Revenge

Capitolul 6 - Speranta

Unii spun ca loialitatea creeaza speranta fara margini, poate asa e, dar undeva se afla o capcana. Increderea adevarata apare pe parcursul anilor, dar poate fi distrusa in cateva secunde.
*Dupa un an*
- Blood, esti pregatit? Intreaba Hashimoto.
- Da.
M-am intors in New York. Dar nu pentru mult timp, am o misiune. Un rus pe nume Viktor Yaroslav selecteaza diverse fete pe care le gaseste in cluburi si le santajeaza facandu-le astfel sa faca ce vrea el. De obicei le obliga sa se prostitueze. Tipul asta a avut niste probleme cu Hashimoto in trecut cand a incercat sa ii rapeasca fiica. Acum e bine, din fericire. Am intrat intr-un club de noapte la care intrarea costa ceva bani, nu ma mir. Am inaintat si mi-am pornit microfonul din ureche sa il aud pe Hashimoto.
- Blood, ma auzi?
- Da. Spun eu in soapta. Unde se afla tinta?
- Il vezi pe tipul care bea vodka aceea? Barbatul de la masa rotunda.
- Da. Zic eu. Acum ce fac?
- Pentru moment asteapta si analizeaza-i fiecare miscare.
- Prea bine. M-am dus la bar sa cer un pahar cu vodka, ma plictiseam ingrozitor.
- Blood?! Spune o voce cunoscuta cu un ton uimit.
Era Aiden, Doamne!
- Aiden! Spun eu imbratisandu-l prieteneste. Ce faci? Cat a trecut!
- A trecut ceva. Spune el razand. Ce te aduce aici?
- Ce te aduce pe tine aici? Parca erai in Londra cu Mary.
- Mary a ramas acolo, eu m-am intors.
- S-a intamplat ceva? Intreb eu suspicios.
- Nu. Ce vrei sa bei?
- O vodka tonic. Nu pune tonicul.
Dupa ce mi-a dat bautura m-a intrebat:
- Deci?
- Deci ce?
- De ce ai venit aici?
- Pentru Viktor.
Cand a auzit asta Aiden si-a scos pistolul cautandu-l pe Viktor si cand era la un pas sa apese pe tragaci am sarit pe el si glontul a ajuns in tavan. Toata lumea s-a panicat, mai putin Viktor si ,,amicii" lui.
- Blood! Asta nu facea parte din plan! Spune Hashimoto nervos.
- Hei, tu stai afara, eu sunt aici. Eu ar trebui sa fiu cel nervos, nu crezi?
- V-au vazut?
- Da.
Ce om, intreaba daca ne-au vazut. Nu e ca si cum noi am tras in tavan ca niste dementi. Eram in spatele barului intinsi pe jos.
- Daca scoti un singur sunet, suntem morti. Zic eu in soapta.
Aiden a dat aprobator din cap si a tacut in continuare, pana o sticla de pe raftul de sus a fost impuscata si mi-a cazut toata bautura aia in cap, bine ca era transparenta. M-am pus usor in genunchi scotand capul sa vad daca mai sunt acolo si fix atunci un glont trecuse pe langa capul meu. Doamne! Tipii astia vor sa ne gaureasca! Totusi ma intrebam cand a devenit Aiden atat de dur. Doamne, ma gandesc la toate lucrurile stupide in momentul asta.
- Blood. Cum decurge misiunea?
- Daca omitem faptul ca o gasca de tembeli vor sa ne faca schweitzer, atunci pot spune ca decurge perfect.
- Sa ne faca?
- Aiden s-a intors...
- Scapa de ei mai repede.
Mi-a inchis apelul in nas. Japonezii astia... Tipii aia nu mai erau acolo. Tineam pistolul in ambele maini fiind gata sa trag, dar nu era nimeni. Am continuat sa merg si o sticla cazuse de pe raftul din spatele meu. M-am intors brusc si am impuscat un tip. Era unul dintre ei. Am cautat prin buzunarele lui sa vad daca gasesc ceva. Gasisem un bilet pe care scria:
Gaseste barbatul acela si ucide-l.
Barbatul ala ar trebui sa fiu eu? Astia chiar nu au treaba acasa? Sa se intoarca in Mama Rusie si sa isi faca veacul pe acolo cu rusoaicele lor absolut ,,superbe". Doamne. Am auzit niste sunete puternice din spate. M-am dus spre locul acela si trei oameni erau la pamant.
- Oh, felicitarile mele, Aiden. Uciderea oamenilor e deja un hobby pentru tine din cate observ. Spun eu razand.
- Nu e de ras. Spune Aiden serios.
- Seriozitatea nu facea parte din comportamentul tau, Aiden. Zi-mi ce s-a intamplat.
