Chemarea Gheenei

1. Ce aduce furtuna

Cocoțată pe cadrul geamului, privea cerul care-i amintea de furtuna dezlănțuită subit la scurt timp după ce-și ucisese Creatorul. Parcă aceleași fulgere haotice care acum brăzdau cerul de vară se arătaseră și deasupra Brașovului atunci, cu trei luni în urmă.

N-avea să le uite niciodată, cum n-avea să uite nici chipul bărbatului în momentul în care i-a sucit gâtul. Încă mai avea palmele presate peste ale ei atunci când trupul a început să-i alunece fără vlagă, prăbușindu-se în iarba arsă.

A trebuit să plece de lângă el mult prea repede, căci propria-i existență era în pericol. Nu a apucat să vadă dacă ochii la fel de verzi ca și ai săi se-nchiseseră ori rămăseseră fixați în gol până când a fost devorat de flăcări cu totul. Fusese un sfârșit mult prea simplu pentru cineva de calibrul său, însă improvizase și ea cât de bine putuse. Reapăruse de nicăieri, luptase din toate puterile împotriva influenței lui fatale și, în final, îl îngenunchiase. Atunci el îi rostise numele pentru ultima oară cu buzele împurpurate de sânge. După aceea n-a mai fost decât foc.

Ceea ce simțea acum poate-ar fi fost un vag regret dacă n-ar fi știut sigur că, în mod miraculos, el încă era în viață. Sub gulerul gecii de piele, încastrate pentru eternitate în pânza albă a gâtului ei, semnele rotunde lăsate de vampirul care-o transformase demonstrau că povestea încă nu se încheiase.

Un trăsnet se dezlănțui cu putere infernală; fascicule albe împânziră bolta întunecată, iar geamurile de la clădirile vecine tremurară în tocurile vechi. Se întrebă dacă avea suficient timp să ajungă la un adăpost real înainte ca ploaia de vară să măture totul în jur. Ideea de a petrece mai mult timp decât era absolut necesar în căminul Creatorului nu-i surâdea nicidecum.

De altfel, ideea de a se furișa în acest loc fusese o mișcare proastă. Sigur că nu crezuse că va găsi un bărbat pe jumătate carbonizat agonizând într-un colț, ci măcar un semn, un detaliu din viața lui de muritor care-ar fi putut-o îndrepta spre locația lui curentă.

- Pe naiba! murmură ea.

Ușor iritată, făcu un ultim tur al încăperilor; păcănitul pantofilor cu toc o însoți, fiind singurul tovarăș pe care-l avea de multă vreme.

Din ceea ce fusese cândva o casă boierească rămăseseră doar câteva piese de mobilier rustic și niște ștergare care împodobeau pereții. Pe măsură ce înainta către camera din față, dezaprobarea se transformă în dezgust și atinse cota urii pure atunci când, în fața ușii, regăsi copia nereușită a unui sicriu. Își închipui că, la cât de stupizi erau oamenii, un asemenea decor ieftin impresiona turiștii ahtiați după legendarul voievod-vampir.

- Pariez că din el țâșnește și-o caricatură vopsită pe față cu alb, își dădu ea ochii peste cap.

Refuzând să mai privească acel obiect ofensator, își îndreptă atenția către basorelieful expus pe o comodă din lemn lăcuit. Oricine l-ar fi realizat nu se concentrase asupra fizionomiei bărbatului, ci mai mult asupra trăsăturilor de caracter ce reieșeau din cele fizice. Astfel, ochii mari străjuiți de sprâncene dese relevau spiritul de observație căruia ea îi căzuse pradă de nenumărate ori, iar nasul drept, mustața impunătoare și linia hotărâtă a maxilarului erau semne clare ale firi sale aprige, dar temperată prin educație. Părul bogat îi încadra figura, căzând în inele grele pe haina ornamentată; acoperământul de catifea împodobit o bijuterie octostelată în centrul căruia se găsea un rubin completa imaginea ce cândva insuflase teama în sufletele păgânilor și creștinilor deopotrivă.