Pas in neant, Cugetare spre etern

~Capitolul 3~ ~Pasare ce a fost eliberata din colivie~

            Parca m-am teleportat, ma simt din nou o fetita de 8-9 ani care nu are nrvoie sa iasa din casa decat cu acordul mamei, nu are voie sa vorbeasca cu strainii, sa faca galagie si tot ce trebuie si ce putea sa faca e sa munceasca(pe vremea aia sa invete).

              Sir Loockood ma trateaza ca pe servitoarea lui,nu ma respecta de loc, poate isi joaca rolul mult prea bine. Am ajuns sa urasc tot ce tine de America, sunt atat de dezamagita incat vreau sa fug in Cambridge la prima ocazie.

               -Lady Elisabeth ce va framanta de cateva zile? Ma intreaba politicos Tyler, lucru ce ma surprinde, intr-adevar si pe mine.

               -Nimic, Sir Loockood, nu aveti de ce sa va faceti nicio grija. Raspund cu un fals zambet .

              -Astazi, pentru dumneavoastra voi fi Tyler, MyLady, caci nu esti degeaba la NewYork. Vreau sa-ti prezint orasul si azi vom uita complet acoperirea, daca-mi permiteti, Miss.

               -Nu, Mister Tyler, nu vreau sa vad niciun New York, Tot ce vreau este sa uit de toata tampenia asta cu NewYork-ul, cu acoperirea. Vreau sa ma reintorc in Anglia sub pretextul ca m-am aflat pe o barca de salvare si am suferit de amnezie.

               -MyLady, ma tem ca este imposibil. Daca ai fi cerut acest lucru acum doua saptamani, cand ai ajuns aici, te-as fi putut scoate in suguranta din aceasta tara periculoasa, dar acum este imposibil. Toate actiunile ne sunt urmarite si ca sa nu trezim suspiciuni trebuie sa si iesim din aceasta casa, de care probabil, mai mulr ca sigur, te-ai saturat.

               -Nu se cuvine sa iesi in oras cu menajera ta,  Mister Tyler.

          -Sper ca nu voi fi prea indraznet cu aceste vorbe MyLady, dar vreau sa te prezint lumii curioase ca si iubita mea, desi eu sunt un om solitar, fara prieteni, dar mereu vor exista cei care isi baga nasul unde nu le fierbe oala. Si mai nou se (re)poarta mode barbatiilor batrani cu fete tinere, asa ca nu vom trezi suspiciuni.

                Am ramas inmarmurita, amuzata si usor de speriata de propunerea lui Mister Tyler. Poate, abia acum realizez cat de periculoasa este situatie in care m-am bagat, poate doar din lasitatea mea de a-mi infrunta viata si logodnicul deja decisa si deja decis de parintii mei.

               -MyLady, v-am deranjat cu intrebarea mea indecenta si pentru acest lucru imii cer scuze.                -Deloc, Mister Tyler, m-a amuzat si uimit oarecum, n in fiecare zi un domn respectabiliti propune sa fii iubita lui, de fatada, zic eu, aproape razand.

               Mister Tyler a ras si el cu mine si desigur, el si punctualitatea continua a dumnealui nu a uitat sa imi zica sa fiu gata pentru orele 10 ale diminetii.

                Inca ma mai amuza gandul de a fi iubita lui Mister lockwood. Eu, o fata de vita nobila, de 20 de ani, roscata ca focul, cu ochii verzi ca jadul si obrajii albi ca spuma laptelui patati ici-colo de cateva picaturi maronii, pe care Dumnezeu le-a scapat din paleta lui de culori, atunci cand m-a creat. El un barbat de 50-55 de ani cu par negru, incaruntit, care ii ascunde rigurozitatea tineretii de odinioara, ochi caprui si mari, ca ai unei caprioare speriate iar buzele si palmele groase redau originile lui saracacioase.

                Se facusera orele 10 dimineata, eram imbracata cu o rochie roz, simpla, de bumbac cu putin model dantelat la guler si manecute, manusi si sosetute albe de bumbac, cu o usoara brazdatura a acului in tesatura nu prea eleganta, pantofiorii erau negri, luciosi, cu o catarama mare si de prost gust. Parul il purtam jumatate intr-un coc, iar restul lasat liber, lucru considerat indecent in aceste vremuri, dar totusi imi place sa fiu mai rebela. Genele le-am alungit cu putina mascara, obrajii i-am imbujorat si buzele le-am facut si mai trandafirii decat sunt.

                Tinuta mea este cu mult diferita de cea a lui Mister Tyler, eu ma straduisem sa fiu cat pot de elegenta si ingrijita, iar el purta o camasa alba, apretata (datorita mie), pantaloni negrii, simpli si niste pantofi, care se vedeau a fi uzati.

                Drumul nostru incepea in Manhattan, apoi la Statuia Liberatii, cartierul Big Apple, mic tur al zgarie-norilor si desigur, la propunerea mea insistenta o conspectie a magazinelor. Am intrat pana si la tifanny’s unde am fost aruncati afra de omul de servici, pana si el arata mai bine ca noi.                 A fost prima zi a vietii mele in care pot sa zic ca, m-a distrat cu adevarat, ca n-am fost preasata de bunele maniere de la Casa Regala Anglica, am putut sa mananc, mult, in public, am mancat un taco intreg, am putut rade pe fata, vorbi tare, alerga, in viata mea nu am fost mai libera si fericita.                Pe moment sunt in sfarsit fericita, fara griji, LIBERA. In sfarsit am simtit cu adevarat cum e sa nu te ingrijesti in fiecare moment de parerea celorlalti si am putut face ce am vrut, fara ca macar oamenii sa se uite la mine, oamenii in afara de Mister Lockwood, care se uita la mine cu ochi mari cum alergam ca o pasare cantatoare, abia iesita din colivie in Central Park...

                           Heiiiii, o sa pun astazi si partea a 4a, iar saptamana viitoare o voi pune pe a 5a, ca sa aveti timp sa le cititi (daca le citeste cineva), ma straduiesc sa scriu din placere, si o fac, dar mi-ar placea ca cineva sa-mi citeasca "operele" si sa-mi dea o parere sincera (motivul pentru care au ajuns de pe blog pe wattpad), in speranta ca ma voi bucura de mai multa "popularitate". xoxo