- Iti zic mai tarziu. Hai sa exterminam viermele ala odata pentru totdeauna.
Incepea sa ma sperie tipul.
- Bine. Spun eu hotarat.
Am cautat in toate colturile clubului, dar nu era nici urma de om, asa ca am iesit si am cautat pe strada din spatele lui. L-am vazut pe Viktor alergand, dar Aiden l-a prins din urma si a incercat sa il impuste.
- Aiden, nu! Spun eu tipand. Nu trebuie sa rezolvam asa. Lasa-l in viata. Va avea destul de suferit in inchisoare.
Hashimoto venea si el spre noi alergand.
- Nu il impusca! Spune Hashimoto din departare.
Era prea tarziu. Aiden il impuscase pe tip.
- Aiden... Zic eu. Nu era necesar.
- Ce ai facut?! Intreba Hashimoto nervos.
- Ce trebuia sa fac demult. Zice Aiden impuscandu-l de inca trei ori in piept pe Viktor. Mi-a ucis mama, i-am dat rasplata care i se cuvenea.
Tacerea isi facuse loc printre noi. Nu am zis nimic pret de cateva secunde.
- Mergeti la avion. Voi veni si eu imediat. Trebuie sa ma ocup de asta. Zice Hashimoto.
Cand am ajuns in avion ne-am asezat amandoi si am inceput da ma holbez la Aiden. Se uita pe geam. Chiar parea suparat.
- Aiden, nu am stiut... Condoleante...
- E prea tarziu oricum... Zice el oftand.
Dupa cateva minute de tacere intrase si Hashimoto in avion asezandu-se langa noi. Avionul decolase.
- Unde mergem? Intreaba Aiden curios.
- In Japonia. Spun eu zambind.
- Ce vom face acolo?
- Ne vom antrena.
- Pentru ce?
- Haha... Mai stii ce ti-am spus cand am evadat din orfelinat?
- Aminteste-mi.
- Incepe razbunarea.
*Dupa doi ani*
- Nu aveti idee cat de norocos sunteti ca puteti inchiria aceasta casa, domnule Logan Carter. Aici a trait domnul Mason. Dupa moartea sa casa a fost locuita de diferite persoane, dar dintr-o data nimeni nu a mai inchiriat-o. Aveti o frumoasa priveliste catre mare si plaja, e un loc linistit.
- Pot sa trag niste priviri?
- Bineinteles. Pentru asta ne aflam aici, domnule Carter.
M-am dus pe terasa de afara apropriindu-ma de unul din pilonii sai unde era dubla infinitate scrijelita. Am pus mana pe ea uitandu-ma cu nostalgie pana am fost intrerupt.
- Toate fetele se intreaba cine e baiatul nou.
Mi-am intors pivirea spre conacul familei Casey.
- Oh, acela este conacul familiei Casey, este o mare oportunitate de a locui langa acei oameni.
- Da... Da, este. Spun eu.
- Daca doriti mai mult timp de gandire...
- O iau. Zic eu intrerupand-o.
- Oh, magnific. Ati facut o alegere foarte buna, va asigur. Merg sa aduc contractele casei.
Dupa ce am semnat contractele respective am iesit pe plaja. Stateam cu picioarele fixate in nisip, vantul batea cu putere si valurile erau destul de mari.
- Presupun ca vii dintr-o familie de ursi polari, apa e rece ca gheata. Spune o voce feminina.
M-am uitat in stanga mea si era chiar fiica lui Elizabeth. Grozav.
- Jane Casey. Spunea ea intinzandu-mi mana.
- Logan Carter. Zic eu strangandu-i usor mana.
Uneori chiar e amuzant sa vezi cum nimeni nu te recunoaste chiar daca ai nai fost vazut o data. Ce oameni.
- Ce te aduce in Hamptons? Intreba Jane.
- Nimic important. Spun eu zambind.
- Oh, pai poate vei iesi candva pe plaja cu mine.
- Probabil.
Jane a plecat spre conac. O chemau prietenii ei. Am profitat de momentul asta si am plecat sa inot. Ma simt asa bine cand sunt una cu apa. E ca si cum m-as elibera de toate problemele mele, si am multe, nu gluma. Cand am iesit din apa am avut parte de o surpriza fascinanta, Jake.
- Oh, buna, Jake! Spun eu zambind.
- 'Neata, baiete.
- Baiete?
- Baiete.
- Okay, sa inteleg ca la 21 de ani sunt inca un pustan.
- Cam asa vine treaba.
- Tot batran ramai, Jake. Spun eu razand.
- Cum spui tu. Unde este grupul minune?
- Cum adica?
- Mary si Aiden.
- Oh, sa vezi faza. Mary a ramas in Londra, cat despre Aiden, nu am nicio idee de ce s-a intors.
