Am crezut ca mă iubeşte, dar până la urmă de ce să-mi fac speranţe când e clar ca el nu mă vede mai mult decat ca pe o simplă fată cu care vorbeşte când e plictisit.
Îmi vine să mă sinucid, să-mi tai venele, să fac cumva să nu mai exist.
Sunt câteva persoane cărora le pot zice ce simnt dar nici nu pot să-i impovărez toată ziua că mă simnt eu prost până la urmă au şi ei viaţa lor nu pot sta toată ziua să le zic ce am pe suflet ca mai apoi ei să se simntă prost.
Simnt că sunt doar fata ciudată, emo si care se taie, de care toti fug, pe care nimeni no iubeste fiindă ea e diferită de restul.
Vroiam să-i zic ce simnt , dar pur şi simplu mă blochez, şi până la urmă de ce so fac că să se indepărteze de mine, mmm mai bine nu.
Şi chiar nu vreau să le dezamăgesc unele persoane, pentru că le-am promis ca no să-mi mai fac rău.
Sincer nu mai pot, sincer simnt ca mă distrug incetul cu incetul.
Dar rezist, cu greu,dar o fac.
Mereu cand mă gândesc că lumea ar fii mult mai fericită fară mine, ajung mai mereu să-mi dau dreptate, lumea chiar ar fi fericită fară mine, până la urmă cui iar trebui o fată ca mine drept prieten, nimănui. No?
Şi poate vă gândiţi că, chiar dacă persoana pe care eu o iubesc nu mă iubeste, sunt parintii care o fac, eii bine gândiţi foarte greşit. I-am auzit pe ai mei cum că ce bine ar fi fost să nu mă fi născut,să mă fi avortat, iar in acel moment am simţit că nimeni nu ţine la mine că nimeni nu mă iubeste, şi chiar aşa este.
Mă simnt singură...
