Layla

Capitolul 2

Cele două săptămâni de școală pe care le mai avea trecuseră greu, nu m-am putut concentra la nimic. Știam că trebuia să aștept să intre în vacanța de vară ca să primesc vreo veste de la ea, dar tot mi se părea greu. Zilele parcă nu mai voiau să treacă, dar gata, era ultima ei zi de școală. Cred că a tot sperat că va scăpa de chestia aia în care o băgasem, dar plicurile cu ștampile pe care i le-am tot trimis, și care au avut rolul de a-i arăta cât de serioasă e treaba, cred că au făcut-o să realizeze că nu prea are cale de scăpare.

Două zile mai târziu am primit mult așteptatul telefon. I-am răspuns calm și stăpân pe mine, întrerupându-mi legătura cu orice dosar de pe birou și îndreptându-mă spre geam pentru a putea privi orașul.

-Domnișoară Miller. Așteptam telefonul dumneavoastră.

- Mda. Când să vin și unde? întreabă plictisită, scurt și cu sictir în voce.

-Unde? Păi la sediul central. Nu v-ați făcut temele? Cred că este evident unde, am încercat eu să o enervez, chicotind mintal.

- E vară, nu am teme. Și unde e sediul central mă rog?

-Hm. Sunt puțin dezamăgit, trebuie să recunosc. Mă gândeam că o să aveti măcar curiozitatea să va interesati în legătură cu DIV.

- Mda. Pai îmi zici sau caut pe net?

- Asta trebuia să fi facut înainte să mă sunati, dar nu mai contează. Este în centrul Los Angeles-ului. Cea mai înaltă clădire, nu aveti cum să o ratati. Și, în plus, scrie DIV cât Luna de mare.

- Ha ha... Ne vedem mâine pe la 12.

- Să îi spuneti doar secretarei cine sunteti și ea va ști ce să facă. La revedere domnișoară Layla!

- Aha. Ok. Pa!

După ce îmi închisese telefonul, am rămas mult timp în același loc continuând să mă gândesc la ea și la vocea ei. Eram nerăbdător să o reîntâlnesc.

A doua zi în jurul orei 12 era aproape ajunsă, aproape fiind cuvântul cheie, de fapt, ea nu se zărea pe nicăieri, era imposibil să se fi rătăcit, nu? Nu putusem obține prea multe date despre ea însă erau suficiente încât să confirme faptul că a trăit aici, nu se putea rătăci în propriul oraș... așa speram.

Într-un final am fost anunțat că a ajuns, iar secretara a trimis-o în biroul meu. Mă întârziasem cu treaba, așa că încă analizam un dosar cât așteptam să ajungă la mine.

A intrat fără să bată, dorindu-și, probabil, să mă enerveze, dar în schimb am ridicat privirea și i-am spus calm:

-Unde ați fost crescută, domnișoară Layla?

- Într-un loc în care pereții erau pereți, nu geamuri, spunse zâmbind forțat la mine și plimbându-și privirea prin birou fără nicio reținere.

- Te incomodează acest lucru? Dorești să îl schimb? am întrebat serios gândindu-mă că poate are frică de înălțime.

- Nu, atunci ar trebui să bat înainte să intru și nu am chef. Deci eu ce fac aici?

Am zâmbit scurt prelungind așteptarea ei. M-am lăsat în scaun analizând-o de sus până jos și să fiu al naibii dacă nu adoram ceea ce vedeam.

- Ești practicantă. Vei fi un fel de... secretară.

- Și asta înseamnă că... a prelungit excesiv cuvântul pentru a afla mai multe detalii, iar eu nu am ezitat sa i le ofer.

- Pe scurt, vei fi secretara mea personală. Te vei ocupa de mine, am zâmbit iar, uitându-mă intens la ea. Daca își mai mușca o singură dată buza aia, o făceam a mea pe birou.