Cealaltă parte a oglinzii

Capitolul 1(New York).

.

 Toamnă . Visare . Gânduri . Speranțe . Şi cu orice frunză care cade , un moment trece . Un moment de singurătate … Cerul era de un cărămiziu cu reflexii blânde de portocaliu . Soarele abia se mai vedea  de  înaltele clădiri .Copacii din Central Park ce odinioară răspândeau veselie şi speranţa celei mai frumoase veri , acum îşi aştern  blând plapuma delicată . Pâna şi oraşul îi simţea durerea .Dar nu putea . Era ca şi când  în zgomotul asurzitor al maşinilor ,  nu o mai făcea să se simta acasă.

        Vobind despre clipe , le poţi  compara ca pe nişte perle deşirate , ca nişte fulgi de nea cazuţi din cer . Odată ce cad nu se mai întorc.   

       Sophia strângea la piept camşa lui şi se gândea dacă îl va mai vedea vreodată.Nu putea descrie ce simţea . Era caldă,  rece şi goală pe dinăuntru . Ca şi cum orice ar fi însemnat ea întrecut,nu ar mai fi contat .Orice făcuse ea în trecut  se transforma într-o ceață , unde te pierdeai fără o hartă a vieții. Stătea la fereastră.O adiere  blândă îi mângaie uşor părul şaten  . O lacrimă fugară , curgea încet pe obrazul aproape alb , ochii ei căprui  sclipitori ca o comoară de mult pierdută ,  închizându-se.  Visul ei fusese  spulberat , ca un pahar de sticlă . Sufletul îi fusese  sfărmat în mii de bucățele . Camera ei , ce altadată , reprezenta un mediu propice studiului , acum reprezenta adăpostul , scutul inimii sale . Sophia se aruncă pe patul moale, cu aşternuturi , catifelate ca mătasea , ce miroseau a liliac .Îşi strânse ursulețul la piept.Poate ca era un semn de slăbiciune , dar ursuleţul era foarte important pentru ea . Mica bucată de pânză ,  umplută cu puf ,ce avea doi nasturi în loc de ochi , cu  zâmbetul  cusut cu grijă o făcea să se simtă protejată . Bunica ei , il făcuse…dar ea nu mai era acum . Era singura persoană care o aştepta în faţa casei , în fiecare zi când se întorcea de la şcoală .

       Uitându-se la ursuleţul neînsufleţit , inima I  se făcu şi mai mică.Şi gandul că în câteva luni va începe şcola şi va trebui sa dea ohii cu toţi prietenii ei pe care  nu îi mai considera aşa  de multă vreme. Prietenii cu care  stătea mereu să povestească , nu o mai interesau . Fiecare moment pe care îl petrecea singură în cameră o făcea să se simtă din ce în ce mai neputincioasă .

       Coborî scările apartamentului , şi  intra în bucătărie şi o vazu pe mama ei în faţa aragazului.

-            Dragă, ai dormit bine?

Sophia a dat  din cap aprobator.

         Olivia Anderson  era o femeie slabuţă , ce nu depaşea 1 ,65 m ,cu păr castaniu şi o privire serioasă . Fața îi era destul de ovală , iar obrajii îi erau mereu roşii .  Figura îi era blândă , dar putea fi uşor interpretată . Nu puteai spune că era o companie plăcută , deoarece orice discuție ai purta cu ea , subiectul principal era persoana ei.  O crescuse pe Sophia aprope singură ,deoarece tatăl ei era un doctor chirurg de success şi era  mereu plecat la tot felul de conferinţe  .Olivia  era  avocat . Frumoasă   combinaţie.Încă din fragedă copilărie,mama reprezentase  un model pentru  Sophia . Olivia  nu era foarte pretenţioasă dar avea aşteptări de la fiica ei.Voia să fie perfectă . Dar ,oare ce însemna  în concepţia Oliviei perfect?De mic copil ,  copilărie,Sophia a fost pentru mama ei o păpuşa . Dar , oare ce e schimbase ? Perfecțiunea nu mai  avea pentru Sophia prioritate?

              Sophia se aşeză, la masa frumos decorată.Nu prea îi venea să mănânce.Nu prea îi venea să facă nimic.Ochii ei , păreau nişte mici cascade , cu apă pură.

            -Mă gândeam că azi am putea ieşi împreuna , ca fetele , spuse mama Sophiei.

            Oare auzise bine?  Mama ei , îi propunea să petreacă ceva timp împreună . Asta poate însemna două lucruri:ori mama ei avuse o revelaţie azi noapte , şi învăţase ceva despre a fi un bun părinte , ori o vedea pe Sophi într-o stare atât de gavă încât nu mai ştia ce să facă .