De la mine pentru tine

Capitolul 3

       Ochii îmi sclipesc mai ceva sclipiciul și clipesc des, rămânând totodată cu gura căscată. 

        Îl văd. ,,Blondul", atât îmi spun în minte, iar scenariul de pe hol mi se derulează în minte. Dar, cum? Când? Unde? De ce? La naiba! Câte întrebări fără răspuns.

       Și el pare la fel de uimit când mă vede, căci buzele îi sunt întredeschise și nici măcar nu mai clipește. Șocat, acesta este cuvântul care îl descrie în acest moment. Îl văd stând singur într-una din bănci cu brațele încrucișate pe masă părând foarte atent la lecție. 

       Dar nu doar el e frumos. Ci toți băieții din clasă! Cred că tata nu și-a dat seama unde m-a trimis și a semnat contractul cu Raiul. Doamne, sunt așa frumoși! Mai că îmi vine să îi iau acasă, dar ochii tot pe blond îmi rămân. 

― Am ajuns cumva in rai? întreb visătoare și îmi împreunez mâinile sub bărbie.

       Visez, pur și simplu visez. Doar stăm și ne privim câteva secunde care mi se par o eternitate. Pentru o clipă am crezut că e vreun profesor, la cât de elegant era, dar este îmbrăcat la fel ca toți ceilalți băieți. 

― Să moară ăla care m-o trezi! mă răstesc și le arăt degetul în semn de amenințare și parcă îi văd cum înghit în sec.

       Al naibii să fie cel care mă împinge dea spate și mă forțează să fac pași. Dar totuși, nu are și acea persoană milă de mine? Am înjurat-o pe sora mea idioată cum nu a mai fost înjurată niciodată. Știu că o să își bată ceva timp joc pe tema asta, dar el e blondul din hol. Blondul cu zâmbetul pervers. Sarah îmi dă câteva coate, iar eu mă dezechilibrez și cad în genunchi. Încă o vânătaie nu-i problemă, dar să cad atât de frumos în fața noilor mei colegi? Așa ceva nu se poate! 

― Să te ia naiba, mârâi când mă întorc spre ea și îi arăt pumnul.

       Rămân uimită atunci când se ridică de la catedră și vine spre noi un domn cam de vârsta tatălui meu, având o mina serioasă. Ăsta nu a mai văzut gemene pe lumea asta? Nu e nimic ciudat în asta!

       Se proptește în fața mea și mă analizează amănunțit, mângâindu-și barba transparentă de la bărbie. 

― Bună dimineața și vouă, spune într-un final cu vocea sa groasă. Voi trebuie să fiți noii elevi, nu? ne întreabă, iar de dată asta se uită spre sora mea ce încă stă în ușă. Eu sunt dirigintele vostru și totodată profesorul de istorie.

       Aprob timidă uitându-mă prin clasă.

― Domnișoară, te rog să iei un loc, mi se adresează și automat picioarele mele îi execută ordinul.

       Doamne, ce căpcăun! Încă din prima zi e autoritar cu mine, dar mă mir că nu a comentat de vestimentația mea adorabilă. În font, nimeni nu se pune cu Alice Newman, nici măcar boșorogul de la catedră, sau poate că există o excepție, asta dacă stau să mă gândesc mai bine. 

        Wade, singurul nenorocit care are curajul să se pună cu mine, și care pierde, totodată. Acum că mi-am adus aminte de el, mi-am încordat maxilarul și le-am zâmbit frumos colegilor mei noi, încercând să nu mă uit la blond.

             Trec pe lângă el, însă acesta mă prinde de mână și mă oprește. 

― Ce faci pe aici, împiedicato? mă întreabă rânjind, iar eu mă abțin cu greu să nu îi dau un pumn. 

― M-a trimis directorul să îți fac viața un iad, i-am zâmbit strângându-mi degetele în pumni. 

― Ce fain! exclamă fericit.