Cine sunt eu cu adevărat?(volumul II)

Capitolul II: "Ceva diferit"

Viața e ca un joc de noroc.
Nu vei ştii niciodată când şi ce vei câştiga.

Trei ani am stat în casa ce s-a transformat într-o închisoare.
Alucard nu mă lăsa să ies din casă, îmi spunea întruna că vroia sa mă protejeze de mizerile lumii.
Îmi doream să gust şi eu libertatea de afară, să simt pământul sub picioare, să rup o floare şi să o miros, să ating iarba udată de rouă, să comunic cu alți oameni şi să privesc jocul de culori din jurul meu.
Nu mai rezistam...îl supăram, dar eram curioasă să văd ce se întâmplă dincolo de pădure.
Nu l-am ascultat şi am plecat.
Iau ghiozdanul şi pornesc în aventura spre necunoscute.

***

Am fost o zăpăcită. Nu mi-am luat nicio hartă şi merg în cerc.
Aud dintr-odată nişte paşi în spate.
Era o persoană înaltă şi avea trasă gluga pe cap.
În timp ce îl priveam în ochi întrebându-mă ce va face, făceam paşi în spate. N-am păşit bine şi trece pe lângă mine un topor.
Am luat-o la fugă fără să mai privesc înapoi. Mă împiedit de ceva tare.
Erau şine de tren şi mi-am adus aminte că am citit o hartă cu toate căile ferate, dar nu ştiam unde mă aflam. Merg spre est pentru că aşa mi-a venit în minte. Cred că am mers jumătate de oră, dar într-un final ajung în oraş.
Era totul liniştit.
Oamenii se plimbau pe străzile înguste, fiecare geam avea un ghiveci cu flori foarte parfumate şi nişte câini aşteptau în fața unei măcelării o bucățică de carne. Merg pe toate străzile ,ajugând la celălalt capăt al oraşului.
Mă uit în de-alungul şoselei. În mijloc era o fată cu părul negru şi o rochie roşie.
Mai încolo de ea vinea o maşină cu viteză mare.
- Atenție!
Am urlat cât mă țineau plămânii.
- Ai grijă pe unde mergi!
Nu îl bag în seamă pe şofer şi mă îndrept spre fată. Nici urmă de ea de parcă nici nu a fost.
M-am pornit spre alt oraş, dar cineva mă apucă de mână.
- Misao?