Pas in neant, Cugetare spre etern

~Capitolul 2~ ~Un altfel de Vis American~

 Credeam ca totul era pregatit pentru mine, ca totul ma astepta in New York, ca eu aveam sa vin acolo, si totul mi se va servi sub nas, asa cum a fost tot timpul, in viata mea, credeam ca o sa pot supravietui doar respirand si mancand. Amarnic ma mai inselam.  

  Nu am relizat ca aici in New York, ori trebuie sa fii o persoana publica, ori servitorul acelei persoane pentru a supravietui. Eu nu eram nici una, nici alta.  

   Nu puteam fi o persoana publica, pentru ca, parintii m-ar fi recunoscut, m-ar fi certat si m-ar fi adus cu prima croaziera inapoi in Cambridge, m-ar fi tinut in casa, m-ai fi casatorit ca Percy, om pentru care nu simteam nimic si apoi, m-ar fi retrimis la Harvard sa le aduc renume din genetica.     

   Atat de greu a fost pentru mine sa accept faptul ca voi fi o simpla servitoare a unei actrite pline de fumuri, eu, ducesa de Cambridge, care acum o saptamana, ar fi ‘spalat putina” cu acea actrita, dar acum, ce puteam face? Trebuia sa ma resemnez. Intoarcerea acasa era absolut EXCLUSA.

    Cat de usor s-a putut ruina Visul meu American! Acum eram doar o fata saraca, doar cu hainele de pe ea si cinci dolari in buzunar, bani care nu mi-ar fi ajuns nici macar o saptamana la preturile New Yorkului, unde o simpla paine era aproape de doi dolari.     

   Ma plimbam atat de abatuta prin ploaie cand, poate Dumnezeu, poate norocul mi-aa aruncat in fata o casa paraginita, poate de periferie cu un anunt “Cautam menajera, salariu 25 de dolari pe luna” . In situatia data era lucul perfect pentru mine si am intrat degraba in casa, casa care, in viitor imi va rezerva multe surprize.

      In casa era un domn, probabil urmas de sclav, de vreo patruzeci de ani,care mi s-a adresat:     - Eu sunt Tyler Lookwood si sunt proprietarul acestei case. Slujba mea ma solicita foarte mult si nu-mi permit sa mai am grija de curatenie sau sa-mi fac de mancare dimineata, inainte sa plec si seara, cand vin. Destul despre mine. Cine esti,tu fatuca, ca nu pari de a locului si ce cauti aici?

    - Numele meu este Elisabeth, Elisabeth Hawking si sunt o naufragiata a vaporului. Pe vapor am avut toata averea mea de cincizeci de dolari, dar am ramas cu cinci pe care abia am putut sa-i salvez. Am venit in America cu un Vis American, care fara bani nu se poate implini. Daca doriti, Sir,  as putea fi menajera voastra si m-as supune conditiilor, pentru ca, am nevoie disperata de acei bani asa ca, as putea deveni menajera dumneavoastra pentru un timp.

    - Zici ca ai venit sa implinesti un Vis American, nu vei reusi, doar cei bine plasati financiar o fac. Ca sa te pot angaja trebui sa-mi raspunzi la o intrebare!

     - Orice, Sir!

     - Cine esti , tu defapt? Ai trasaturi mult prea fine, ca sa fii o simpla fata de vreo douazeci de an. Este clar ca esti de vita nobila, fetele de varsta ta habar n-au de limbaj protocolar, te-am vazut pe geam, ai un mers, gesturi si maniere fine. Elisabeth nu o chema, cumva, si pe tanara Ducesa de Cambridge, o nemaipomenita geneticiana, care din pacate a decedat la naufragiul Titanicului, sau nu?

        Amutisem, cum sa-si dea el seama, doar dintr-o privire ca eu sunt Ducesa de Cambridge disparute. Trebuia sa ma adun, nu puteam sa ma dau de gol!

        -Nu, Sir! Trebuie sa ma confundati!

        -Lady Cromwell sunt sigur ca nu te confund. Te urmaresc demult si sunt sigur ca esti tu! Te urmaresc de la varsta de doi ani, cand ai fost rapita de Edge Wallcup.

         -Sir, cum puteti spune asemenea vorbe?! Este un secret de familie, care numai parintii si agentia de spioni a Angliei. Dumneavoastra, faceti parte?

