Night | vreau sa te cunosc..

Part 1

E greu sa intelegi pe cineva, dar e si mai greu sa fii inteles. Asta este povestea mea, am fost intrebata de cateva ori de ce nu vorbesc. Dar de ce sa vorbesti cand nimeni nu te asculta? 

Numele meu este Night. Mama a ales sa ma numesc asa, deoarece iubea noaptea, iubea spatiul, stelele, planetele. Acum imaginea ei mai este prezenta doar in mintea mea...da, a decedat acum 10 ani, eu acum avand 17. Mama era o femeie incredibila, iubeam felul in care canta la pian cand luna aparea pe cer, iubeam felul in care isi datea suvitele blonde dupa ureche pentru a ma saruta de noapte buna, apoi imi zambea, dar cel mai mult, iubeam felul in care ma iubea.

Era o femeie frumoasa, cea mai frumoasa. Ea se numea Venus, da, stiu alt nume ciudat. Ochii ei erau exact ca si planeta, aramii, cu fire galbene si maronii. Ii mostensiem si eu, la fel cum mostenisem talentul muzical, doar ca ai ei erau mai frumosi, cel putin asa erau in imaginea din capul meu. 

Cat despre mine..sunt catalogata drept ''ciudata'', adica, asa cred. Cum am spus, am ochii mamei mele, pielea palida, cativa pistrui pe obraji, si parul de culoare ..n-as putea zice roscat, ci mai degraba portocaliu, ce bate putin spre saten. Locuiesc impreuna cu tatal meu. De la decesul mamei, a devenit un turbat as putea spune. Ma uraste deoarece spune ca mama a murit din cauza mea..si asa a fost. Coboram din camera mea ca sa ii arat un desen, si am gasit-o intinsa pe jos. M-am panicat si am inceput sa plang, in loc sa chem ambulanta. Dupa o ora si jumatate a venit tata. Inca imi amintesc vorbele lui "Ai sunat la salvare?..de ce nu ai facut-o? de ce ai stat aici? ce ai asteptat?! ".Din acea clipa uraste tot la mine, nu ma lasa sa cant la pian, sa ating vreun lucru de-al lui, defapt nu suporta sa ma vada in fata ochilor. 

Cum singurul lucru pe care iubeam sa il fac mi-a fost luat, si anume, cantatul la pian, am decis sa scriu. Nu povesti, ci lucruri scurte, despre iubire, tristete, depresie, uneori insipirate din propria mea viata. Am ales sa scriu, deoarece atunci cand vorbeam, nu eram ascultata, si am incetat sa o fac. Paginile ma asculta mereu, si mai mult nu imi reproseaza nimic niciodata. 

Am o singura prietena, cu , care pot vorbi , dar nu despre viata mea . Numele ei este Priya, ce inseamna ''iubita'' ( de cei din jur) , cum ai spune in engleza ''Lovely'' . Si chiat este iubita, asta o face diferita de mine, eu sunt vazuta mai mult ca o umbra. Priya este putin mai inalta ca mine, bruneta, cu ochii verzi ca si iarba proaspata, si are un zambet de milioane. 

Revenind la prezent. Liceul s-a incheiat acum 5 zile, ceea ce inseamna ca voi avea parte de o alta vara minunata, in care voi sta inchisa in casa, deoarece Priya pleaca in strainatate la mama ei, pe tot parcursul verii. 

Mai ies singura, dar noaptea. Imi place sa merg sus pe acoperis, sa ma intind pe spate si sa privesc stelele, poate suna penibil ce o sa zic, dar asa o simt pe mama mea mai aproape. Sau sa merg pe un camp deschis, departe de luminile orasului. De acolo se vede totul mai clar si mai luminos.  

In noaptea asta este senin. Asa ca am decis sa ies. Nu era nevoie sa ii cer permisiunea tatalui, deoarece stiam raspunsul "du-te unde vrei si dispari din fata mea". Mi-am luat niste colanti, pentru a fi mai comod imbrcata, un tricou si peste un hanorac indigo, mi-am incaltat vansii si am iesit.

