Angel
La micul dejun, toată lumea mi se părea că se poartă ciudat, în afară de Alex. Desigur, este greu să descifrezi orice emoție de pe fața lui în orice moment. Însă ceilalți păreau că au un secret pe care nu vor să îl împartă cu nimeni. Atunci când toți au terminat de mâncat, Alex s-a ridicat și a plecat la muncă. După zgomotul făcut de ușa de la intrare, care semnala ieșirea lui din casă, Connor s-a ridicat de pe scaunul său și a venit pe cel de lângă mine.
– Probabil că te întrebi, cumnată, de ce tot șușoteam în timpul mesei. Ei bine, te anunț că astăzi este ziua de naștere a soțului tău. Motiv pentru care, avem de gând să îi organizăm o petrecere surpriză.
Ce soție eram... Nici măcar nu știam că în acea zi era aniversarea soțului meu. Acum înțelegeam motivul pentru care ei se purtau atât de ciudat. Încercau să ascundă petrecerea de Alex.
– Minunatul tău soț împlinește vârsta de treizeci și patru de ani și vrem ca petrecea să fie pe măsură. Darla s-a ocupat de decorațiuni, Brandon a trimis invitațiile și a confirmat prezența oamenilor diseară iar eu i-am cumpărat, din partea tuturor, cel mai frumos cadou. O mașină nouă.
În această familie, sărbătoriții primeau de ziua lor o mașină. Atunci când eram eu mică, bunica îmi făcea o prăjitură în casă și îmi dădea câte un pulover tricotat de ea, chiar dacă ziua mea de naștere este vara. Îl făcea mereu puțin mai mare și îmi spunea că urma să îmi vină la fix în iarna ce urma.
– Vă pot ajuta și eu cu ceva? am spus.
Cei trei s-au uitat unul la celălalt. Înțelegeam de ce erau sceptici. După cum a decurs seara în care domnul Beaver ne-a vizitat, nici eu nu aș mai avea încredere în mine cu lucruri importante. Însă voiam să mă implic în orice era legat de această familie. Doar făceam și eu parte din ea.
Brandon a fost primul care a vorbit.
– Poți cumpăra tortul, a spus el. Nu am apucat să ne ocupăm de asta.
Un zâmbet mi s-a așternut pe față.
– Desigur, am spus. Îl voi cumpăra eu.
Connor și Darla au început să discute ceva, așa că am avut prilejul perfect de a vorbi cu Brandon.
– Voiam să îmi cer scuze pentru seara trecută, i-am spus. Nu știam că ținuta mea este atât de... provocatoare. Iar apoi am vărsat vinul pe cămașa domnului Alex. Am fost foarte neîndemânatică însă nu a fost intenția mea să îți stric cina de afaceri.
Brandon era cu mult mai înalt decât mine. Mă privea de sus, impunător, dar, totuși, avea ceva blând în privire.
– Nu te gândi la asta. Nu a fost vina ta. Mi-am dat seama că nu tu ți-ai ales rochia.
Ochii săi s-au oprit aspra Darlei.
– Oricum, am încheiat colaborarea cu el.
– Oh, nu. Îmi pare rău, m-am grăbit să spun.
– Nu ai de ce. Nu închei afaceri cu perverși. În special, nu cu oameni care o fac pe cumnata mea să se simtă inconfortabil.
Cumnată. Îmi plăcea să aud acest cuvânt venind din partea lor. Mă făcea să nu mă mai simt ca o străină și aveam impresia că făceam parte din familia lor. I-am zâmbit lui Brandon iar acesta a plecat fără să mai spună nimic.
Brusc, Darla a apărut lângă mine.
– Angel, am auzit că te-ai simțit rău ier. Păcat. Mi-ar fi plăcut să te avem lângă noi până la finalul serii.
CITEȘTI
Dragoste din datorie
RomanceAngel este mereu gata să sară în ajutorul celor din jur. Inima sa bună o face iubită de toți cei care o cunosc. Însă viața ei ia o întorsătură neașteptată atunci când se vede nevoită să se căsătorească cu Alex, un polițist dur și rezervat, cunoscut...