Aceste randuri nu sunt pentru mine, pentru tine sau suflete ranite. Nu sunt pentru zambete, lacrimi sterse sau infinituri neatinse. Aceste randuri sunt pentru amintirile de azi, pe care nu le vei mai avea maine, pentru sentimentele de ieri, care au murit in zorii zilei.
In aceste randuri ingrop amintiri care nu au cum sa supravietuiasca timpului, care se vor pierde prin infinitul gandurilor.
Se spune ca tot ceea ce ne ramane sunt amintirile, dar ce se intampla atunci cand le pierdem si pe acestea?
Ce se intampla atunci cand nu ne putem amintii de emotii, de sentimentele pe care le-am avut pentru un om, de o privire sau o voce. Ce se intampla atunci cand amintirile devin amintiri triste?
Nu prea stiu unde bat, dar s-ar putea ca maine sa ma trezesc si sa nu imi amintesc de ce imi place de el, de ce ma simt ciudat in preajma lui si de ce nu ma satur sa il privesc, de ce imi place un om mai mult decat altul, de ce ma enerveaza simpla prezenta a cuiva, ce ce ma simteam diferit saptamana trecuta. Exista o mica sansa sa ma trezesc dimineata si sa nu imi amintesc starea de bine pe care o am azi.
Ceea ce e acum, in clipa asta, e amintirea secundei care urmeaza. E ceea ce ramane in urma,ceea ce se pierde in timp. Si sincer nu vrea sa pierd sentimentele pe care le am acum. Nu vreau sa pierd caldura soarelui care imi mangaie fata, felul in care te simti atunci cand imbratisezi pe cineva, atunci cand esti atat de fericit incat nu iti mai incapi in piele. Nu vrea sa pierd discutiile pe care le-am avut cu el, zambetele cu oamenii pe care probabil nu ii voi mai vedea curand. Nu vreau sa pierd amintirile, pentru ca daca le pierd pe ele nu mai raman cu nimic.
Dar ca si timpul, ca si oamenii, amintirile nu raman pentru totdeauna in viata ta. Ceea ce raman sunt doar niste fragmente de amintiri care nu au cum sa te faca sa simti ceea ce ai simtit cand erau realitatea pura.
O sa iti aminteste de el, de ochii lui, o sa iti amintesti ca iti placea enorm de el, dar nu o sa iti amintesti de ce, nu o sa iti amintesti ceea ce simteai, ci doar o urma de sentiment care nu iti mai trezeste niciun impuls, nicio tresarire, niciun zambet.
O sa iti aminteste de liceu, de fituicile de la chimie,de stresul in care te tinea profesorul de biologie, dar nu o sa iti amintesti sentimentele care iti curgeau in vene si e trist intr-un fel, stii? E trist ca pana si amintirile isi pierd farmecul, isi pierd esenta si pulsatiile vietii.
