.