Un fel de...cenușăreasa?

Secrete,secrete

          Astăzi nu am o dispoziţie prea bună, de când cu prânzul de ieri, n-am mai ieşit din cameră. Singurul meu sprijin în viaţă este Mike. Este singurul lucru pe care-l am pe lumea asta.
          Fiindcă plictiseala e o cucoană prea mare în momentul de faţă, decid să o sun pe Angela, fata de la facultate.
         -Hey, Angela, mă gândeam, nu vrei să iesim în oraş? Chiar nu am ce face în momentul de faţă.
         -Sigur, ne întâlnim în faţa mall-ului la... 3 e bine?
         -Ok, pa! Poooop!
         -Bye, poop!    
      M-am dus să fac un duş, şi am început să mă îmbrac: o pereche de blugi albaşri, o bluză albă, balerini şi nişte accesorii.
         Maşină nu am, abia peste 4 săptămâni fac 18, aşa că m-am urcat în tramvai.
         Imediat ce am ajuns, am observat-o pe roşcată. N-aveai cum să n-o vezi. Stătea în parcare, lângă o frumuseţe de maşină,care apropo, cred că a costat o avere.
        -Deci, eşti gata de o zi la shopping? Şi să ştii că nu glumesc când spun că o să luăm la rând toate magazinele!
         Îmi afirmă ea cu zâmbetul pe buze.
        -Angela, asta vroiam să îţi spun: n-am prea mulţi bani, adica n-am deloc. Dacă ai şti cum e viaţa mea... am riscat o pedeapsă bună venind aici.
        -Nu te întrista, am cardul de credit şi putem să-l folosim amândouă.
         Bagă mâna în poşetă, probabil după cardul de credit.
         -Oh, nu!!!
         -Ce s-a întâmplat?
         -Cardul! Mi-am uitat cardul! Te-ar deranja să mergem până la mine să îmi iau cardul?
         -Sigur, nici o problemă.
          -Ok, urcă!
           Aşa am şi făcut. În 10 minute am ajuns la o vilă mare, ce vilă cred că putea fi numit conac.
           -Aici stai tu?
           -Da, intră!
            Înăuntru totul arăta ca în vilele din tenelovele: stilat şi....scump.
            -Aşteaptă aici, nu-i nimeni acasă. Mă duc până în camera mea să-mi aduc cardul.
            -Da.
             Uitându-mă mai atent, observ un tablou! Nu se poate! Din nou? În tablou erau Angela, domnul de aseară, femeia de aseară şi...de ce trebuie să fie el peste tot? Băiatul de la facultate...
            -Gata, l-am găsit! Hei, eşti bine?
            -Cine sunt ei?
            -Poi, mama, tata şi fratimiu.
             Era să mă înec când am auzit.
            -mda, e ca un bad boy al liceului, numai că în loc de liceu e anul 2 doi la facultate. Are 19 ani. Se autonumeşte anonim.
            Când am auzit ultimul cuvânt, am înlemnit. Anonim? Acum totul are sens. Imediat după întâmplarea de la facultate, a început să-mi scrie el.
            - Ăm, Angela, te superi dacă amânăm pe altă zi? Îmi este cam rău şi aş vrea să mă duc acasă.
           -Sigur, te conduc cu maşina!
           -Mulţumesc!
               După ce m-a lăsat în faţa casei, am fugit în camera mea, ignorând-o pe mama care nu ştiu ce ţipa la mine.
               Am început să-i scriu:
          Kate: îţi ştiu secretul!
          Anonim: aşa de interesată eşti de mine că ai şi început să cauţi informaţi?
          Kate: eşti tipul de la facultate!
           Anonim: credeam că o să-ţi ia ceva mai mult, dar se pare că joc cu profesionişti
            Kate: lasă asta! Spune, de unde ai numărul meu?
            Anonim: sormea, da cred că ai cunoscut-o.
             Kate: tu de unde şti?
              Anonim: află!
             Kate: şti ce? N-am chef de jocurile tale stupide. Pa, anonimule. Şi încă ceva: DISPARI DIN VIAŢA MEA!
             Anonim: 1: nu mă imprsionezi dacă scri cu caps lock, 2: aia abia se poate numi viaţă şi 3: NICIODATĂ! Paaa păpuşă ;)