Capitolul 4

8.9K 491 51
                                    


   Amintirile frumoase petrecute împreună cu familia și prieteni mei mi se derulau în fața ochilor . Poate așa se întâmpla înainte să mori . Dar eu nu îmi doream să mor . Nu acum . Nu din cauza lui .Așa că am fugit . Am fugit fără să mă uit înapoi . Lupoaica mea pentru prima oară în viață mă șochează . Îmi ordon să mă întorc , dar nu puteam . Era nebună dacă credea că mă voi arunca în fața monstrului acela .
Un mârâit puternic s-a auzit din spate mele ce mi-a făcut corpul să tremure de plăcere . Niciodată nu mai auzisem un astfel de mârâit puternic , dominant . Mă făcea să mă opresc din a mai alerga și să mă supun numai lui .Deja ajunsesem în pădure , reușind să scap de aglomerația de pe străzi . Nu îi mai simțeam mirosul lui fenomenal de dulce . Deci eram destul de departe . Mi-am permis să îmi întorc capul în timp ce alergam , ca să văd dacă mă mai urmărește . Dar nu era nimeni în spate . Poate pur și simplu renunțase . A văzut că nu sunt în stare de nimic și m-a lăsat în plata Domnului . Nu o să îmi mai recuprez hainele sau banii. Îmi este prea frică să mă întorc la motelul lui Ani . Cain sper că va înțelege plecarea mea .
Fix când mi-am întors capul , mă lovesc de ceva tare , făcându-mă să îmi pierd echilibrul și să cad . Însă impactul cu pământul nu a mai apărut , în schimb niște mâini ferme mi-au înfășurat talia , păstrându-mi echilibru . O plăcere ciudată mi sa format înăuntrul meu , iar electricitatea provocată de atingerea mâinilor sale era inexplicabilă .
Îmi era așa teamă să întâlnesc privirea celui care m-a prins . Poate din cauza că știam că era el .
- Uită-te la mine !
Vocea lui răgușită era răvășitor de sexy . Îmi poruncise pe tonul specific unui Alpha , provocându-mă involuntar să mă uit la el .
Odată întâlnite privirile noastre , conexiunea s-a format . Ochii lui de un negru sfidător s-au transformat într-un roșu deschis, la fel făcând si ai mei . Îmi puteam simți Lupul cum voia să iasă , să își cunoască " sufletul pereche " .
- A mea !
Spune posesiv în timp ce îmi zdrobește trupul de al său , iar nasul lui plimbându-se pe gâtul meu .
Îmi doream cu disperare să scap din strânsoare sa , dar trupul nu îmi asculta dorința , rămânând inert . Lupoaica mea voia cu disperare ca el să ne marcheze ca fiind a lui , acum și aici . Se pare că nu-i prea păsa de părerea mea . Cu toată puterea rămasă , mă desprind din îmbrățisarea lui de urs . S-a încruntat încercând să mă ia din nou în brațe , dar l-am împins cu palmele .
- Trebuie să plec !
Am spus mai mult pentru mine și am încercat să trec pe lângă el . Dar mi-a cuprins mâna , întorcându-mă și ținându-mă locului .
- Ești a mea , mia bella ! Ești sufletul meu pereche . Nu fugi de mine !
Lupoaica mea era plină de bucurie la auzul acestor cuvinte , dar eu mă uitam surprinsă la străinul care presupunea a-mi fi suflet pereche . Și ce limbă tocmai a vorbit ?
-Sigur !
Am accentuat vocala "i" cu sarcasm .
- Nu-mi vorbi în felul ăsta !
Privirea lui se întunecă , dând semne de enervare . Întotdeauna Alpha sunt foarte posesivi și se enervează rău din orice lucru . D-aia nu trebuie să te pui niciodată cu unul .Îmi prinde mâna , trăgându-mă spre ieșirea din pădure . Ne îndreptam spre Mall, chiar dacă era contravoinței mele care striga să îmi dea drumul .
Am ajuns în parcarea Mall-lului , iar Dylan pentru câteva secunde se uită în gol , fără să clipească . Vorbea cu cineva prin intermediul link-ului , mai mult ca sigur . După cateva minute de stat în liniște , el holbându-se ca un obsedat la mine , i-am putut simți mirosul lui Cain . Acesta se aproprie cu pași alerți și un zambet pe îi apăruse pe buze când mă văzu . Dar când remarcă persoana de lângă mine , expresia lui facială devenise una serioasă , iar maxilarul lui încleștându-se .
Cain vine în dreptul nostru și se așeză lânga mine . Îi dă un scurt salut din cap lui Dylan și își îndreaptă privirea spre mine .