          - Desigur, doamnea mea. Eu am fost chiar capitanul operatiunii. Voi face tot ce-mi sta in putere sa va protejez MyLady, pe dumneavoastra si familia dumneavoastra. Va sunt demult dator!            - Daca ma urmaresti de ata de mult timp inseamna ca intelegi de ce nu vreau sa se afle sub nicio forma ca sunt in viata. Intelegi de ce, vreau sa raman anonima si de ce lumea trebuie sa stie ca eu sunt Elisabeth Hawkings!

          - Desigur ca stiu lady Elisabeth! Probabil ca sunteti obosita, te rog sa ma urmezi in odaia ta!          

     - Ca diversiunea sa fie completa vei fi obligat sa-mi spui Elisabeth, iar eu sa-ti spun Sir Lookwood! Ai inteles?

          - New York-ul e periculos! Va trebui, de asemenea, sa te comporti ca si menajera mea! Si cel mai mult, te rog, sa nu intri in camera mea cand vei face curatenie, sa iti asumi rolul de menajera si, sub nicio forma, sa nu iesi din casa! Si te rog, nu-mi pune intrebari, NICIODATA! Vei afla totul, la momentul potrivit. Tot ce-ti pot zice e ca, e posibil sa nu fiu singurul care stie ca esti in viata. Nu stiu de ce, dar Edge iti vrea demult viata si acum, ca nu mai esti ducesa ii va fi mult mai usor sa te omoare! De asemenea, te rog sa nu intri in vorba cu nimeni de pe strada si sa nu sa-i drumul nimanui, doar mie. Lumea nu trebuie sa stie ca esti aici de aceea, in timpul zilei vei face curatenie in cea mai mare liniste si vei deschide doar cand imi vei aude parole, te vei uita prin, vizor si te vei asigura ca sunt eu. Maine iti voi aduce cateva rochii mai jerpelite si cateva lucruri cu care sa te ingrijesti, ca sa nu existe nicio indoiale!

         Nu aveam nimic de protestat in privinta regulilor lui Sir Lockwood. Dar eram totusi surpinsa. Cat de des se intampla ca, sa intri intr-o casa si sa afli ca exista un om care stie absolut totul despre tine si stie chiar mai mult decat stii tu. Sunt sigura ca pot avea incredere in Sir Lookwood. Dar nu intelegeam de ce atata protectie.

          Casa lui sir Lookwood era extrem de mica. Era formata din camera dumnealui, interzisa mie, o camera de zi si camera mea. Camera de zi, era de asemenea si o bucatarie, caci avea trei dulapuri, un bufet si un cuptor. Baia, si ea foarte mica avea un WC, o chiuveta, o vana extrem mica, maxim de un metru si un mic dulapior. Era putin cam ciudat: trebuia sa o impart cu dumnealui. La intrare, era un hol, cam de vreo doi metri pe care se afle un cuier si un mic dulapior pentru pantofi. Camera de zi avea maxim cinci metri patrati si in ea, se aflau o canapea, un radio, o masuta  doua scaunele si o lampa. Camera mea avea maxim patru metri patrati si in ea se aflau un pat, o lampa, un dulapior si o masuta de toaleta, semn ca Sir Lookwood ma astepta. Camera dumnealui avea din estimarile mele, dupa ce am vazut casa din afara vreo trei metri patrati. Ferestrele casei erau extrem de mici si acoperite. Aveam voie sa le deschid doar in prezenta dumnealui si le deschideam o data la doua nopti in camera de zi, unde Sir Lookwood dormea in noptile respective.           In ce oare ma bagasem? Intr-o actiune mafiota? De ce oare eram atat de dorita de acel Edge? Oare era mai bine daca ma intorceam acasa?

          In orice caz nu mai puteam da inapoi o noua aventura ma astepata si eu trebuia sa fiu gata sa intru in ea, cu adeverat nu era Visul American la care ma asteptam cand am plecat de acasa, si nu este visul la care ma asteptam cand am ajuns aici. Dar este unul diferit, unul care cu siguranta imi va pune inteligenta, indemanarea si deopotriva curajul. Este un Vis American diferit de visele oamenilor obisnuiti, dar este caracteristic pentru mine. Este Visul MEU!  

  Heiiii, m-am prins ca nu prea e o poveste populara, dar fac si eu tot ce pot. Va promit ca de la partea a 4a, totul va fi umpicut mai cizelat, scriind acele parti m-ai tarziu. Pai, ce pot sa spun, multumesc celor 2 cititori care s-au ostenit cu prima parte (sper ca, incurand vor deveni mai multi). Si inca ceva, povestea nu cred ca este 13+, dar nu stiu de ce, nu ma lasa sa selectez altceva (sunt atehnica). =)))