Joc cu dragostea la risc

Capitolul 25

În fața mea era Jacob cu un buchet de trandafiri roșii în mână. Părea emoționat și probabil la fel de supărat ca mine că ne-am certat pe acest subiect atât de banal.

-Îmi pare rău, nu voiam să te supăr, nici măcar nu am făcut-o cu intenție. Mă apropii de el și îi prind capul între mâini, privindu-l în ochii atât de mari și de triști.

-Iubitule, este vina mea! Nu trebuia să fiu geloasă, "îndrăgostită". Am spus că avem încredere și nu am avut. Îmi pare rău! Îmi întinde buchetul și îl îmbrățișez. Mă retrag și îl sărut în semn de împăcare. Apoi cu zâmbetul pe buze, Jacob s-a oferit să mă ajute la teme. După aproximativ o oră în care acesta și-a bătut capul cu temele mele de la Științe și Filosofie, am coborât la masă.

-Jacob, ieșim cu Lord la plimbare?

-După masă da. Nu l-am scos în ultimul timp la aer. Sofia, ieși cu noi?

-Nu pot! Mă doare capul suficient de tare încât să nu îmi confere cheful necesar de a ieși.

Am luat cina cu toţii, și imediat după Jacob a ajutat-o pe Annabelle să se îmbrace și au părăsit amândoi casa.

Perspectiva lui Jacob

O iau pe Annabelle de mâna liberă, pentru că într-una din ele ținea lesa și ne îndreptăm spre parc. Era întuneric și nici cu Sofia nu știam ce se întâmplă, dar trebuia să îi fac pe plac micuței. Îi dau drumul la mână și începe să alerge prin parc cu Lord. La un moment dat de mine se apropie o fată blondă și înaltă și cu cât se apropia mai mult, eram tot mai sigur că este fata din cauza căreia m-am certat cu Sofia.

-Bună seară, domnule Jacob! Mi se adresează cu zâmbetul pe buze.

-Bună seară! Sunteți o eleva de a mea? Întreb, concentrându-mă totuși mai mult pe Annabelle care îl chinuia pe cățel.

-Da, mă numesc Evelina. Nu mă așteptam să avem un profesor atât de bun [...] din ambele puncte de vedere. Dacă știam, eram demult aici. Apropiindu-se alarmant de mult de mine. Sincer, îmi era frică. Nu pentru că aș putea face eu ceva necugetat, ci pentru că am văzut în ochii ei o scânteie care cred că nu se va stinge până nu obține ce vrea. Frică, așadar pentru că aș putea să o pierd pe Sofia dacă această fată va încerca să facă ceva pentru a mă obține. Și îmi privea buzele, și voiam să o evit, dar mă simțeam efectiv stană de piatră și nu pentru că mi-aș fi dorit acel sărut. Nu, categoric nu! Ci pentru că nu știam cum să reacționez și cum să o evit frumos, făcând-o să creadă că e imposibil să încerce să facă ceva în privința mea. Speram că dacă o refuz elegant, nu va încerca nimic pe viitor și nu va avea, astfel relația cu Sofia de suferit.

Cea care m-a scos din starea în care mă aflam era chiar Annabelle care îmi sare în brațe și înghețată de frig mi se adresează:

-Putem pleca? E frig afară și Lord nu mai rezistă. Ceea ce voia ea să spună era că nici Lord și mai cu seamă ea nu mai rezista frigului.

-Și ea este? Întreabă nedumerită și plină de tupeu, bineînțeles, blonda. Acum chiar mă întreb: Ea nu mă văzuse cu Sofia atunci, nu o văzuse nici măcar pe Annabelle? Da oare măcar, era cu capul pe umeri când ne-am întâlnit?

-Fetița mea, mă salvez eu, văzând că nu își amintește de precedenta întâlnire. Speram că asta o va convinge să înceteze cu avansurile. O ridic în brațe pe Ann care își așează capul pe umărul meu și iau lesa lui Lord, apoi o salut respectuos pe respectiva. Aflați deja la o distanță considerabilă de acea Evelina, Annabelle își ridică capul și mă întreabă confuză.