Era racoare, vantul adia usor si imi facea cateva suvite pe care nu le prinsesem in coada, sa se miste in toate directiile. Imi placea vremea de acum, vremea asta si cea ploioasa. Cand ploua imi placea sa stau la geam si sa ma uit la fulgere, sau sa le fotografiez uneori. Eram prinsa in gandurile mele si nu am reusit sa il observ pe tipul din fata mea, si m-am lovit de el.

Night: Scuze..

El: N-are nimic, fii mai atenta data viitoare. 

N-am reusit sa ii vad prea bine chipul, deoarece purta gluga, tot ce am sesizat era inelul de pe degetul lui si ca era destul de inalt. Mi-am continuat drumul, pana am ajuns la marginea orasului, ceea ce nu era departe de casa mea, sau de celalalt capat, deoarece Denton era un oras mic. 

Am ajuns pe camp, si m-am asezat pe spate. Iarba era rece, dar pentru mine nu conta. Am vazut o stea cazatoare, asa ca mi-am pus o dorinta, nu spun ce, deoarece nu se mai indeplineste. Dupa o ora si ceva de stat, m-am ridicat si am mai privit o data spre cer.

Night: Imi pare rau mama, mi-e dor de tine..

Obisnuiam sa imi cer scuze mamei in fiecare seara, dar cu fiecare scuza ma simteam din ce in ce mai vinovata. Am inceput sa merg spre casa cu pasi marunti. N-am folosit usa de la intrare, ca o persoana obisnuita, ci am urcat direct la geamul meu, deoarece aveam o scara din franghie ce ducea spre balcon. Nu m-am schimbat, m-am pus in pat si am adormit asa.

Dimineata.

Tata: Trezeste-te. Vezi ca nu repet de doua ori,deci fii atenta la ce spun. Eu plec din orasu' asta pentru o luna sau doua, depinde. Ai grija de casa si vezi ce faci. 

Dupa ce a zbierat acele cuvinte, a trantit usa, iar dupa 5 minute am auzit cum porneste masina si pleaca. Am deschis mai bine ochii, m-am ridicat din pat, am mers la oglinda si m-am aranjat putin. Apoi am coborat. Jos, aveam o camera micuta, in care tineam cateva lucruri de ale mamei, cum ar fi fotoliul ei preferat, pe care obisnuia sa citeasca si sa isi bea cafeaua la rasarit, cateva haine si carti, bijuteriile ei si..pianul. Am deschis usa camerei, parfumul de flori de cires izibindu-ma. Era parfumul ei specific, unul plin de amintiri. Singura sursa de lumina era o fereastra mica, acoperita cu ziare. M-am ridicat pe varfuri si am dar ziarele la o parte lasand razele soarelui sa lumineze incaperea. Apoi am dat materialul alb jos, ce acoperea pianul. M-am asezat pe scaun, si am atins usor clapele, ezitand putin la inceput. Trecuse ceva vreme de cand nu mai cantasem.. incet, incet degetele mele au inceput sa danseze pe clapele reci,cantam ceva ce ma invatase ea...nu pot sa descriu, dar era un cantec ce te patrundea. Intreaga camera parca revenise la viata, era ca si cum trezisem o parte din sufletul mamei... 

La final, cateva lacrimi mi s-au prelins pe obraz. Atunci am stiut, ca nu mai puteam sa cant...pur si simplu nu mai puteam. Nu meritam asta, mamei mele i se luase acest dar, eu de ce sa il am? Am acoperit pianul la loc, la fel si fereastra. Am iesit din camera si am incuiat-o oftand...

Heeei. Prima mea cartee (adica a doua, dar prima am sters-o pentru ca era praf). Sper ca o sa ma tin de ea, si ca o s-o citeasca cineva si o sa va placa:3  La media este Night.