To Be Or Not To Be -Supraviețuitoarea Iubirii

Capitolul 2 - Se întâmplă lucruri ciudate

-Claire! Claire,trezirea! șoptește din spatele meu Hope.
Îmi ridic capul de pe bancă ciufulită si ametită și o intreb nedumerită ce e.
Tace și îmi face semn să mă întorc.

-Domnisoară Strungmenn,ai adormit la ora mea! urlă profesoara Ming.

Oh,nu,iar am adormit la ...ce predă baba asta?!

-Mă scuzați...doamnă.
-Nu este prima oară,Strungmenn! Încă o dată și adormită așa cum ești te voi căra la director!

Bine mă voi preface atentă...

Ridic privirea spre tablă odată ce profa revine la catedră. Fără să răscucesc capul ridic mâna și îi fac semn lui Hope de "mersi".

Când doamna Ming încearcă să-și continue propoziția clopoțelul sună.
Toți colegii se ridică și deodată se face gălăgie în tot cuprinsul școlii.

-Claire! Claire!
Sper să nu fie vocea sclifosită a cui cred eu. Mă întorc și...
-Claire,drăguță,ți-e somnic?chicotește pițigăiat Cleo.
-Ce vrei,ploșnițo? îi răspund eu.

Îi se schimbă expresia feței și urlă trântindu-mi ușa dulapului:
-Ce ai zis?!
-Săraca,mai are nevoie și de aparat auditiv,zâmbesc eu fals.
Se înroșește de furie și pleacă.

La ușa laboratorului de științe o găsesc pe Hope.
-Hei,somnoriciule,chicotește ea. Seară de muncă?
-Da,da,mai am de lucrat la proiect,dar e aproape gata. Aaa,apropo,am făcut-o muci pe Cleo,râd eu.
-Cum ai reușit? Fata aia e o scorpie în toată regula. Cam nimeni din școală nu reușește să îi facă față,bineinteles, nu și în cazul în care îi ști punctele slabe...așa cum știi...tu.
-Eh,păi da,nimeni din liceu nu o cunoaște cum o știu eu,deci pot să îi țin piept,zâmbesc cu mândrie,Cleo întrând în laborator.
-Faza nasoală este că și ea te cunoaște bine,ați fost cele mai bune prietene doi ani...

-Claire,drăguță,ți-am adus o pernă,e mai moale decât banca,zice pițigăiat îngânfata.
-Mmm,Cleo,mi-o dai mie pentru că ploșnițele n-au nevoie de perne,nu? zâmbesc eu fals.

După spusele mele toții colegii încep să râdă,iar Hope mă trage în bancă.
-Să nu iasă cu păruială,stai aici! îmi zice ea.

.....

-Hope,unde e mama ta? întreb eu țâfnoasă.
-Stai calmă,trebuie să ajungă,Claire!
A,uite-i mașina.

O mașinã albastră,frumoasă și mare se oprește în fața scolii și din ea coboară doamna Swanson,mama lui Hope.

-Bună,fetelor! ne salută îngrijorată.
-Mamă,ce e?
-Scumpo,din păcate Claire nu poate rămâne în seara asta la noi.
-Ce s-a întâmplat,doamnă S? intervin eu.
-Casa a fost spartă,sunt distrusă! zice punându-și mâna la gură.

Eu și Hope ne uităm speriate una la alta și strigăm Ce?
-Vă explic pe drum,hai,Claire,te las și pe tine acasă!

.....

-Scumpo,ce-i cu tine acasă? mă întreabă mama.
-Casa lui Hope a fost jefuită.
-Ce nenorocire! strigă mama uimită.
-Da,e groaznic,zic eu. Mâine mă duc acolo să văd dacă pot ajuta cu ceva.

Mama se așează pe fotoliu fiind atentă la ziar.
-Desigur,dragă!

Peste câteva secunde tresare privind spre mine:
-O,nu,Claire nu te duci!
-Mda,deja terminasem numărătoarea inversă până la Nu. Ce altă scuză mai ai acum,mamă?
-Claire,ști ce s-a întâmplat anul trecut când casa doamnei Christofer a fost spartă,ai împiedicat polițiștii.
-Da,dar aia a fost...
-Sau în vară,când fiul familiei Tomson a fost răpit,te-ai băgat și ai stricat ancheta,zise ea făcând semne cu mâinile. E un oraș mic,Claire,m-ai făcut de râs suficient. Este nu și gata.
-Mamă,este vorba de casa prietenei mele. Voi fi rezervată si nu mă voi băga în treaba poliției...

