Jurnalele lui Ariel [the vampire diaries story]

Totul începe acum.

Ok , nu aveam de gând să pun capitolul acesta. Dar datorită unor persoane care să zic , m-au încurajat să continui povestea , am făcut-o. Sper să vă placă și aștept pările voastre :d . 

__________________________________________________________________

*Din perspectiva lui Ariel*

L-am lăsat acolo pe Jeremy fără nicio explicație , poate ar fi trebuit să o fac dar nu îi puteam spune. Probabil s-ar certa cu Damon iar eu nu vreau asta . Am închis ochii câteva secunde și am tras aerul rece în plămâni și mi-am ținut respirația câteva secunde. Mă calmează mult asta , în acele momente gândurile nu îmi mai apasă mintea . Am început să alerg cât mă țineau picioarele de toate privirile curioase ale necunescuților.  

Dar unde mă duceam?  Am ținut-o așa până am ajuns în pădure , mi-am aruncat geanta lângă un copac și m-am așezat lângă punându-mi genunchii la piept.  Am început să pierd ușor contactul cu lumea , simțind cum o forță pune stăpânire pe mine . Eram amețită iar în momentul acesta aș fi dat orice numai să dorm. Apoi pur și simplu nu am mai reușit sa imi controlez corpul și mintea. Eram prizonieră în propriul corp. Nu știam unde mă duc sau ce fac. Știam doar că respir. 

*Din perspectiva lui Jeremy*

                  Totul a fost ciudat si este , de când s-a întâmplat accindetul în care au murit părinții mei nu am mai avut o viață normală. E frumos să vi în locurile în care erai fericită odată, aici stăteam mereu cu Ariel când era supărată. Nu o s-o uit niciodată. Dar , trebuia să-mi dea măcar o explicație. Cu ce am greșit? Mereu am fost lângă ea , a fugit ca o lașă. Pentru că așa este. Crede că dacă fuge de problema ele vor dispărea? Nu .. Am aruncat cu puterea sticla de apă în copac , eram nervos . De ce mi-a făcut asta? M-am așezat pe iarbă uscată strângând în mână câteva firicele și pietre. Atunci am realizat motivul... Damon . O să mi-o plătească ...

                 M-am ridicat nervos de pe jos ducându-mă direct la el. Nici nu am mai bătut am intrat direct găsindu-l pe Damon foarte relaxat bând dintr-un pahar cu sânge. M-am apropriat din ce în ce mai mult și i-am dat un pumn direct peste față surprinzându-l pe el , cât și pe mine. S-a întorc furios și m-a apucat de gulerul cămășii trântindu-mă de perete.

-Ce ai micuțele Gilbert? Ți s-au urcat hormonii la cap? Vrei adrenalina? tonul lui era unul acid .

Am strâmbat din nas și am încercat să îl dau de pe mine dar puterea lui o întrecea pe a mea cu mult. Unde mi-a fost capul? Atunci m-am răstit și eu la el :

-De ce nu ai putut să stai deoparte?

Damon se uita la mine confuz. Nu înțelegea nimic.

-Ce dracului spui acolo? s-a încruntat slăbind puțin strâmtoarea.

-Ariel ...

Mi-a dat un pumn în față cu puture , am început să gem de durere tușind apoi puțin sânge.

- E bine?! 

De data el era cel care țipa , vena din jurul gâtului era proeminentă iar sângele lui mort se pare că mărise viteza . Am lăsat privirea în jos , nu m-am gândit nicio secundă la ea dacă e bine. Am fost egoist m-am gândit numai la mine. Damon m-a fulgerat cu privirea iar apoi m-a aruncat într-un colț al camerei aterizând pe podeaua rece. Și-a luat jacheta și a trântit ușa puternic în urma lui fără să mai zica nimic. Am rămas din nou singur . Eram cu moralul la pământ și la propriu și la figurat în momentul acesta.

* Din perspectiva lui Damon*

                 Poate am fost prea dur , dar și-o merita. El era ocupat să încerce să mă bată pe mine în loc să aibă grijă de ea. Acum .. unde s-ar duce fata asta? Am căutat-o peste tot , la școală , acasă și la toți prietenii ei. O căutasem peste tot în Mystic Falls. Oare a plecat?  Am început să mă îngrijorez cu fiecare minut care trece. Am luat-o spre pădure aici era ultimul loc în care s-ar duce . I-am simțit mirosul dulceag în aer , acest lucru mi-a adus zâmbetul pe buze automat . Acum vroiam să îi fac o surpriză , o mică sperietură nu strică nimănui. Mergeam silențios încercând să nu fac prea mult zgomot . Am văzut-o , era ireal de frumoasă câteodată stau și mă gândesc dacă nu e decât o fantasmă. Dacă este doar o festă a imaginației mele . O priveam relaxat stătea în picioare și privea cerul .

              Am simțit cum picioarele îmi cedează Klaus era acolo și o privea lacom. Furia a pus din nou stăpânire pe mine atunci când am văzut că el își plimba printre degete o săgeată cu diferete inscripții și semne ciudate. Eram pregătit să mă duc la ea , dar nu puteam trece . Era ca un zid invizibil prin care nu puteai trece . Îmi făceam avânt de la 5 metrii daar de fiecare dată mă blocam și ajungeam izbit de un copac . Klaus se uita la mine râzând,  apoi am văzut cum săgeata trece prin pieptul ei pe partea cealaltă. A început să tușească și se uita fix în ochii de gheață al lui Klaus. Era în genunchi iar lacrimile îi curgeau șiroaie pe obrajii roșiatici. Simțeam că mor , nu puteam face nimic să o protejez , doar să privesc scena morbidă din fața mea. Strigam în continuu , dar Ariel era la pamânt moartă. Murise.. Dumnezeule de ce mi se întâmpla asta? Vroiam să îi sucesc capul să îl fac să sufere cum o făceam eu în momentul acesta. Ochii mei îl urmăreau pe Klaus care avea un zâmbet sadic s-a aplecat și i-a luat trupul neînsuflețit ridicându-l ușor de iarba . El o atingea , asta m-a făcut și mai mult să-l văd la picioarele mele cerșindu-mi milă. Au dispărut din raza mea vizuală luându-mi și ultima șansă de a fi fericit , luându-mi fata pe care o vădeam specială. Luându-mi tot și lasându-mă gol pe înăuntru. Am scârșnit din dinți puternic și am început să găsesc o cale pentru a intra.  

           Dădeam cu pumnii și picioarele de mai bine de o oră până când acel zid invizibil a dispărut complet. Eram atât de fericit , dar nu a durat mult. Am început să inspectez zona căutându-i pe cei doi. Dar parca se evaporizaseră. Căutam ca un nebun și nu găseam nimic . Am luat primul copac pe care l-am văzut și l-am scos din rădăcini arucându-l departe .

         Nu am putut să o protejez și mă uram pentru asta. Nu am fost acolo când a avut nevoie de mine , am plecat. Am făcut-o să creadă că nu simt nimic pentru ea. Am început cu stângul , si voi termina într-un singur picior desigur, cel stâng.  Am ajuns la capăt și acolo stătea floarea albastră plină de sângele îngerului meu. Am fixat cu privirea , dar mirosul acesteia era înțepător și foarte amețitor, mi-am dus mâneca gecii la nas și am început să mă învârt în jurul ei. Era foarte mare de data asta , și cred că avea ca un scut sau mai degrabă protecție nu puteam să ma aproprii din cauza mirosului. Se vede că cineva se forțase să o scoată de acolo. Am privit spre cer .. apoi am realizat ce a mai rău.

Nu o s-o mai văd niciodată ... a plecat .