- De ce a ramas in Londra?
- Nu am nicio idee, crede-ma.
M-am dus in sufragerie si am deschis laptop-ul, nici nu m-am intors bine in Hamptons ca deja mi-am inceput misiunea.
- Jake, voi avea nevoie de tine.
- Uimeste-ma.
- Trebuie sa spargem cumva sistemul laptopului lui Sam.
- De ce?
- Nu te priveste.
- Daca nu ai de gand macar sa imi spui si mie ce planuri ai cum ai vrea sa cooperam?
- Daca ti-as spune va trebui sa te ucid. Si stii bine ca vorbesc serios.
- Tatal tau nu te-a invatat ca nu e bine sa tii secrete fata de aproapele tau?
- Nu esti aproapele meu. Dispari, Jake...
- Bun. Sa stii ca nu mai am de gand sa fac parte din planurile tale malefice. De-acum incolo joci solo.
Jake a plecat. Am ramas cu laptop-ul in brate oarecum mirat de situatie. Am inchis laptop-ul si m-am dus la bar. M-am asezat pe scaunul inalt de lemn si ma uitam prin imprejurimi. Barmanul vorbea cu mine, insa nu auzeam nimic.
- Poftim? Spun eu.
- Vrei sa ceri ceva? Clientii stau in limba sa primeasca un pahar de bautura si tu te-ai asezat sa lenevesti aici?
- Da, tocmai asta am facut.
Ne-am uitat urat unii la altii, apoi m-am facut ca nu il vad pana a dat cu pumnul in masuta de sticla a barului.
- Fiinta neajutorata, comanda odata ceva, altfel te dau afara in suturi la propriu.
- Ia-o usor, omule. Spun eu cu un ton neutru. O vodka tonic, nu pune tonicul.
Dupa ce mi-a servit bautura care aproape cadea pe mine, fiindca in loc sa mi-o dea cu frumosul aproape mi-a aruncato-n cap. Am plecat de la bar si mi-am continuat treburile plictisitoare. Nu faceam absolut nimic, in asta constau treburile mele la momentul potrivit. Am decis sa merg la Jake acasa, sa imi cer scuze... Ceva ce fac cu greu. Pot sa spun ca am nevoie de el, avand in vedere faptul ca nu mai cunosc alt hacker ca el si ma indoiesc ca as si gasi unul cel putin la fel de bun ca el. Cand eram in fata casei lui am vrut sa intru, dar, bineinteles, usile erau inchise. A deschis un barbat solid usa si m-a intrebat ce vreau.
- Vreau sa vorbesc cu Jake.
- Domnul Jake nu e acasa.
- E okay, Harry, poti pleca. Spune Jake venind de la piscina.
- Un bodyguard? Serios?
- Am nevoie de protectie, de vreme ce nu mai am un pustan pus pe razbunare care sa vina sa sparga capetele celor care ma hartuiesc.
- Uau, ar trebui sa iau asta ca pe un compliment?
- Ia-o cum doreste inima ta. Spune Jake ironic.
Ne-am dus amandoi spre piscina lui, s-a asezat linistit pe sezlong ca si cum eu nu eram acolo si a deschis o revista.
- Jake, imi pare rau. Am spus eu jenat.
- Poftim? N-am inteles.
- Imi pare rau, Jake.
- Oh, vrei sa spui ca iti ceri iertare?
- Da.
- Pai nu ai spus-o.
- Imi cer iertare.
Omul asta deja imi punea nervii pe jar. Daca imi mai incearca mult rabdarea o sa isi vada toate aparatele fara de care nu ar putea trai in propria lui piscina.
- Nu vad de ce te-as ierta.
Serios? Omul asta isi bate joc de mine?
- Jake... M-am auto-invatat sa nu am incredere in oameni, nici macar in prieteni.
- Nu vad raspunsul acesta ca pe un argument suficient de solid.
- Jake!
- Of, bine. Te iert.
- Bun. Deci, voi avea nevoie de tine.
- Mereu ai.
- Nu te umfla in pene. Spun eu serios.
- In primul rand, am nevoie de laptop-ul ala.
- Si cum te astepti sa intru in casa? Oamenii aia nici macar nu ma cunosc. Ma rog, cunosc doar doua identitati de-ale mele.
- Esti mai destept de atat, du-te.
M-am dus pe plaja si ma uitam la valuri. Foarte linistitor, ce pot sa spun. Ma tot gandeam cum as putea sa intru in casa lor. Pot intra prin efractie, dar... Nu ar fi o optiune. Sau ar fi? Nu... Nu ar fi... Am nevoie de o idee care m-ar putea favoriza din toate punctele de vedere... Stiu, Jane! M-am intors de la plaja, am luat mobilul si am sunat-o pe Jane, aparent nu isi mai schimbase numarul de telefon.
