7. Roberto

43 5 0
                                    

Astăzi vom dezbate un subiect minunat. Îl putem da la o parte pe Codrin pentru puțină vreme pentru a observa şi alte persoanlități din spatele său. Acestea se află mereu acolo şi țipă după ajutor. După eliberare. Corect. Roberto.

Dacă te-ai gândit la ce m-am gândit şi eu prima oară, atunci eşti nebun.

După cum ziceam, Roberto este un personaj secundar, nu unul episodic pentru că are un rol cât de cât major în planul lui Codrin de a influența societatea şi de a o degrada puțin câte puțin.

Roberto are o costumație neieşită din comun, un maieu galben şi o şapcă. Ca orice copil de vârsta lui. Stai. El nu e copil. E adult deja. Hm. Dar probabil, după mentalitatea lui dezvoltată, e încă la liceu.

Având în vedere că el spune atât de multe şi totuşi nimic consider că de fapt intelectul său stă undeva ascuns şi aşteptă să iasă la lumină. Poate acest Roberto este doar un Alter Ego al lui Codrin, dar ce s-ar întâmpla dacă acesta ar fi de fapt un geniu neînțeles care tânjeşte după afirmare.

Dacă se va ajunge la descoperirea IQ-ului imens al lui Roberto atunci totul ar putea lua o întorsătură dramatică şi toți am muri.

Sfârşit.

Vrei să-ți fut o palmă păstie gură?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum