Diamond Heart

1

Acum, noaptea, sufletul meu prinde curaj și începe a vorbi, începe să urle, să își strige durerea, o durere pe care nu o pot alina și poate nici nu vreau..am început să mă obișnuiesc, să mă complac în această permanentă stare de rău, să zâmbesc și să râd doar pentru că sunt văzută de alții, sa mă pot bucura că exist doar atunci când sunt in singurătate și inima mea se completează dar am obosit, am obosit doar să exist, vreau să trăiesc, să mă simt vie, să pot simți aripile ce ar trebui sa mă facă să puletesc, să pot râde fără să fiu obligată, să pot să îmi vindec sufletul și să fac să dispară ca prin magie uratele semne de pe corpul și sufletul meu.

Off, abia aștept să pot să mă desprind de tot și să pot fi eu, adevărata eu..mai este așa puțin..am reușit aproape, am intrat în al patrulea an de liceu, ultimul an și cel mai greu, dacă până acum am experimentat tot ce am putut de acum în colo vreau să merg la sigur.
Am reușit să trec de la droguri și alcool la performanța de a avea 10 pe linie la școală dar iar am decăzut, de data asta doar in ochii mei..toți cred că este așa simplu dar nu este..nu este simplu să știi că poate nu ar fi trebuit să te naști, nu este simplu să fi privită urât de către cel care ar trebui să îți fie "părinte" și să îți poarte de grijă dar cum am reușit până acum să păstrez aparențele voi reuși și de acum în colo..mai sunt fix 60 de săptămâni și o zi pana când o să încep facultatea și o să reușesc să plec, să fug cât de departe ma țin picioarele, să scap de tot calvarul și să nu mă mai uit înapoi!