- Voiam să iți spun de ieri , dar lasă că și acum e un moment bun . Sophia vrea să se alăture haitei .
Îi spune Cain într-o suflare .
- Sophia .
Îmi pronunța înșoaptă numele , Dylan . Puteam să jur că tremuram de plăcere când mi-a pronunțat numele așa de șarmant .
- Defapt voi pleca în seara aceasta .
Spun în timp ce mă ascund în spatele lui Cain .
- Pe naiba !
Țipă Dylan , înainte ca Cain să spună ceva .
- Ce ? De ce ?
Îngrijorarea se putea remarca pe fața lui Cain în timp ce îmi cuprinde mâna în a sa .
Dylan mârâie spre noi , ochii lui devenind o culoare de un argintiu spălăcit . Se pune între noi doi , rupând legătura mâinilor noastre .
- A mea !
Îi urlă Dylan cu disperare în fața lui Cain . Cain se dădu câțiva pași în spate , încercând să asimileze noile informărți . Era în stare de șoc , uitându-se ba la mine , ba la Alpha . Îmi parea așa rău de situația în care a fost pus. Începusem să mă atașez de el .
- Dylan , cumva e-ea e...sufletul tău pereche ?
Întreabă Cain cu o voce tremurată , uitându-se cu durere la mine .
- Da și nu voi permite ca tu sau alți masculi să o atingeți .
Îi răspunse lui Cain , în vocea sa simțindu-se amenințarea la moarte .
- Înteleg , Alpha .
Cain își lăsă capul în jos , arătându-și subordonarea față de el.
- Bun , acum aşteapt-o pe Leila să vină aici ca să o poți duce acasă . I-am comunicat că ne întâlnim în parcare .
- Desigur , Alpha !
Dylan mulțumit de răspunsul lui , îmi cuprinde mâna și începe să meargă trăgându-mă după el . Îmi retrag mâna , surprinzându-l și mă opresc pe loc .
- Am venit aici cu Cain și numai cu el plec !
Îi comunic lui Dylan , cu brațele înfășurate sub sâni și cu o privire serioasă .
Cain dă dezaprobator din cap , iar Dylan își ridică sprânceana , amuzat .
- Dură , îmi place . Dar tot vi cu mine .
Dylan încearcă să îmi cuprindă mâna din nou , dar i-am dat o palmă repede peste ea . Cine se crede el ca să îmi spună ce să fac ? Cât tupeu !
- Nu , nu vin ! Orice ai vinde , nu sunt interesată . Cu asta , îmi fac drum pe lângă el și merg spre ieșire .
Eram la capătul parcării când le-am simțit prezența lor în spatele meu , dar nu m-am uitat . Chiar nu inteleg unii oameni când trebuie să renunțe pur și simplu . Cu primul pas pe care l-am făcut pe trotuar , o mâna s-a înfășurat pe talia mea , întorcându-mă și ridicându-mă , fiind la același nivel cu el . Eram practic lipită de el , iar buzele noastre erau la doar câțiva centimetri depărtare .
- Oricât de mult mi-a plăcut spectacolul de adineauri , nu te mai pot lăsa să îl continui .
Strânsoare lui nu era puternicâ , dar totuși mă ținea locului .
- Nu aveam de gând să fac spectacol . Eu doar am trecut pe aici și cum remarc că nu e nimic interesant , am plecat .
Îi răspund cu o privire veninoasă . Dacă privirile ar ucide , ar fi de mult mort .
- Nu , nu vei pleca nicăieri . Tu stai aici , cu mine - unde aparți .
După ce termină de zis începe să mă tragă spre mașină lui , dar încăpățânată cum sunt, începusem să mă agit , încurcându-l .
- Oprește-te sau te iau pe sus . Orice metodă va fi , se va încheia cu tine în mașina mea .
M-am oprit din a mai lupta , iar Dylan părea mulțumit de alegerea făcută . M-a pus pe scaunul din dreapta , închizându-mi centura de siguranță . Fața lui era aproape de a mea , iar eu de emoție mi-am mușcat buza inferioară .
Concentrarea lui a dispărut , privirea lui fiind acum ațintită spre buzele mele . Pulsul îmi accelerase , iar emoțiile mă învăluisere . De ce dracu mă comportam așa pe lânga el ?
- Off , mia Bella . Mi fai impazzire, mia regina .
Doar cuvântul regină îl înțelesesem și deja eram copleșită de sentimente nemaivăzute de mine până atunci . Niciodata nu mi-a spus cineva regină . Nu parea omul rece de care toată lumea vorbea . Pot spune că e chiar dulce , dar asta nu schimbă cu nimic situația dintre noi .
Își ridică ochii repede de la buzele mele , închide portiera și întră în mașină . Pornește repede motorul și ieșim din parcare .Nu știam ce să fac . De scăpat nu aveam cum, iar el nu cred ca o să mă mai piardă din ochi prea curând . E prea riscant ca eu să stau aici . Alpha Aiden nu va renunța la mine și dacă află ca sunt aici va ataca haita.
