Partea 1- Începuturile

395 3 0
                                    

Am fost un copil destul de precoce. Mai ales din punct de vedere sexual. Pe vremea aia era însa mai greu Femeile nu se înghesuiau niciodată sa te dorească, și sa îți arate asta. Chiar dacă te plăceau, te plăceau în tăcere. Așa era pe vremea mea. Nu mă simțisem niciodată copleșit de atenția lor, În autobuz aveam mereu senzația ca trec neobservat , iar la piață nu îmi aduc aminte ca doamna cu țâțe mari, bluze strâmte, și colanți intrați mai mereu în pizdă, sa îmi fi făcut vreodată discount la cartofi, deși eram client fidel. Cred ca nu era zi de la AL DE SUS sa nu trec pe acolo sa cumpăr măcar un kil. De, îmi plăceau mie cartofii. Bărbatu-so, un haidamac la vreo 120 de kile, conducea un papuc albastru cu numere de OLT, purta de fiecare data aceeași cămașă neagră, decolorata de soare, și manevra sacii de 50 de kilograme ca pe pungile de pufuleți. Noroc ca era de cele mai multe ori plecat, iar la doamna era de fiecare data coadă. Iar coada era formata aproape exclusiv din bărbați.

Împlinisem 16 ani, eram în clasa a 9-a și eram un frustrat și jumătate. Făcusem o pasiune nebuna pentru regina cartofilor cu colanții mai mereu verzi, pentru o colegă, care îmi arătase țâțele în baia de la scoală în urma unui pariu pierdut, și pentru o prietena de-a mamei care avea niște craci incredibil de lungi și purta numai fuste deasupra genunchilor, deschise la culoare, și mulate pe cur. Jucase în tinerețe handbal de performanta și era divorțata de vreo doi ani. Mă mai trimitea mama din când în când pe la ea sa o mai ajut la diverse treburi și, deși mă arătam de fiecare dată deranjat, de abia așteptam sa ajung la ea. Era obsedata de curățenie, și trebuia sa ii bat covoarele cel puțin o data pe lună, dacă nu la doua săptămâni. Iar când nu era acasă ii udam florile o data la doua zile. Aia era activitatea cea mai plăcuta, pentru ca ii aflasem raful cu chiloți, și îmi pusesem la punct un sistem prin care investeam zece minute în udatul florilor și vreo ora în mirositul chiloților. Erau momente unice pentru mine, pentru ca era pentru prima data când descopeream mirosul de pizdă matură. Mă rog, de pizdă în general, dar eram fermecat de atunci de femeile mature, și îmi imaginam ca numai de ele voi avea pare. Îmi aduc aminte că închideam ochii și îmi imaginam ca ii miros chiloții în timp ce e îmbrăcată cu ei, și că ea mă pune să fac asta. Noroc ca băile ei nu pot vorbi, pentru ca în perioada aia nu am făcut mai multa labă în altă parte decât acolo. Vom reveni la ea mai târziu.

Luasem la liceu, și, după prima lucrare la matematica, la care am fost singurul din clasa cu zece, profu', care ne era și diriginte, m-a făcut șeful clasei, și m-a înscris la olimpiadă. Fetele mă priveau cu admirație, iar băieții nu mă haleau. După ora de mate aveam ora de biologie, cu o baba nebuna. Am vorbit cu Alexandra în pauză să chiulim și să mergem sa bem un suc. Aveam un club de biliard în apropierea liceului, pe care îl frecventam de fiecare data când trăgeam chiulul. Alexandra nu era chiar cea mai frumoasa fata din clasă, dar avea un cur beton, cu picioarele ușor în "x", cu niște țâțe mai mari decât ale majorității fetelor, și era extrem de băiețoasă. Mai târziu, când s-a făcut echipa de fotbal a clasei, ea a primit postul de portar Anyway, după lucrarea la mate, de care toți se temeau foarte tare, pentru ca își doreau note mari, ca să se pună bine cu dirigu', ne-am dus sa fumam în baie, și să discutăm. Mă rog, eu nu fumam atunci, dar participam la discuții. Când le-am spus ca am făcut tot și o sa iau zece, au izbucnit toți în ras. Bine, eram și foarte funny și mai mereu pus pe bâză, așa că era de înțeles reacția. Mai ales ca subiectele fuseseră destul de tricky. Când am întrebat cine face pariu, a sărit Alexandra, moț. Atunci am stabilit ca dacă iau zece îmi arată țâțele. Bine, și s-a mai oferit Paul să-mi arate pula, BUT I SAID PASS ON THAT Și iată-ne chiulind de la ora de biologie. Alexandra m-a rugat sa mergem pana la ea acasă, zece minute, ca are ceva de făcut. Am luat autobuzul din stația de lângă scoală, am ajuns la ea, am așteptat-o în fața blocului, și ne-am întors la scoală. Dar, în loc sa mergem la biliard, Alexandra mi-a zis să mergem în baie, la o țigară, ca are un pariu de onorat. Am sărit gardul prin spate, și, în câteva minute, aveam în față țâțele spectaculoase ale fetei. Acasă schimbase sutienul, pentru ca ala pe care il purtase, nu ii plăcea. Atunci cred ca m-am îndrăgostit de ea. Bine, eram atât de disperat, încât, cred ca m-as fi îndrăgostit de orice fată dispusa sa îmi arate țâțele. Alexandra se roșise toată, deși cred ca eu eram mai emoționat decât ea. În momentul ăla de tăcere, în care savuram țâțele alea umflate, cu sfârcuri mici, roz, care se întăriseră de la emoții, cred. ca să par șmecher, deși eram căcat pe mine, am întrebat-o ce face dacă mă calific la faza pe oraș. Atunci si-a acoperit repede bijuteriile, și mi-a zis..."nu știu, poate o sa iți fac altă surpriză". Așa a început ceea ce urma sa fie o frumoasa adolescentina poveste de dragoste. O sa revenim la ea pe parcursul povestii.

Hey, cam atât și cu acest capitol, sper sa va placa :)

Amintiri Din Copilărie (+18)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum