Prefaţă

3.6K 218 39
                                    

N/A

Am revenit cu o lucrare nouă, deşi ştiu că încă nu am terminat ceea ce mi-am propus! Nu m-am putut abţine. Însă vă avertizez că nu este o poveste de dragoste obişnuită! Veţi întâlni relaţii între bărbaţi şi ştiu că foarte mulţi nu acceptă genul acesta. Îmi pare rău, dacă aveţi o problemă cu asta, NU CITIŢI! Mâine voi posta primul capitol, deci veţi avea ocazia să îl cunoaşteţi pe Drake! 

Înverşunat şi mereu cu nasul pe sus, Drake Holleran nu crede în dragoste. Niciodată nu a crezut şi este sigur că nu o va face vreodată.

Dar lumea lui este pe cale să fie zdruncinată fără cusur de un tânăr simplu, cu o viaţă modestă. Departe de luxul şi gloria în care a fost crescut, Drake ajunge să vadă lumea cu alţi ochi, dar să se şi accepte pe el însuşi.

Însă căsătoriile din interes nu mai sunt de mult un subiect tabu printre cei cu averi considerabile, iar Drake ştia acest lucru foarte bine. În cele din urmă, acesta se sacrifica doar de dragul de a obţine ceea ce i se cuvine, defapt. Căsătorit cu femeia cu care nu împarte nici cel mai mic sentiment şi departe de persoana cu care pretinde că are o legătură, tânărul Holleran ajunge să portretizeze omul bogat din punct de vedere financiar, dar sărac cu duhul, singuratic şi distrus.

Oare cum se va termina aventura tânărului obsedat de cele materiale şi oare cât va mai fi capabil să sacrifice din sufletul său?

"Iubirea trăieşte din dorinţă şi se hrăneşte cu minciuni." - Anatole France





Tentații periculoase (BoyxBoy//YAOI)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum