De-ar dura dragostea...

Capitolul 5

"And let the game begin..."

Dupa ce i-am raspuns am privit spre ceas si am constat ca probabil e prea tarziu sa mai merg la masa(in plus,exista o posibilitate,chiar daca foarte mica,sa ma intalnesc cu el acolo si nu as fi vrut sa vad daca se va preface ca nu ma cunoaste sau se va decide in mod subit sa se bage in vorba cu mine),asa ca am decis sa le sun din nou pe Deea si pe Jess si sa le propun sa luam masa impreuna la mall mai tarziu.Singura problema a fost ca ele "mureau de foame" asa ca erau daja la cantina insa mi-au promis ca vom iesi la masa de pranz impreuna.Asta nu putea decat sa ma bucure pentru ca de obicei nu manac dimineata si asta insemna ca voi putea avea parte de o baie lunga si binemeritata dupa meciul de ieri,numai buna ca sa imi pun gandurile in ordine pentru partida de maine.

Numai atunci realizam..eram in finalaaa.Adversara mea nu este chiar cea mai stralucita(adica puteam avea si una mai buna)insa ma inspaimanta putin gandul ca,la urma urmei,a invins totul pana aici si nu a avut parte de meciuri usoare.Am dat drumul apei sa curga si am inceput sa ma gandesc la stilul ei de joc.M-am mai intalnit cu ea o data,iar atunci rezultatul i-a fost favorabil ei lucru care m-a facut sa ma incrunt putin.Este genul acela de jucatoare care se misca repede in teren si de cele mai multe ori reuseste sa scoata unele lovituri foarte greu de aparat.Greseala ei sta in modul de gandire oarecum pentru ca se are impresia ca a castigat deja cand inca mai are de jucat putin iar asta o face sa fie putin distrata si sa nu se ma focuseze atat de bine pe lovituri.Am observat de asemenea in jocul ei ca se panicheaza foarte repede daca primeste mai multe puncte succesive ceea ce nu poate fi decat un punct in plus pentru mine.Desigur,am si eu punctele mele slabe insa in timp am reusit sa le mai diminuez,lucru pe care ea nu l-a facut inca.

Abia asteptam sa vina ora 19,00 ca sa ma intalnesc cu antrenorul si sa stabilesc exact ceea ce aveam de facut in meciul din urmatoarea zi.Imi doream enorm de mult sa castig si simtem ca nimic nu imi poate sta in cale sa inving maine..asta infara de frica,bineinteles.

Am fost trezita la realitate din gandurile mele de vibratiile insistente ale telefonului meu.Mi-am sters mana de unul din prosoapele din spatele meu si am ridicat ecranul.Era mama.Am inchis apa si am raspuns cu o voce stinsa.

-Da,mama.

-Buna,scumpo.Ce faci?

-Am intrat la o baie si ma gandeam la finala de maine.

-Oh,nu ai de ce sa ai emotii.Ai mancat?

-Nu,stii doar ca nu prea manac dimineata si nu am ajuns chiar la timp pentru masa.O sa iau masa de paranz in cateva ore in oras.

-Pai cred si eu ca n-ati ajuns la masa dupa petrecerea de noaptea trecuta,imi spune mama cu un ton ironic.

-De fapt,ne-am culcat chiar devremee.

-Daca zici tu,a replicat mama si mai amuzata.In regula,te las sa termini de facut baie.Suna-ma mai tarziu.Te iubesc!

-Si eu,mami!Ne auziim.

Am mai ramas timp de cateva minute in apa inca calduta insa de data asta gandurile mi-au fost indreptate catre mama.Numele ei este Chaterine si are 40 de ani.Este fiinta cea mai draga de pe pamant si nu stiu ce m-as face fara ea.Este destul de inalta,insa deja am intrecut-o,iar parul ei negru trece cu vreo 3 centimetri de umeri terminandu-se in niste bucle de toata frumusetea.Ochii sunt mari si caprui,iar intre noi nu este necesara mai mult de o privire ca sa ne intelegem una pe alta.Daca m-ar intreba cineva ce insemna mama pentru mine as spune probabil ca este un inger trimis pe pamant ca sa ma aiba in paza si sa ma indume,sa-mi spuna ce este bine si ce este rau,sa-mi fie alaturi cand am nevoie de sprijin si sa ma ajute sa invat din greselile mele.De fiecare data cand ma gandesc la ea o vad langa tata,Jack.El este cu 2 ani mai mare insa mi se pare o diferenta foarte mica.De cand am fost suficient de mare cat sa constientizez nu i-am vazut niciodata certandu-se si mi se pare ca se iubesc la fel ca in prima zi.Tata ii aduce adesea flori si nu cred ca mi-as putea imagina vreodata sa-i vad separati -toata lumea mea s-ar spulbera.Ii iubesc enorm de mult pe amandoi,sau cum mai spuneam cand eram mica "de un infinit de ori pana la cer si inapoi".Ei m-au invatat tot ce stiu si m-au sustinut in tot ce am decis sa fac si sper din suflet sa fie asa si in continuare.Ei mi-au deschis portile spre lumea tenisului si practic datorita lor joc acum.Mereu mi-am dorit sa ii fac sa fie mandri de mine si nu voi inceta niciodata sa o fac.Nu le spun chiar toate lucrurile pe care le fac si in general discutam foarte putin pe capitolul "baieti" dar in rest vorbesc cu ei despre orice.Daca se inatampla sa ne certam,caci avem cu totii momentele noastre in care ne iesim putin din fire,ne impacam imediat pentru ca nu suportam sa stam suparati unii pe altii.