The Devil

Capitolul 51

*Din perspectiva lui Andy *

Au trecut atatia ani. Atatia ani de cand nu am vazut-o. Am vrut sa o sun, sa vad daca are acelas numar, sau sa-i dau un mesaj, dar simteam ca nu are rost.

Acum sunt sigur ca are viata ei, sunt sigur ca e bine, sunt atat de sigur ca ingerul meu este puternic si se descurca in aceasta lume.

Am lasat-o sa plece. A trebuit. Era prea complicata pentru mine. Acum dorea ceva, iar in momentul urmator altceva. Nici macar nu ma oboseam sa inteleg, sa o inteleg, sa-i inteleg atitudinea de femeie. Era destul de enervanta, se supara din orice si plangea din orice.
Mereu detestam cand plangea la filmele de groaza. Mi se parea prostesc sa plangi din pricina unui film. Mereu alegeam sa o invinuesc din orice. Dar acum, privind spre trecut mi-am dat seama ca eu eram de vina. Eu eram cel caruia nu-i conveanea nimic, care facea pe durul crezand ca am sa par in ochii ei mai important decat eram deja.

Am alungat-o singur si chiar in acel moment am invinuito pentru asta. I-am spus ca nu o voi iubi doar pentru ca eram prea egoist ca va pleca, dar nu ar fi facut-o. Nu ar fi facut-o daca nu ii dadeam motive, ea nu ar fi plecat, ar fi ramas incercand sa-mi faca fata, ea lupta, lupta pentru ceea ce iubeste, iar acela eram eu. Am lasat-o sa plece atat de usor, exact cum ai lasa nisipul sa ti se scurga printre degete.
Am crezut ca va fi usor, ca voi gasi alta femeie, alta persoana, dar nu, ea era unica, era singura, era o copila si am inteles asta prea tarziu, oricat am incercat sa caut inocenta si bunatatea ei intr-o alta femeie nu reuseam. Nu o gaseam, eu o cautam in alte femei, dar ea, ea era ea, singura, unica fata care m-a iubit "poate nu am fost singura care te-a iubit, dar te-am iubit cel mai mult" imi spusese ea.

Nici o femeie cu care am fost nu avea zambetul ei, acel zambet care topea inimi la fel ca soarele care topeste un cub de gheata in bataia razelor sale, nici una nu avea ochii mari si de un verde mistuitor, nici una nu avea mirosul ei infloritor, nici una nu avea acea voce blanda si suava atat de melodioasa, nici una nu avea seninatatea in privire, nici una nu avea stangacia ei dragalasa.

Singuratatea avea sa domneasca in sufletul meu si avea grija sa-l macine intr-un mod necrutator. La inceput am fost nervos, imi inecam amarul in vicii precum alcoolul, droguri sau femei. Incercam sa o uit, dar in acelas timp imi doream sa o visez ore in sir, sau sa-mi amintesc fiecare moment petrecut impreuna.

Viata dupa plecarea ei a fost devastatoare si cel mai rau lucru este ca eu am lasat-o usor sa plece, i-am dat drumul. Era ca si cum eu i-as fi deschis usa pentru a pleca si nu am facut nimic ca sa opresc asta. Am crezut ca sunt un dur, dar defapt eram cel mai slab, cel mai slab fara ea.

Desi timpul a trecut si nu s-a oprit in loc pentru durerea mea, ranile nu s-au vindecat. Ranile sunt tot mai deschide si dor, dar m-am obisnuit cu durerea absentei ei si am continuat sa traiesc asa fiecare clipa.

"Sunt devorat de prezenta ta absenta"

Clipele dominate de singuratate imi pareau ani, iar eu am fost orb sa nu-mi dau seama cat o iubesc, ca defapt ea inseamana pentru mine Universul si nu numai atat.

Poate in viata asta voi mai avea sansa sa o revad si sa-i spun toate astea, dar voi scapa prea usor. Imi va spune ca ma iarta si isi va continua viata alaturi de barbatul care o face fericita si totusi voi scapa prea usor. Inca ma doare faptul ca acum priveste alti ochi, degusta alte buze. Este frustrant, dar stiu ca este fericita, adica in definitiv eu i-am dat sansa asta.

Din perspectiva lui Andy

Aud pe cineva strigandu-ma exact cand am iesit din localul unde am avut primul meu concert.

Exact, m-am lasat de chestiile ilegale, imediat dupa ce mi-am omorat tatal.

Acum cant impreuna cu niste baieti, care mi-au devenit cei mai buni prieteni.