Layla

Capitolul 4

Concluzia era clară. Eram înconjurat de tinere adolescente, toate pornite împotriva mea. Am reacționat cât de calculat am putut. Nu de mult fusesem și eu adolescent, doar că sincer nu prea țineam minte senzația.

Am mers încet și m-am oprit în spatele canapelei, chiar în dreptul Laylei. Ca și cum aș fi vrut să spun "sunt aici, te susțin, nu te teme". Dar ei nu îi era nici frică și nici nu avea nevoie de susținerea mea. Era atât de independentă, de complicată și de revoltată.

Ele s-au prins într-o conversație, dar nu auzeam niciun cuvânt. Aveam ochii ațintiți pe părul Laylei și eram concentrat pe mișcările trupului ei. Total absorbit. Total rece. O simțeam atât de aproape sufletului meu. Mă simțeam de parcă o știam de o eternitate și un infinit mai mult.

- Derek. Mă auzi? mâna ei fină și delicată se plimba frenetic prin fața ochilor mei fixați în gol. Mi-am focalizat atenția pe fața ei puțin roșie. Era fie furioasă, fie excitată. Îmi doream a doua opțiunea, dar realizam că e prima.

- S-a întâmplat ceva? i-am răspuns blând, mă uitam la ea și vedeam un copil. Nu puteam fi chiar atât de nedrept.

- Da, a spus, te-am întrebat dacă îmi poți duce geanta în mașină.

Le-am privit pe fete, pe fiecare în parte, iar ele, la rândul lor, mă priveau atente. Auzeam timpul cum se scurgea și simțeam tensiunea cum crește odată cu întârzierea apariției răspunsului meu.

- Sigur, am murmurat într-un final și i-am luat gentuța din mâinile reci și albe, de parcă erau din zăpadă. M-am mai uitat o dată în ochii ei lucitori și aprigi și am ieșit, croindu-mi drum prin labirint.

Se lăsa deja seara, era cam ora șase jumătate după-amiaza, iar eu înaintam alene pe aleea crăpată. Era o vară caldă și un stol de păsări s-a desprins dintr-un copac din apropiere. Mi-am aprins o țigară și m-am sprijinit de mașină, voiam să le dau timp să discute orice ar fi avut ele de discutat. Nu îmi doream să fiu un ghimpe în coasta fină a Laylei.

Încercam să gândesc logic, să fac corelații, să o înțeleg. Prin perdeaua de fum vedeam cerul colorat în portocaliu la linia orizontului. Era o seară plăcută de iunie, iar eu stăteam și speram să stea și timpul în jurul meu. Voiam sex. Voiam o băutură veche și tare. Voiam... o voiam pe ea.

Am aruncat mucul țigării pe jos și l-am strivit cu pantoful. Am intrat iar în casă și am făcut imprudența să fiu discret, așa că am nimerit chiar când fetele se schimbau. M-au întâmpinat cu chițăit strident care mi-a rănit puțin timpanele. Mi-am cerut iertare și m-am dat după perete, pe hol.

Le auzeam protestele și nemulțumirile manifestate într-un mod foarte colorat. Am ignorat până mi-au spus că pot veni.

- Sunteți gata, domnișoarelor? am întrebat ceva mai vesel ca să mai destind atmosfera, dar ochii lor ațintiți asupra mea spuneau clar că nu am nicio șansă.

- Suntem, dar mai stăm puțin până vin băieții, mi-a răspuns răsfățata fără aroganță, ceea ce m-a uimit puțin.

- Care băieți? am întrebat atunci când am depășit tonul ei neobișnuit de obișnuit, iar realitatea sensului cuvintelor ei m-a lovit.

- Colegii noștri. Asta trebuia să fie o întâlnire cu colegii de liceu, până ai venit tu, mi-a spus, iar acum sesizam reproșul din spatele propoziției. Mă simțeam prost, mă simțeam amețit. Trebuia să gândesc, aveam nevoie de liniște și de tărie. În plus, dacă aș fi mers, toată seara m-aș fi confruntat cu replici tăioase din partea ei.

- Atunci cred că eu nu am ce căuta aici. Trebuia să îmi fi spus...

- Am încercat, dar tu nu poți fi convins. Nici măcar nu m-ai ascultat.