Cine sunt eu cu adevărat?(volumul II)

Capitolul V:"Adevărul"

Amintiriile neplăcute sunt mai rele decât duşmanii,te vor urmării tot timpul. Rar reuşeşti să le îngropi ca să nu le mai vezi niciodată.

Unde mă aflu? În cartier? Ce caut eu aici?
Dintr-odată îşi face loc sentimentul de déjà-vu. Intru în apartment şi mă lovise un miros îngrozitor.
Mă îndrept spre dormitorul părințiilor mei.
Camera era mânjită cu sângele victimelor, organele lor erau împrăştiate în toate colțurile încăperii.

Îngrozită, o iau la fugă să chem poliția.
A fost o greşeală şi regret asta, foarte mult.
La uşa dormitorului ieşi la iveală criminalul.
Era o fată din cartier. O parte din mine o ura foarte mult, dar nu ştiam de ce.
Pasul ei următor a fost lovirea capului meu şi răpirea...

***

Pleoapele mele se deschid încet.
Simțeam o durere infernala în tot corpul.
Eram întinsă pe podeaua unei case vechi şi părăsită.
Se aproprie duşmanul cu o foarfecă mare.
Mă ține de bărbie şi mă analizează, apoi iese la atac foarfeca ruginită.
Îmi taie limba. Mă zbăteam să ies din mâinile monstrului, dar a fost un pas greşit şi asta.Mi-a tăiat obrazul drept.
Pentru comportamentul pe care l-am avut,îmi înfinge în ochi drept.
Nimeni nu îmi auzeau țipetele de durere şi de ajutor.
Simt un miros puternic de benzinā.
Fata ținea în mână un bidon.
Mă las bătută în soarta asta crudă.
Totul era cuprins de flăcările violente.
Privesc în sus şi o bucată de lemn cade spre ținta sa, adică eu.
-Jane!
Ies din acea transă.
-Ce?
Mă scol pe loc după ce am auzit strigătul lui Toby.
Amândoi ne-am lovit cap în cap.
-Ce a fost asta? întreb nelămurită
-Aşa ai murit...
Fata aceea a fost pusă de Alucard.
- Nu te cred!
- Ce prostuță eşti, oftă Anthony
- Las-o în pace!
Să vedem unde am rămas...Alucard vânează pe Gardieni ca să aibă o viață nemuritoare. Gardianul este îngerul oameniilor şi al morților. Este o legendă care spune că dacă reuşeşti să îl omori eşti invincibil.
- Cum adică reuşeşti?
- Gardianul este greu de ucis după ce face ritualul. Până atunci este vulnerabil, dar mă întreb de ce te-a reînviat?
-Bună întrebare, se bagā în seama celălalt
Ce ai pățit Anthony?
Erai un băiat cuminte,de treabă, cu ochii ăia albaştrii...
- Taci!
-Nici nu mă gândesc!
- Nu tu! Ea!
- Care ea?
- Fata asta de lângă mine!
Confuzia celor doi mă duce în eroare.
Degeaba te chinui, ei nu mă văd pentru că eu fac parte din tine.
Face un pas Toby spre mine.
-Descrie pe acea fată, te rog.
Am început să o descriu foarte bine de parcă o cunoşteam de o viață.
- Îi clar că este Misao, spune la un momendat trist.
Ce uşor a fost să vă dați seama...
V-ați schimbat mult voi doi...
-Nu poți să taci odată?!
- Trebuie să rezolvăm asta repede,spuse Toby
-Cum?
- Mergem la specialist.
Anthony se pune în genunchi şi începu să se roage.
-Te rog! Să nu mergem la ea că o să mă omoare!
Am ieşit din discuția lor şi mă îndrept spre o ramă cu o fotografie veche şi aproape arsă.
Nu îmi vine să cred că ai păstrat poza noastră chiar dacă a trecut prin iadul acela şi Jane nu mai țipa ca să tac.
Am început să îmi trag singură palme peste cap cu speranța de a o face să nu mai vorbească neîntrebată.
- Arăți ridicolă.
Îmi întorc privirea şi îl văd pe păpuşar stând rezemat de mobilă şi râzând cum mă maimuțăream pe acolo.
- De ce eşti aşa de răutăcios?
El se duce în cealaltă cameră fară să îmi dea un răspuns.
La uşă apăru Toby țipând ca din gură de şarpe.
- Treci aici! Trebuie să plecăm! Anthony? Anthony!
Trece pe lângă mine mormâind ceva nervos şi cred că nu erau cuvinte frumoase.
Apar până la urmă,unul dintre cei doi nu prea era mulțumit de alegerea făcută.