Chemarea Gheenei

3. Întrevedere familială

- A spus că nu este interesat.

După ce Beelzebub reprodusese cuvintele lui Astaroth, o liniște mormântală se așternuse în măreața Sală a Tronului. Nici măcar miile de insecte care-i modelau corpul iluzoriu nu îndrăzniseră să tulbure cu al lor bâzâit meditația adâncă a lui Lucifer. Se părea că vestea rebeliunii fiului său nu-l tulburase pe acesta, care bătea darabana în tăblia măsuței de lângă jilț.

Beelzebub știa prea bine ce consecințe aducea fiecare confruntare dintre nerecunoscătorul lui frate și Tatăl lor și nu dură mult până ce primele semne se arătară.

Limbi de foc se izbiră cu sete de vitralii; stelele, păsările fantastice și impunătoarele feline pictate în culori vii dispărură de teama asaltului. Lumina flăcărilor Iadului pătrunse prin sticla acum complet transparentă, scăldând încăperea în razele ei de sânge. Nici măcar zidurile de o grosime imposibilă nu mai putură camufla strigătele agonizante a miliardelor de suflete torturate de furia lui Lucifer. Valuri de smoală și pucioasă cădeau în cascade nesfârșite, smulgându-le păcătoșilor blesteme, urlete nearticulate și rugi deșarte.

Iar peste toate se înălță glasul rece al Stăpânului Iadului:

- Te poți retrage acum.

Împăratul Muștelor îndeplini porunca și dispăru numaidecât; acest truc îl ajută să evite privirile iscoditoare ale celorlalte Odrasle Întunecate, care anticipau - și pe bună dreptate - un război.

Rămas singur îndărătul ușilor impenetrabile, Lucifer își închise și deschise de mai multe ori palma stângă. Arsura recentă încă-l durea; preaiubitul său acolit fusese ucis mișelește, iar el nu putuse face nimic. Fulgeră cu privirea mozaicul și retrăi momentul alungării sale din Rai; nu se sinchisise niciodată că-și pierduse locul în Împărăția Cerurilor, dar adevărata pedeapsă era că nici pe Pământ nu mai putea umbla el însuși, ci doar trimiși de-ai săi. Chiar și-așa, reușise să-și adune suficienți simpatizanți din rândul oamenilor, dar acum, acum când voia să-și răzbune pierderea, Astaroth refuza să-i conducă armiile spre distrugerea lumii!

Lucifer zâmbi.

- Vezi, asta-i diferența dintre noi, murmură el către chipul Divin mascat de obsidian. Tu ai renunțat complet la mine, pe când eu i-am permis să plece. Să facă ce-o vrea, câtă vreme se va pleca mereu în fața mea, chiar de-ar fi să-l strivesc și să-l creez iar din nimic altceva decât propria răutate.

Ecoul vorbelor sale îi răspunse din fiecare firidă, până ce într-un final se stinse. Ridicându-se, Lucifer văduvi sfeșnicul de unica-i lumânare; murmurând câteva cuvinte, apropie flacăra acesteia de propria sa piele, în care era încrustat numele lui Astaroth.

*

Totul se limpezise brusc: nici urmă de greutatea care-i înmuiase membrele și care-i încleiase gândirea. Ar fi putut reveni în poziție verticală cu ușurință dacă n-ar fi fost vuietul acela nociv pentru timpanele ei ultrasensibile.

Dându-și părul pe după ureche, îl zări pe Gabriel agățându-se de rafturile fixate în perete. „Ce naiba l-a apucat?" se întrebă M., neînțelegând de bărbatul răsturna și mătura cu mâna sticluțele atât de prețioase pentru el. Piciorul îi alunecă pe o soluție de un verde aprins, iar Gabriel căzu la podea ca și cum nu ar mai fi avut nici un control asupra trupului.

M. înțelese atunci că ceea ce auzea erau de fapt gemetele și țipetele guturale ale brunetului, nicidecum o închipuire de-a sa. În vreme ce ea înainta de-a bușilea către el, Gabriel se rostogoli pe-o parte, apăsându-și palmele pe ceafă, de parcă asta ar fi putut stopa durerea atroce, care-l transformase într-un maldăr paralizat de carne.