- Alo? Intreba Jane.
- Buna, sunt Logan.
- Oh, buna, Logan, de ce m-ai sunat?
- Ai vrea sa ne intalnim pe plaja? Intreb eu increzator.
- Ce-ti veni?
- Ai zis ca poate ne vom plimba candva pe plaja, acel candva poate fi acum, nu?
- Oh, bineinteles ca da, Logan. Iti dau mesaj cand ies din casa, bine? Spune ea vesela.
- Bine.
Bun, am convins-o. Acum... Cu ce ar trebui sa ma imbrac? Asta suna de-a dreptul patetic. Merg pe plaja, dar ma intalnesc cu o fata, deci ar trebui sa ma imbrac decent, nu? Presupun ca da... De ce ma agit pentru asa ceva? Nu pot sa cred. Am plecat din casa intr-un tricou si o pereche de pantaloni scurti, presupun ca e bine. Cand m-am intalnit cu Jane m-a luat automat in brate, asta a fost o actiune din partea ei la care chiar nu m-as fi asteptat, nu e ca si cum as fi simtit ceva... Vreau sa spun, demult nu am mai simtit un sentiment de genul, cand te ia cineva in brate, e frumos... In fine, nu prea am stiut cum as putea sa reactionez, deci mai mult am stat cu mainile pe langa corp.
- S-a intamplat ceva? Intrebase ea ingrijorata.
- Nu, nu, stai calma.
Inaintam pe plaja, ea vorbea non-stop si eu nu prea stiam ce sa zic. In orice caz, am mai deschis si eu gura din cand in cand. Dintr-o data am auzit un telefon sunand, nu era al meu, deci al ei era. Dupa ce a terminat de vorbit a zis ca trebuie sa mearga putin acasa sa vorbeasca cu mama ei.
- Vrei sa vii? Intreba ea.
- Sigur ca da. Doar daca nu sunt o sursa de deranj pentru familia ta.
- Nu vei fi, stai linistit.
Intrasem in conacul lor superb. Am intrebat unde este baia si m-am dus sa caut biroul lui Sam. Vazusem o camera de filmat, era pazit biroul ala ca un seif dintr-o banca. Am reusit sa intru fara sa fiu observat, din fericire nu era nimeni acolo. Cautam laptop-ul, nu era pe birou, auzeam voci apropiindu-se, am incercat sa nu intru in panica. M-am ascuns sub birou. Elizabeth si Sam intrasera inauntru, perfect.
- Nu pot sa cred ca faci asta fiicei noastre! Spuse nervoasa Elizabeth.
- Pardon?
- Oh, Sam, nu te preface ca nu stii despre ce vorbesc! Te porti din ce in ce mai groaznic cu fiica noastra!
- Uite cum sta treaba, femeie, daca nu eram eu tu acum nu aveai mandria de a-mi purta numele, asa ca iti sugerez sa o iei mai usor cu astfel de acuzari.
- Nu pot sa cred! Spune ea trantind usa in urma ei.
Nu se mai auzise nimic inafara de oftatul lui Sam, acesta a iesit si el dupa cateva clipe. M-am ridicat usurat ca totul se terminase fara si fiu gasit si am vazut laptop-ul pe birou. L-am luat si am fugit cat de repede am putut. Cand am iesit din casa am fost oprit de o femeie, Elizabeth.
- Tu trebuie sa fii Logan, nu-i asa?
- Oh, buna ziua, doamna Casey, eram doar in trecere, Jane ma invitase aici, dar a aparut o urgenta si trebuie sa plec.
In timp ce vorbeam cu ea tineam laptop-ul la spate cat de bine puteam. Dupa ce am scapat de ea am ajuns acasa. Tocmai primisem un apel de la Jane.
- Logan? Ce s-a intamplat? Unde ai disparut?
- Oh, Jane, scuze, mi se facuse rau si a trebuit sa plec urgent.
- Este in regula, dar totusi, puteai sa imi zici inainte sa dispari asa.
- Stiu, stiu, imi pare sincer rau, trebuie sa inchid.
- Oh... Bine...
Dupa ce am ascuns laptop-ul sub salteaua patului din camera mea, l-am sunat pe Jake.
- Oh, buna, Jake, vesti bune, am adus laptop-ul.
- O sa vin cat de repede pot.
Am asteptat vreo doua ore pana si-a miscat fundul aici.
- Ce ti-a luat atata?!
- Of, am avut treaba, da-mi laptop-ul.
Jake deschise laptop-ul, era codat, a spart codul, aparent, a spart tot ce a putut din laptop-ul ala, asta pana a ramas cu gura cascata.
- Jake? Ce e?
- Blood, nu o sa-ti placa asta...