L'amour d'une femme(Repostare)

Capitolul 2

     Duminca dimineata m-a lovit cu toata puterea dupa o noapte in care nu am putut sa inchid nici un ochi. Stiam ca daca o sa adorm o sa il vad din nou ,poate mai clar ,poate mai intens dar sigur cu acceasi  dorinta de al atinge. Încă mai simteam fiorii atingerii sale pe bratul meu. Nici măcar cele trei bai făcute cu o seara in urma nu au putut sa stearga amintirea fiorului ce m-a întors pe dos  si nici noaptea nu a putut sa indeparteze acei ochii patrunzatori din gândul meu. Eu nu eram asa. Eu numai simt astfel de senzatii de mai mult timp decât îmi pot aminti. Eu nu vreau sa simt asta. Eu nu vreau sa il visez. Dar totuși o fac si tot ce vreau e sa mă ascund undeva pana când amintirea lui va fi uitata si pana când voi putea din nou sa adorm fără sa îmi mai fie frica ca o sa ma innec in marea din ochii lui. 

Era ora 12:00 si fără chef, sar peste dus si igiena si ma duc sa mănânc ce găsesc prin bucătărie  îmbrăcată doar intr-un maieu care îmi aluneca de pe umar fără rusine si o pereche de panataloni largi. Duminica nu ies niciodată din casa. Este ziua când nu fac absolut nimic , ziua in care nu imi pasa daca îmi miroase gura sau daca ce manac are prea multe calorii , nu îmi pasă daca patul meu arata ca un cuib de păsări sau daca hainele mele sunt numai sunt la moda. Este singura zi din saptamana in care încerc sa fiu eu : fără machiaj, fără diete, fără prefacatorii.

 Căutarea mea de mâncare este întreruptă de o bătaie in usa. Mama e la munca la spital, prietenii mei stiu ca nu primesc vizite duminca iar tata are cheie asa nu îmi pot da seama cine îmi tulbura dimineata. Cu o mana aranjandu-mi  parul si cu cealaltă tinadu-mi pantalonii care amenințau sa cada,am deschis usa nervoasa.

-Orice vinzi nu ma interesează , spun fără sa mă obosesc sa dau atentie tipului ce asteapta pe treptele casei mele cu spatele la mine. Aproape imi scap pantalonii când băiatul se ridica si il observ pe Dragos cu un buchet de trandafiri rosii in mana. 

 -Nu tu, aproape ca ii tip in fata. Acum ce mai vrei? spun aranjandu-mi tricoul pe umeri si legând  puternic snurului care imi sustinea pantalonii.

 -Pai , nu ai răspuns la telefon asa ca am vrut sa vin sa te invit personal la o întâlnire, spune Dragos cu un zâmbet tamp pe fata. Astea sunt pentru tine, spune el si imi intinde buchetul de flori. 

 -Sigur, îmi iau geaca si vin,raspund ironica. Va fii onoarea mea sa merg la o întâlnire in pijamale cu marele Dragos. 

 As minti sa spun ca nu arata bine doar într-o pereche de pantolni simpli si un tricou negru ce ii punea in evidenta corpul lucrat. El arata ca scos din Vogue iar eu zici ca eram calcata de tren. Telefonul era închis.  Chiar imi doresc sa îmi fi încălcat regula astăzi scăpând de umilinta asta. 

 -Macar accepta florile. 

 Dupe ce le iau si le asez fără sa îmi pese de ele pe masa de la intrare ma holbez câteva secunde la ochii lui ce azi par ca nu vor sa ma traga in adâncurile marii apoi ii vorbesc cat pot eu de calm : 

-Uite cum sta treaba, eu nu ies la întâlniri ...cu nimeni...niciodata. Ma intelegi ? 

Isi pune mâinile la piept si ma priveste încercând sa ma descifreze. Slabe sanse. Pentru câteva minute nu aud decât bătăile inimi mele si asa ca ma hotărăsc sa rup tăcerea. 

 -Acum poti sa pleci ! Eu nu sunt nici genul tau si nici nu îmi place afectiunea asta, rostesc hotărâtă cu florile din nou in mana mea. 

 -Si totusi ai acceptat florile,asta înseamnă ca încă mai am o san...

 Înainte sa poata termina propozitia izbesc buchetul de trandafiri de masa pana când holul meu este acoperit cu un covor din petale. 

-Acum numai ai asa ca daca nu te superi vreau sa îmi termin micul-dejun.