Deep inside me( română)

Capitolul 5

Ma trezesc la ora 9:45 dimineața cu zâmbetul pe buze amintindu-mi de seara trecută și " poți iubi un om după atât de puțin timp? ". Ma dau jos din pat cand ușa camerei mele se deschide cand Tina intră și se pune în pat ca și cum ar fi la ea acasă.

"-Ce faci aici? "o intreb și mă pun lângă ea

"-Ei bine am zis sa te iau ușor dar nu cred ca pot sa îți dau o veste așa rea într-un context drăguț "

"-Haide Tina, spune azi"

"-Okay, Derek mi-a zis că mai de mult te-au sunat părintii tăi, nu? " a zis ea și ochii mei s-au mărit instantaneu

"-Da, au sunat"

"-Ei bine trebuia sa răspunzi pentru ca era fratele tau care vroia să-ti dea vestea care o sa ti-o dau eu acum "

"-Ce veste? Părintii mei sunt bine? Ce s-a întâmplat? "

"-Lana.... Lana... PĂRINTII TĂI AU MURIT ÎN URMA UNUI ACCIDENT DE MAȘINĂ " a zis iar în ochii mei s-au format instantaneu lacrimi mari și în capul meu era numai fraza pe care Tina o zisese în urmă cu 1 minut

"-Nu are cum să moară! Nu e adevărat! Mă minți! "

"-Ce rost ar avea să te mint cu asa ceva? Sunt prietena ta cea mai bună ,nu aș face asta niciodată "

Când realizez ca Tina are dreptate și că spune adevărul izbucnesc în plâns și regret ca în 10 ani în care puteam sa fiu lângă ei am stat despărțiti pentru o tâmpenie, tâmpenia mea. Nu cred ca o sa ma iert în veci. Acum nici măcar nu îmi mai place sa cânt rock, îmi place să fiu mai normală dar dacă aș fi avut curajul să spun ce gândesc și să trec cu vederea peste o aiurită de ceartă care nu a adus niciunde acum as fi putut fi măcar cu jumătate de suflet împăcată.

"-Tina, sunt o proasta! Trebuie măcar să îi văd! Să îmi cer scuze! "

"-Imi pare rău Lana dar nu se poate, i-au înmormântat acum 2 săptămâni , e prea târziu "

Durerea îmi străpunge din nou sufletul și plâng și mă ascund sub plapuma cu ochii înroșiti de la plâns iar când mă liniștesc adorm. Lângă mine simt o mână care îmi mângâie capul, ma trezesc și o vad,o văd pe mama.
"-Imi pare rău " e tot ce zic iar ea imi zâmbește și pleacă pe ușa camerei mele
Ma trezesc și realizez că a fost doar un vis.

Mă apropii de telefon cu gândul de a-l suna pe fratele meu când ușa de la intrare se deschide iar Jack intră iar eu imi pun repede peruca .

"-Imi pare rău " spune și se apropie de mine iar eu ma arunc în brațele lui plângând în continuu.

"-Sunt o idioată , mereu o sa fiu. "

"-Nu esti, ești cea mai bună ființă pe care am văzut-o "

Sufletul meu stie ca nu e așa. Chiar și pe Jack îl mint. Mă dau drept altcineva. Dacă ar știi cum arat eu nu cred ca ar mai vrea să iasă cu mine în veci dar ideea e ca îmi place mai mult cum ma afișez în fața lui, nimeni nu a mai văzut asta. Nimeni nu a mai văzut-o pe Lana adevărată care acum urăște rock -ul.
Jack a rămas peste noapte la mine dormind în sufragerie ca sa se asigure că depresia asta a mea nu o să mă afecteze și fizic, cum ar fi sa ma tai sau sa ma arunc de pe bloc, etc.