Prolog

149 8 2
                                    

- Vin mama!

   De multe ori mi se intampla sa ma simt controlata la propriu de parintii mei...Imi doresc ca macar o zi din viata mea sa fiu responsabila de deciziile pe care le iau. Nu ii condamn si incerc sa inteleg faptul ca, fiind singurul copil , vor ce este mai bun pentru mine si prefer sa cred ca exigenta lor se datoreaza "lipsei de experienta", ci nu neintelegerilor dintre ei.

    Astazi este prima mea zi la New York University si vreau sa fie perfecta. Atata timp cat Elsa, prietena mea cea mai buna, imi va fi alaturi, ma pot desemna cea mai fericita persoana din lume. Ne cunoastem inca de la gradinita si obisnuiam sa merg la ea de fiecare data cand ai mei se certau, ea, mereu oferindu-mi un umar pe care sa plang si pot spune ca este un mediator genial, iar drumul pe care l-a ales o defineste perfect. Ea a ales sa mearga la psihologie, pe cand eu , inca de mica, am avut inclinatii artistice, ceea ce m-a determinat sa aplic la arhitectura.

   Am coborat scarile radiind. Eram imbracata intr-o fusta clos, deasupra genunchilor, neagra, o camasa alba simpla, putin decoltata, iar in picioare o pereche de pantofi nude cu toc inalt. Parul lung,de culoarea abanosului, am preferat sa il ondulez in bucle lejere, ce imi ajungeau pana la baza spatelui. Mama a insistat sa ma imbrac elegant pentru ca, sustine ea, prima impresie este foarte importanta. Zambetul de pe fata mi-a disparul brusc, cand, apropiindu-ma de bucatarie, mi-am intalnit parintii, la prima ora, ciondanindu-se pe faptul ca nu puteau niciunul dintre ei sa ma insoteasca la festivitatea de deschidere. Pe mine nu ma deranja chiar deloc sa merg decat cu Elsa, avand in vedere ca mai mult m-ar fi stresat prezenta lor. Cum ajung langa masa, mama, imbracata intr-o rochie neagra mulata, machiata perfect, cu un rosu impunator ce ii definea buzele, si niste tocuri mult mai inalte decat ale mele, bate frenetic din picior, exclamand:

- Evelyne! Uita-te la tine! Ti-am spus sa ma lasi pe mine sa te machez...

    Mama este perfectionista, fiind atenta la cel mai mic detaliu, nu inteleg de ce incearca sa imi modeleze personalitatea intr-o asemenea maniera, prefer sa fiu indepenta, sunt majora, totusi.

- E ok, mama, oricum nu aveai timp de mine, aveai alta ocupatie din cate se pare.
   Tata indrazneste in sfarsit sa spuna si el ceva, desi incepe mult mai decent, fata de mama care a inceput cu o critica:

- Neata scumpo! Imi pare rau, dar nici eu nici mama nu te putem insoti la deschiderea de an (nimic nou pana acum) pentru ca eu trebuie sa prezint niste rapoarte la sediul firmei, iar mama are o intalnire de afaceri. Oricum, vei fi cu Elsa.

   Nu dureaza mult si imi iau la revedere de la parinti ,imi iau geanta, mobilul, cheile si ma indrept spre Ferrari-ul meu rosu primit cadou de la parintii mei in ziua majoratului. Trebuie sa recunosc faptul ca mi-ar fi placut sa imi aleg singura masina, insa m-am indragostit din prima clipa de cadou si il conduc cu placere.

   Am parcat in fata casei Elsei, pe care am observat-o iesind alaturi de mama ei.

- Sa ai grija scumpo! Bafta multa! Uneori mi-as fi dorit o mama ca a Elsei, mereu o intelege si o sustine in tot ceea ce face.

- Buna, Eve! Bafta si tie, imi ureaza aceasta, apoi ma surprinde cu o imbratisare calda, materna de care eu nu am avut parte cand am plecat de acasa.

- Hei Eve, arati foarte bine, ma intampina prietena mea cu un zambet ce ma molipseste si pe mine, cat ma bucur ca incepem facultatea, tu nu?

- Ba da, raspund cu jumatate de gura, si tu arati foarte bine, pariu ca vei intoarce cateva capete!

 Elsa era imbracata in stilul ei caracteristic, o rochita deasupra genunchilor de un turcoaz pastelat , din matase , cu un decolteu discret astfel incat colierul finut ce il purta in permanenta sa completeze perfect tinuta. Era incaltata cu niste sandale albe cu bretele subtiri ce ii evidentiau gleznele , asortate cu sacoul alb, cu maneci trei sferturi si cu parul blond lasat valuri pe spate. Era superba, spre deosebire de mine ce aratam ca in prima zi de generala.

  De cum a urcat in masina, a observat ca ceva nu este in regula cu mine, insa nu m-a supus unui interogatoriu stresant, fapt pentru care ii multumesc.

- Cum crezi ca va fi prima zi de facultate? Vom avea timp sa ne vedem intre cursuri, atata timp cat invatam in aripi separate ale cladirii?

- Sper macar sa corespunda orarele ca sa putem veni impreuna, spun eu ingandurata.

- La ce te gandesti? Ma surprinde Elsa

- La nimic, nu mai conteaza, e o idee nebuneasca...

- Spune-mi!

- Bine, bine, ma gandeam cum ar fi sa stam in campus...Adica nu am mai merge atat cu masina, am sta impreuna si in plus as scapa si de ciondaneala agasanta a parintilor mei.

- Esti nebuna!

- Stiu, si tu esti prietena mea !

Si maine e o ziUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum