Joc cu dragostea la risc

Capitolul 8

                    

Perspectiva Sofiei

Îmi este tot mai greu să îl înțeleg pe noul profesor. Mai întâi mă privește insistent la ore, apoi s-a oferit să mă ducă acasă, să îi bandajeze piciorul Annabellei, m-a adus la școală, apoi deodată s-a schimbat. Aproape că a țipat la mine la oră, nu avea de gând să zică nimic despre probleme în care am intrat din cauza lui și acum îmi zice că nu e nicio problemă că nu am scris tema pe caiet?! Nici nu mai am de gând să mă mai gândesc o secundă la el, îmi zic în timp ce intru în casă:

-Annabelle ... Ann? 

Unde e fetița asta care m-a dat de gol? O aud, vorbește destul de încet, dar de ce nu răspunde când o strig?!

-Annabelle, știu că ești după pat, vino la mine!

-Dacă ești nervoasă sau supărată, nu vreau să vorbesc cu tine.

Am speriat-o, iar acum regret că am reacționat așa. Doar pentru că eu am probleme nu înseamnă că trebuie să mă răzbun pe ea, mă întristez și pe un ton calm îi zic:

-Ann, nu sunt nici nervoasă și nici supărată, vino la mine! Micuța iese de după pat și îi fac semn să se așeze lângă mine. 

-Și totuși de ce i-ai spus mamei unde am fost noi, credeam că putem avea un secret.

-Putem avea un secret, dar voiam să afle și mătușa de prietenul tău .

-Prieten, Annabelle? (Puțin amuzată de concluzia pe care a tras-o cea mică) Nu este prietenul meu, trebuie să îți explic ce înseamnă să ai un prieten? Ea dă din cap:

-Prieten e acela pe care îl ții de mână în public și cu care petreci tot mai mult timp, noi abia putem fi văzuți împreună și deja se și interpretează greșit, adică se înțelege greșit, exact cum ai înțeles tu. Prieten e acela cu care vorbești la telefon și prin mesaje, cu care te plimbi, iar eu nici măcar nu îi știu numărul și nici nu am mers la vreo întâlnire. Prietenul e cel care te face să te simți special și care te face fericită, iar el nu reușește decât să mă enerveze. Jacob e doar profesorul meu de engleză, înțelegi acum?

-Dar tu te-ai plimbat cu el și ai fost și la el acasă, spune puțin surprinsă și avea dreptate, însă sunt convinsă că pentru el nu a însemnat nimic.

-S-a oferit să te ajute pe tine, nu e prietenul meu și să nu îi mai zicem de acum mamei de prietenii mei, da? Ann dă iar din cap și mă îmbrățișează:

-Îmi pare rău! Eu o sărut pe creștet și îmi aud telefonul sunând::

-Da Christian?

-Ai planuri mai târziu?

-Mhm nu, dar de ce?

-Aș vrea să ieșim dacă ești de acord. (Simțindu-l emoționat chiar și prin telefon). Inițial voiam să refuz, dar îmi place Christian și aș vrea să ies mai mult cu el, aș vrea să îl cunosc mai bine așa că îi răspund:

-Sigur, ne vedem la 20:00?

-Bine, în parcul de lângă școală e ok?

-Sigur, ne vedem!

O sun pe mama, o anunț că vreau să ies și îi spun să vină direct acasă ca să rămână cu Annabelle. Nu înțeleg ce se întâmplă cu ea în ultimul timp. Întârzie mereu acasă și mai nou e chemată și în timpul ei liber la serviciu. Este ceva ciudat la mijloc, dar prefer să mă gândesc la ieșirea cu Christian, sperând ca mama să își revină între timp sau măcar să aflu ce se întâmplă cu ea, de fapt. Mă duc în cameră, fac un duș, îmi îndrept părul, mă îmbrac și sunt gata de plecare. Când cobor realizez că mama a venit acasă și că îi pregătește cina Annabellei. Mă îndrept și eu spre ea o îmbrățișez și o sărut pe frunte: