Cine sunt eu cu adevărat?(volumul II)

Capitolul VII:"De ce?"

  Nimic nu-i imposibil...până când vrea soarta
-Unde eşti Jane? Misao?
-Iar vorbeşti singură?
-Marcus?
-Da?
-Vei fi în continuare băgăcios in munca mea?
-Degeaba cauți pe fetele astea. Una e dispărută de cinci ani si cealaltă de unsprezece ani. Unde le mai poți găsi?
Ştiu eu, în pământ!
Nu îl bag in seamă. Mă cufund în gândurile mele.
Una a murit pe data de şase ianuarie o mie nouă sute nouă zeci şi nouă.
După şase ani tot pe aceeaşi dată...
- Ce ai descoperit? îmi şopti la ureche
Sar parcă arsă.
- Ştii că poți să provoci infarct persoanelor de lângă tine?
-Ăsta e talentul meu, rânji acesta
Mormăi eu nervoasă şi mă întorc la munca mea.
- De ce faci asta? Tu nu eşti agent secret sau criminalist ca să te ocupi de această dispariție.
- Ăsta e talentul meu, îi intorc eu vorbele
De patru ani mă ocup cu acest caz.
Nu ştiu de ce, dar sunt prea atrasă.
Vreau mult să rezolv ca să fiu remarcată şi că Jane mi-a fost prietenă.

~Mai târziu~

-Marcus!!
Amândoi stăm la masă în bucătărie.
Fratele meu tocmai a scuipat micul dejun pe fața mea.
-De ce ai făcut asta?!
El nu spune nimic, în schimb arată cu degetul spre televizor.Se difuza o știre pe ecranul mic ce lumina puțin încăperea.Privesc cu atenție și ascult.
- Nu-i fata aia, vecina noastră...cum naiba o chema? spuse Marcus
-Catrine. Stai, ce?! Îi moartă? !
-Pământul către Emily...Oare de ce a apărut la ştiri?
- E imposibil!! M-am întâlnit ieri cu ea!
-Poate te-ai întâlnit cu clona ei, spuse acesta sarcastic
-Ar trebui să primeşti şi un premiu pentru glume seci.A, stai...nici nu există.
- Ha ha...
- Eu ies.
- Iar te plimb în pădurea aia?
-Nup...
Defapt mințeam...şi ce se poate întâmpla într-o pădure mică?

***

Cine dracu m-a pus să îmi iau bascheți?
Îmi scutur piciorul drept şi îmi continui drumul, blestemând balta pe care am călcat-o recent.
- Cum ai putut ?! Te-ai distrat fără mine?! Vroiam şi eu să îi fac felul!!
-Hai să terminăm cearta asta, te rog lasă-mă în pace...
- Toby!!!

O puteam recunoaşte dintr-o mie pe încăpățânata mea prietenă, Jane...
Stai, ce?! Îi vie?! Şi ce am pățit astăzi de pun întrebări tâmpite?!

-Ce avem noi aici?
Perfect...am fost prinsă. Fir-ar!
-Hei! Jane! Ți-am găsit o victimă!
- În sfârşit...am şi eu parte de distracție.
Nu mă mai recunoaşte. M-a uitat aşa de repede? Ăsta mi-e sfârşitul?
- Stai liniştită Emily, nu o să doară. Cu siguranță nu pe mine, spuse cu un rânjet sadic...

================================
Aloha vafelor!! Ştiu că am întârziat cu postarea capitolului, dar ştiți cu toții problema fiecărui adolescent..."minunata" şcoală...
Şi îmi cer scuze pentru cele trei persoane care sunt mare fane a acestei cărți.

Sper să vă fi lăsat în suspans în acest capitol...Oare Jane îşi va omorî prietena ei cea mai bună din copilărie?

Am o întrebare pentru voi!
Cum este prietenul/a adevarat/ă pentru voi? Dacă ar exista...
Aş vrea să îmi răspundeți.

Aş vrea să vă urez o lecutură plăcută în continuare şi dacă vă place cartea mea, să votați.
Bye bye = ]]