Nu vreau să moară suflete nevinovate din cauza mea și a prostiei mele . Nu meritau asta .
- De când ești aici ?
Întreabă Dylan spărgând ghiața.
Nu știam sigur ce să îi răspund . Într-un fel îmi era frică să afle că am stat atâta timp ascunsă ,mulțumită lui Cain . Putea să îl dea jos din comanda de Beta sau mai rău - să îl omoare . Ce a făcut el se numește trădare , astfel aveau motiv pentru a-i pune capul unde i se afla picioarele .
- Răspunde !
Îmi ordonă el cu o voce ridicată .
- De trei zile .
Îi răspund sec , uitându-mă pe geam . Poate reușam să învăț drumul de întoarcere când aveam șansa de a scăpa .
- La naiba . Un Rogue și mai ales femală să reușească să între atât de ușor în haită și să stea atâta timp fără să fie găsită de patrulă . Trebuie să mă ocup mai bine de securitate . Asta e o greșeală inadmisibilă .
- Vrei să spui că eu sunt o greșeală ?
Puteam simți durerea din glasul meu . De ce naiba mă durea ? Nu îmi păsa părerea lui .
- Nu la asta mă referam . Nu pot lăsa alți Rogue să îmi pătrundă în teritoriu pentru a produce pagube . Ca și viitoare Luna știi că siguranța haitei ține de asta .
Cuvintele lui se tot repetau în mintea mea . Mă numise Luna . Lupoaica mea era așa de mândră de numele nostru . Luna haitei Midnight Moon. Mi se făcuse piela de găină doar la gândul ăsta .
- Ce vor zice părinții tăi când vei veni cu o Rogue acasă ?
Îl întreb uitându-mă spre el . Știam că voi fi antipatică parinților lui . Rogue este cea mai joasă speță de lupi și Alpha este cea mai înaltă . Lupii de speță înaltă nu agrează absolut deloc Rogue .
- Nu vor zice nimic . Te vor adora, mia regina . Plus că eu locuiesc singur . Părinții mei locuiesc dincolo de pădurea - îmi indică pădurea din dreapta noastră - aia . Totuși , casele noastre nu sunt prea îndepărtate .
După un timp , ajungem în fața unei vile modeste de 2 etaje , cu o piscină și un garaj . Dylan oprește mașina , iar privirea lui se îndreaptă spre mine .
- Vreau să plec .
Îi spun în timp ce mă las să cad în scaunul șoferului , bosuflându-mă .
- Nu poți pleca de pe pământurile mele înainte ca eu sau cineva din haita mea să te oprească .
Acesta iese din mașină , venind repede să îmi deschidă ușa . Mă ajută să mă ridic din scaun și îmi cuprinde talia cu mâna lui .
- Îți dai seama că ce faci tu aici se numește răpire , nu ? Eu una nu vreau să fiu aici , cu tine .
Îi spun sincer , în timp ce îi arunc o privire de "milioane " .
- Nu se numiste răpire atunci când eu doar îmi aduc regina acasă .
Îl împing de pe mine , dar nu apuc bine ca acesta mă lipește de mașină .
- Încetează sa mă mai refuzi . După cum poți observa, acum faci parte din haita mea .
Îmi spune în timp ce pe buze îi apare un rânjet sinistru. Simțeam cum Lupul lui prelua controlul , iar al meu răspunzându-i fericită.
- Nu aparțin nimănui , nici unei haite. Îi răspund fără nicio retragere , chiar dacă încă simțeam durerea provocată de el cănd m-a împins în mașină.
- Vezi , aici greșești .
Îmi cuprinde ușor obrazul , mângâindu-l ,iar privirea lui îmblânzindu-se .
Îmi dă drumul , întorcându-se și pornind spre ușa de la intrare . Mersul lui era unul demn de Catwalk , iar fundul lui era al naibi de bombat . Îl avea mult mai bombat decât al meu . Îmi venea să îl fluier apreciativ , cum fac băieții când văd o tipă "bună" , dar m-am abținut la timp. Îmi dau o palmă mintală din cauza gândurilor mele idioate și îmi întorc privirea spre pădure . Tentația devenea mult prea mare .
- Nici nu te gândești la asta , mia Bella .
Mă avertizează Dylan .
Mi-am întors atenția spre el care acum mă aștepta în pragul ușii . Am închis ochii pentru un moment și am pornit spre ea .
Bun venit nouă casă.

                                 *

     " Every King needs His Queen "

Alpha and the RogueUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum