Un fel de...cenușăreasa?

Vampiri!

Era 23:50 şi eu încă nu m-am îmbrăcat. Mă durea foarte tare capul. Am făcut eforturi supraomeneşti pentru a trage o pereche de blugi pe mine şi un tricou. Mi-am pus tenişii şi m-am pieptănat. Mai aveam 2 minute.
Ies pe uşă şi alerg pe străzi ca o nebună scăpată de la penitenciar. Noroc că la ora asta nu prea erau oameni pe stradă. Şi prin nu prea erau vreau să spun nu erau deloc.
-Anonimule!!!!încep să ţip ca din gaură de şarpe.
-Shhhhhh! Sunt aici! Kyle!
-De ce îmi spui numele tău? Credeam că eşti bad boy-ul facultăţii.
-Sunt, doar că vreau să ai încredere în mine.
-Da, bine, explică odată!
-Ok, pentru început vreau să nu te sperii.
-Hai odată!
-Deci, eu, mama, tata şi sormea suntem...
-Sunteţi...
-Suntem vampiri.
-Mda, şi eu sunt superman.
-Am să-ţi demonstrez!
Dintr-un salt, acesta ajunse în vârful unui copac de 5 metrii.
-Dar, e imposibil.
-Nimic nu e imposibil.
-Deci de-asta sora ta mi-a zis să plec când a văzut sângele. Şi de-asta părinţii tăi au făcut acele comentarii la prânz. Dar, tu erai mort, inima ta nu bătea...
-Sunt mort, Kate!
-Şi restul?
-Restul vei afla când vei avea deplină încredere în mine. Acum, nu ai.
-Ai dreptate, nu am!
Şi am început să alerg. Dar nu ca prima oară. De data asta de frică.
La un moment dat am ajuns într-o fundătură. Mă uitam în stânga şi dreapta, sperând ca acel monstru să stea departe de mine.
În schimb, nişte puşti se îndreaptă către mine. Miroseau puternic a ţigară şi alcool. Aveau privirile puerdute, de parcă nu erau ei.
-Te-ai rătăcit, răţuşcă? Hai, te ajutăm noi să găseşti drumul spre casă.
Nişte zâmbete le apărură pe faţă. Sunt sigură cā am mai văzut undeva zâmbetul ăla.
-Nu vā apropiaţi!
Le ordon eu, dar degeaba. Atunci apăru el. Dar, era schimbat. Nu mai era acel bāiat drăguţ cu gropiţe şi ochii verzi de smarald. Avea ochii întunecaţi, murdari. În locul gropiţelor se vedeau colţii.
-Acum, cereţi-vă scuze domnişoarei! Le spuse vu un ton puternic.
Ei, fiind băuţi, nuşi dăduseră seama cu cine vorbesc.
-Că dacă nu, ce?
-Nu trebuia să întrebi asta!
Se năpusti peste ei şi le rupseră capul. Am privit cu groază scena din faţa mea. Fără să-mi dau seama lacrimile îşi făcuseră apariţia.
-Am vrut să-ţi fac rău. Şi încă mult rău. Am vrut să rup fiecare os din tine. Să scot până şi ultima lacrimă din tine. Dar n-am putut. Şi nu pot s-o fac.
La cele auzite am căzut pe jos, văzând doar negru.