Deschid ochii, realizand ca ma aflu intr-o camera de spital. Incerc sa ma ridic dar corpul meu cedeaza. Ma uit pe fereastra si vad soarele care stralucea mai mult ca niciodata. Apoi brusc incep sa imi dau seama ce s-a intamplat. Impuscatura si durerea erau motivul pentru care eram aici. Dar altele erau grijile mele. Unde erau Tobias, Melody, Luke, Michael. Unde erau toti?
Usa se deschide parca citindu-mi gandurile un doctor facandu-si aparitia si ramanand uimit cand ma vede treaza.
-Domnisoara, va simitit bine?
-Da dar mi-e putin foame.
-Asta e o minune chiar o minune. Nu va doare nimic?
-Nu dar sunt un pic ametita.
-O sa va iau cateva analize mai tarziu acum insa puteti sa va odihniti.
-Prietenii mei sunt aici?
-Da. Toti sunt. Nu au plecat de cand ati fost internata.
-Pot sa-i vad?
-Desigur.
Se duce pe hol si dupa nici 5 minute usa se deschide toti intrand in viteza si sarind pe mine.
-Alison, esti bine! O doamne, ce bine ca te-ai trezit in sfarsit!
-Da. Si eu ma bucur ca sunt treaza. Si da si eu va iubesc.
-Stai tu ne-ai auzit?
-Da. Am auzit si am simtit tot doar ca era ca si cum corpul meu nu mai asculta de mine. Ca si cum ochii mei nu mai voiau sa se deschida.
-Doamne Ally, ma bucur asa de mult ca esti bine!
-Si eu. Dar de cat timp stau in coma?
-De o luna. Dar nu asta conteaza acum. Ci doar faptul ca esti bine.
Urmatoarele zile au fost foarte vesele, doctorul fiind foarte surprins de progresele mele. Imi spuneau ca trebuiau sa-mi faca doar cateva teste si peste doua zile puteam sa plec acasa. Eram asa de fericita dar in schimb doctorul mi-a spus in particular ca sansele de a intra din nou in coma erau de 90%, lucru de care imi era foarte frica, deoarece nu mai puteam merge in misiuni decat dupa un an iar daca ceva devenea prea socant pentru mine puteam face stop cardiac.
Nu voiam ca prietenii mei sa traiasca un chin alaturi de mine asa ca am luat o hotarare. Cand Tobias a venit sa-mi dea de mancare a venit singur asa ca atunci era sansa mea.
-Iubitule?
-Da iubito.
-Trebuie sa-ti spun ceva.
-Ok.
-E ceva serios, asa ca fii atent.
-Bine, dar mai intai, lasa-ma sa te sarut putin.
-Nu, spun impingandu-l usor facandu-l sa se incrunte putin. Uite Toby, faza e ca atunci cand o sa ies din spital tu si restul va trebui sa ma uitati.
-Ce? De ce?
-Toby, doctorul mi-a spus ca sansele de a intra din nou in coma sunt de 90%, pot face stop cardiac daca primesc vreo veste prea socanta pentru mine si nici nu am voie in misiuni timp de un an. Inima mea e slabita, abia bate. Motiv pentru care l-am rugat sa nu va spuna. Nu vreau sa traiti un chin alaturi de mine asa ca va trebui sa va continuati viata fara mine.
-Nu Alison, abia te-am recuperat dupa ce ai fost absenta un an intreg. Nu te pot pierde din nou...
-Imi pare rau Tobias dar v-a trebui sa va descurcati fara mine. Nu te ingrijora, nu o sa te uit niciodata. Mereu voi trai in amintirile tale. Doar sa-mi promiti ca nu ma vei uita vreodata.
-Nu Alison. Nu te voi uita pentru ca nu te voi parasi. Eu te iubesc!
-Si eu te iubesc Tobias dar nu puteti trai asa. Acum te rog du-te repede si spune-le si celorlalti.
-De ce nu le spui tu? Pot veni daca vrei.
-As vrea dar din pacate nu ma simt prea bine...
-Alison ce s-a intamplat?
-Tobias, eu nu te mai vad bine....
-O doamne, Alison te rog nu ma parasi!
Tobias POV:
Am alergat repede pe hol unde am inceput sa strig din nou dupa doctor. Acesta a venit in fuga uitandu-se speriat spre aparatul conectat la Alison care incepuse sa bipaie semn ceva nu era bine.
-O nu!
-Ce s-a intamplat?
-Inima ei nu mai bate. Repede trebuie sa o resurscitam, spune el catre asistente. Imi pare rau dar v-a trebui sa iesiti afara.
-Dar...nici nu am apucat sa termin ca mi-a inchis usa in nas.
-Tobias ce s-a intamplat?
-Doctorii o resursciteaza pe Alison. Se pare ca inima ei nu mai bate.
Toti incepem sa ne zvarcolim si sa ne rugam. Ne era asa de frica sa nu o pierdem pe Alison. Dupa ceva timp doctorul iese din nou pe hol cu o mutra trista.
-Imi pare rau! Am facut tot ce am putut insa iar a intrat in coma.
Toti ne asezam suparati pe scaune. Ne uitam unii la altii fara sa mai spunem nimic iar apoi le spun tuturor ceea ce a spus Alison toti fiind de acord cu mine.
***
Trecusera 3 luni. 3 luni de cand Alison era in coma iar. Aparatele erau singurele care o mai tineau in viata. Situatia ei se inrautatea pe zi ce trece si noi nu mai stiam ce sa facem. Am inceput chiar sa facem cu randul, unii se duceau sa manance altii stateau sa vada daca Ally se trezea. Se intampla ca uneori sa adormim pe scaune dar somnul nostru era mereu intrerupt asa ca am inceput sa nu ne mai gandim asa de mult la somn. Intr-o zi insa, doctorul vine la noi cu niste vesti proaste.
-Starea ei este la fel de rea ca pana acum. Imi pare rau sa va dezamagesc dar nu mai are niciun rost s-o tinem la aparate. De 3 luni starea ei se inrautateste.
Atunci speriat fug in salonul ei si o iau de mana, tipand printre lacrimi.
-Alison, te rog deschide ochii! Nu vreau sa te pierd. Te rog!
Dar nimic. Incepusem sa-mi pierd speranta.
-Bun, vom face in alt fel. O vom tine in spital pana maine. Daca nu isi revine pana atunci imi pare rau dar nu o mai putem tine aici.
Atunci doctorul a plecat lasandu-ma pe mine sa plang ca un copil mic, incepand sa lovesc orice imi statea in cale.
Hey lume! Stiu prea trist, dar promit urmatorul va fii mai vesel. Scuzati greselile. Kiss and love all :* <3!
CITEȘTI
Fumul Tigarii
Romance,,M-am dus pe balcon si mi-am aprins o tigara. Atunci el a venit la mine si a aprins si el o tigara: -Stii ca nu e bine sa fumezi da? -Si? Tu de ce o faci? -Pentru ca eu am pierdut pe cineva la care chiar tineam si fumez doar ca sa ma calmez. -Si pe...
