Capitolul 19

5.5K 305 54
                                    

   Caldură. Asta îmi provoca Dylan în timp ce mă strângea puternic în brațele sale. Era foarte insuportabil din cauza micilor firișoare de sudoare care se prelingeau pe tot corpul meu , dar totul dispărea atunci când simțeam prezența lui alături de mine. În sfârșit eram împreună . După atâta timp în care încercam să fug am ajuns acolo unde trebuia să fiu. În brațele lui.
Mă strecor încet din strânsoarea sa și îmi îndrept privirea spre ceas. Era ora 11:45 . Merg încet pe vârfuri spre baie , încercând din răsputeri să nu-l trezesc și răsuflu ușurată odată ce închid ușa fără nicio întrerupere. Știam că Dylan avea nevoie de cât mai mult somn după tot ce se întâmplase în ultima perioadă. Îmi pornesc apa , întrând cu grijă în duș , fericită la contactul apei reci cu pielea mea înfierbântată . Închid ochii și îmi las capul aplecat pe spate , bucurându-mă de senzația oferită. Dar totul dispare , iar mii de fiori mă străbat la atingerea mâinilor delicate , dar totuși aspre a le lui Dylan . Îmi sărută tandru omoplatul drept îndreptându-se spre șira spinări în timp ce un mic geamăt îmi părăsește gura.
- Te-ai trezit .
Îi șoptesc încă pierdută în senzațiile noi, interzise.
- Nu puteam pierde onoarea de a face duș cu tine , iubito.
Îmi răspunde tandru , sărutările sale acum deja ațintite spre gâtul meu , iar mâinile sale îmi masau încet sânii . Oricât de mult mi-ar fi plăcut momentul nostru intim , aveam de vorbit.
- Dylan! Îi răspund serios în timp ce îi dau mâinile jos de pe mine și mă întorc cu fața spre el . Trebuie să vorbim !
- Atunci hai să vorbim .
Îmi răspunde la fel de serios , încrucișându-și mâinile la piept și răsuflă puternic din nâri . Felul în care stătea și mă privea îi dădea imaginea de Alpha, ceea ce mă excita la maxim .
- Dar după ce îți pui un prosop .
Acesta nu îmi răspunde , dar râde în timp ce iese din duș și își înfășoară talia într-un prosop . Îl urmez și eu din urmă , luând un alt prosop din suport și îmi înfășor și eu corpul cu el . Odată întrați în cameră , acesta se asează pe canapea și îmi face semn din mână să continui . Mă opresc în fața lui rușinoasă , simțindu-mă ca un copil mic care a fost prins că a făcut o prostie , iar acum trebuie să răspundă în fața părintelui său.
- Dylan ! Iubitule , mon coeur ! Știi că te iubesc , nu?
- Și eu iubita mea, dar ce vrei ?
Îmi râspunde curios în timp ce își arcuiește o sprânceană frumos pensată .
Și acum începe iadul .
- Te rog , te rog , te rog nu îi face nimic rău lui Hendrix , el nu are nicio vină și te implor , te implor , te implor nu încearcă să ataci haita Shadows sau Blood . Nu vreau nicio vârsare de sânge din cauza mea .
Îi spun rapid în timp ce mă fâțâiam de pe un picior pe altul și îmi țineam palmele unite , încercând din răsputeri să îl conving să nu facă vreo prostie . Nu voiam să urmeze alte probleme când acum mă șimteam atât de bine alături de el și numai voiam să fim iar despărțiți . Nu mai puteam trece încă odată prin asta.
- Hendrix va fi pedepsit cum se cuvine pentru actul nesăbuit pe care l-a făcut și stai liniștită, mia bella , încă nu am discutat de ce voi face cu acele doua haite , dar promit că deocamdată va fi pace . De abia te-am recâștigat și vreau să petrec cât mai mult timp cu tine . Deci no war , bine?
Îmi spune acesta în timp ce se ridică de pe canapea și mă sărută apăsat pe frunte.
Șimteam cum mă topeam în brațele sale , dar încă nu eram mulțumită cu răspunsul pe care mi-l dăduse în legătură cu Hendrix . El nu avea nicio vină în această poveste și totul a fost doar din dorința mea nesăbuită de a nu-l vedea pe Dylan .
- Dar Dylan , el chiar nu are nicio vină . Și dacă chiar nu mă crezi - mă opresc din a mai vorbi și îmi dezgolesc corpul din prosop , începând să îmi ating ușor coapsele , masându-le - mă voi supăra și nu cred că o să ne mai jucâm de a " cine pe cine călărește  " .
Acestâ mârâie periculos și își înfige mâinile puternic în părul meu , trăgându-mă spre el în timp ce sar și îmi înfășor piciorele de după talia sa.
- Ai câștigat de data asta. Îmi râspunde nervos , iar după asta își unește puternic buzele de ale mele , sărutându-mă violent , dar totodată pasional .
Sunt bună la jocurile astea.

                                 *

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeții mele
Ci adevăratului eu, puternic — și fără nici un pic de milă,
Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Și o furtună de gânduri infernale se dezlănțuie în mine
Sângele și oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloșie
Ființa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Și tu ești prada pe care de mult am așteptat-o să-mi cadă  în ghiare.


  Respiram rapid în timp ce încercam să îmi controlez corpul din a mai tremura . După două ore de sex , organismul meu era frânt. Atâta plăcere mă terminase și încă parcă îl simțeam pe Dylan Jr.  sau Godzila - cum îmi place mie să îl denumesc - în mine chiar dacă Dylan era acum în duș. Dacă știam că așa de plăcut este să faci sex , mă aruncam din prima zi de când aflasem că Dylan este sufletul meu pereche .
Mă ridic încet de pe pat și privesc împrejurul camerei . Totul era varză. Sticle goale erau aruncate prin cameră, modele de pumni erau imprimate pe pereți , iar haine erau peste tot împrăștiate  . Privirea îmi râmâne fixată pe pantaloni de ieri ceea ce îmi aduce aminte de bilețelul de la Hendrix . Mă duc grăbită spre pantaloni , chiar dacă era să cad din cauza dureri dintre picioare și îl înșfac . Îl scot repede din buzunar și îl desfac , scrisul ordonat a lui Hendrix captându-mi atenția .
" Îmi pare rău că planul nu a ieșit cum ai vrut , dar știu oricum că ești bine . Și vei fi în continuare bine . Alpha Dylan nu va lăsa pe nimeni să îți facă vreun rău niciodată . Regret faptul că ai plecat de lângă mine , dar nu ai fost a mea de la bun început . Dar , totuși , dacă vei avea o problemă vreo dată nu ezita să mă cauți . Mereu voi fi aici pentru tine , Sophia . Sună-mă când e ceva . Te pup 07xxxxxxxxx .
- Hendrix "

Ce drăguț din partea lui . Știam deja că puteam conta cu orice pe el și dacă se va ivi vreodată scandalul cu Shadows sau Blood  putea să ne ajute . Era chiar o idee briliantă.

- Nu , nu e !
Țipă Dylan nervos în timp ce trântește puternic ușa de la baie și mă privește nervos în ochii.

- De unde ...
Nici nu apuc să termin fraza că se apropie de mine și îmi cuprinde puternic bărbia în mâinile sale , îndreptându-mi fața spre a sa.  

- Link-ul , mia amore . Link-ul . 

La naiba!

                                *

" A King fights with His sword , a Queen with Her mind "

Alpha and the RogueUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum