Cum se uită omul normal la serialul preferat: mâncând popcorn ca un apucat, fericit, entuziasmat, dar totuși se comport ok.
Cum mă uit eu la animeuri: pe lângă faptul că mi s-a făcut pielea de găină de emoție( sau frig), scot sunete ciudate ( "Tiiii!" , " Dă-i bă!" , " Omoară-l, de ce nu-l omori?! No merci!" , "Pieri, fir-ar al naibii de urâcios sexos!") și-mi cade înghețata din gură pe picioarele în care am șosete flaușate ( da, în august port șosete flaușate). Între timp mama se strecoară în spatele meu, așteaptă ceva timp și după vorbește. Direct sub birou ajung! Astfel, pentru mine vizionarea unui anime ( la seriale nici nu mă mai uit acasă)este pentru mine un moment de trăiri intense. Și de un infarct. Serios, părinții ar trebui să fie mai grijulii, nu-i de ajuns că ne pedepsesc, mai trebuie și să ne omoare?
No, voi cum vă uitați la seriale/ animeuri? Normal sau ca mine?
CITEȘTI
Ceva
RandomCeva, pe acolo, o glumă, o cugetare, o poză cu Chuck Norris. Pe scurt, o nouă carte. Nu o să vă pup. Poate aveți herpes. Sau sifilis.
