"Ah, bine ca am scăpat de acolo. Încă puțin și explodam. Afurisitul de Will îmi dă mult prea mult de lucru. Fă asta, fă aia, semnează teancul ăla de foi, du-te să te ocupi de colectarea acelui suflet. E mult prea mult!!''
Acestea erau cuvintele le care Grell le rostea în timp ce se plimba nervos, singur printr-o pădure deasă. Fugise de la birou și se ascunsese acolo de teama lui William și a hârtiilor ce trebuiau semnate. Într-adevăr, era destul de mult de lucru, dar nici el nu prea se omora cu munca. Probabil ca dacă și-ar fi făcut treaba la timp, acum ar fi avut cu adevărat mai multă libertate.
Se afla acolo deja de câteva ore. Pădurea era liniștită. Niciun zgomot, înafară de foșnetul frunzelor, nu se auzea. Grell se așeză jos, pe un trunchi de copac căzut, și inspiră adânc pentru a se calma. Stătu așa o vreme. Era relaxant, aproape ca ar fi putut adormi acolo, dar parcă totuși ceva nu era în regulă. Simțea ceva...ceva ciudat. De parcă ar fi fost privit de cineva, sau de ceva. Dar nicio ființă umană prin apropiere. Cel puțin așa simțea Grell, iar simțurile unui purtător de suflete nu se înșală niciodată. Oricum, prezența niciunui om prin împrejurimi nu însemna neapărat ca era singur. Există o multitudine de creaturi pe lume, fiecare cu un 'miros' diferit. Să nu mai spunem ca unele își pot ascunde prezența.
După câteva clipe, își dădu imediat seama ce se întâmpla. Demon! Ah, ar fi putut recunoaște 'mirosul' ăsta dintr-o mie! Grell se ridică în picioare și scană zona. Peste câteva clipe își opri privirea la un copac anume.
-Haide, ieși de acolo! Nu are rost să te ascunzi! Te pot simți!
Probabil ca nu avea de ce să se teamă, dar își luă drujba pentru orice eventualitate. Apoi așteptă... Se știa că demonii și purtătorii de suflete sunt două specii care nu se înțeleg deloc bine din cauza unor conflicte la fel de vechi ca și lumea, așa că el știa ca trebuie să aibă mare grijă. Totuși, chiar nu se aștepta la ceea ce tocmai se întâmplase.
În acest moment, Grell se aștepta ca ceva să iasă de după acel copac și să îl atace, dar nu, nu a fost deloc așa. În schimbul vreunei creaturi fioroase, a apărut de fapt un copil, de vârstă medie care părea extrem de speriat.
-Te rog, te rog domnule, nu mă răni. N-am făcut nimic rău, jur.
Copilul se uita la el aproape plângând. Avea ochi mari, de culoare căprui-roșcat și părul negru ca tăciunele.
La vederea lui, Grell puse coasa morții jos, dar o ținea aproape. Copil sau nu, creatura din fața lui tot demon era, deci trebuia să fie precaut.
-Copile, ce cauți aici? Unde îți e familia? Nu știi că e periculos să umbli singur?
Probabil ca tonul lui a fost prea ridicat, sau copilul pur și simplu nu a mai suportat presiunea,căci în loc să răspundă a început să plângă în hohote.
Grell oftă, și se hotărî să mai încerce odată.
-Hm, sigur n-ai mai mult de 10 ani, dar nu contează, te descurci tu și singur. Știu ce ești, acum pleacă! Să nu te mai văd! Consideră-te norocos că nu te-am omorât din prima.
Spunând acestea, își agită în aer drujba, iar copilul fugi speriat în adâncurile pădurii.
Purtătorul se așeză înapoi la locul lui și oftă. Tot ce își dorea era puțină liniște. Cerea el prea mult? Probabil că da, deoarece, după câteva clipe, auzi din spatele său zgomotul a mai multor voci furioase. Când se întoarse să vadă ce îi mai tulbură liniștea și de această dată, văzu ca era vorba tocmai de copilul pe care el îl alungase cu câteva minute în urmă.