Fug pe scări si continui râzând:
-Decât dacă e nevoie!

Iar mama de ridică și se uită în sus spre scări strigându-mi numele.

Ziua următoare

Ajunsesem în casa prietenei mele.
-Au furat 450 de dolari și un laptop,dar,dupa cum vezi,au devastat casa.

Mă uit în jur și zic:
-Hope,scumpo,pentru asta e proiectul meu.
-Ce vrei să zici?!
-Am creat un mod prin care să aflăm cine e hoțul.
-Claire,nu mă face să râd,e treaba polițiștilor.
-Hope,stai linistită. Doar pun aparatul pe mobilă și va scana amprentele,apoi va recunoaște proprietarii.
-Fato,îți dai seama că ce spui tu acolo e imposibil,da? Nu se poate să înregistreze amprentele tuturor din oraș.

Eu stau puțin pe gânduri apoi spun calmă:
-E un oraș mic și mama lucrează la spitalul local,bineinteles că se poate.

Apoi pun aparatul pe vitrină și aștept să înceapă procesul de scanare.
-Claire,e o nebunie! strigă Hope.
-Taci,taci,trebuie să aud ce sunete scoate. Auzi mă duc să îmi iau niște apă,păzește tu pe aici.

În cateva secunde o aud pe Hope strigând:
-Claire,vino,apartul bipăie!

-Mmm,ia să vedem...privesc ecranul și citesc numele meu și al doamnei S.
Logic pentru că amândouă am atins locul,strig în sinea mea.
-Claire,dă-mi să văd! strigă amica mea.

O,nu,nu,nu vreau s-o dezamăgesc! Mi-aș dori să scrie numele adevăraților hoți.

-Poftim,Hope...îmi pare rău.
-Ce? E ciudat! țipă ea.
-Știu,dragă,și eu sunt dezamăgită,spun eu tristă.
-George de la bibiliotecă,doamna Scruge și Carl avocatul? Chiar era de neașteptat.

Eu tac și dau din cap tristă.
-Stai,ce? Dă-mi apartul! tresar eu.

Nu imi vine să cred,ce am făcut?

In acel moment intră echipa de poliție în casă.
-Domnilor,am rezolvat cazul! spun eu mândră.
-Claire,te rog să nu ne zăpăcești,intervine unul din ei.
-Nu,nu,de data asta chiar știm cine sunt hoții,afirmă Hope.
-Ei bine,spuneți!
-Am identificat amprentele avocatului Carl Simson. Mirosul de praf și hârtie veche pe care l-ați simțit la intrarea în locuință aparține bibliotecarului George și firele de păr de pisică afirmă prezența doamnei Hruge aici.
-Bună bază,fetițo,dar care e teoria ta?
-T-Teorie?!bâlbâiesc eu.
-De ce crezi că au furat?
-Aaa,teorie. Simplu. Săptămâna trecută,cei 3 s-au întalnit în localul lui Barry și au discutat ceva despre datorii.
Pe lângă asta,în seara jafului familia Swanson era la dansul Recoltei Micrig,de unde suspecții au lipsit,fiind prezenți doar la deschidere.

-Hmm,da,îmi amintesc că aveau bani datorați primarului pentru că cei 3 vroiau să facă un centru cultural peste fostul teatru,afirmă ofițerul Rick.
-Ei bine,Claire,se pare că ne-ai fost de folos,zâmbește alt polițist.
-Wow,Claire,ai reușit! spune fericită Hope.
-Sunt un detectiv de elită,ce pot spune,chicotesc eu.
-Stai așa,Sherlock,glumește ea. Aparatul a făcut aproape tot.
-Dar e invenția mea,meritul meu,sunt genială! strig ridicând brațele .
-Și modestă,tușește Hope.
-Bine,scumpo,ne vedem diseară la Jeffery's ?
-Da,sigur,mai vorbim,fugi acasă,chicotește.