Si stii bine ca nu mai are rost,ca oricat de multe lacrimi versi, ca indiferent de cat de multa durere simti, ca oricate stele au disparut de pe cer, zambetele se ivesc la fiecare rasarit de soare, la fiecare adiere de vant, la fiecare zambet sters de timp. Si totusi inca iti bati capul,inca lasi lacrimile sa te doboare,incat te doare si incerci sa faci lucrurile in asa fel incat sa fie roz cu dungi albe.
E noapte si e cald,dar nu iti este bine. Gandurile te apasa si vrei sa le dai foc, sa arunci totul la gunoi,vrei sa plangi,dar nu o mai faci. Devii irascibil,muzica nu te mai ajuta si adormi cu unghiile imfipte in palme. Spui ca nu iti mai pasa, ca nu are niciun rost,ca totul e la fel, indiferent de cum te comporti si totusi ceva din tine inca urla,inca te face sa lupti, sa zbieri, sa vorbesti in soapta,sa dai si sa iei.
E dimineata si e racoare. Stai pe pervaz si privesti adierea vantului, bei cafea si te lasi invaluit de linistea diminetii. O noua zi, o noua poveste. Asta e ceea ce iti spui, dar nu mai crezi. Azi vei zambii, vei alerga, vei bea limonada rece, vei imbratisa si saruta, te vei vedea pe tine, sau cel putin umbra ta printre alte umbre. Azi esti ocupat, iti lasi gandurile in pace si iei la pas strazile orasului. E bine, te simti detasat si in clipele acestea te lasi purtat de toata graba pe care o ai in vene.
E spre seara si ajungi acasa. Iti lasi trupul sa cada pe primul scaun pe care il vezi si iti lasi capul in palme. Nu ai mancat mai nimic,iar oboseala iti face simtita prezenta. Esti obosita, dar gandurile tale revin la viata. Iti amintesti de toti oamenii din viata ta, de cei ce au plecat si ti-au gaurit inima, dar nu mai doare la fel de tare, defapt nu mai e durere, e doar frustrare.
Nu simti aceasi durere ca ieri, dar inca e acolo si palpaie ca beculetele de craciun. Iti e rau, nu ai stare, e prea cald ca sa iti fie bine si totusi in adancul tau stii ca nu mai are rost,ca totul trece la un moment dat,ca durerea de cap dispare,iar maine va fi o zi cu soare.
