Am hotărât că trebuie să plătesc pentru toate greșelile mele. Am hotărât că cea mai bună pedepsă este să rămân și să suport durerea. Ți-am spus asta în timp ce aprindeam două țigări ca să putem fuma împreună. Una o țineam între buze iar alta ți-am pus-o ție pe piatră. De data asta eu venisem cu brichetă și țigări, până acum nu aveam nimic, tu le aduceai și tu le aprindeai, niciodată nu mă puteam revanșa destul pentru prezența ta la momentul potrivit, la locul potrivit, cu lucrurile necesare.
Ai ieșit de acolo ca o ceață spălăcită, albă, ca de fiecare dată. Trăgeai doar fumul țigării. Încă mă utam la tine ce urât te îmbrăcaseră și ce făcuseră cu părul tău lung și blond. Eram convins că erai scârbit de felul în care arătai. Nici eu nu arătam mai bine. Nu mai mâncam, nu prea ieșeam la soare, eram la fel de slab și străveziu ca tine, cred. Amândoi ne schimbaserăm mult.
Ideea ta a părut interesantă, ai găsit portița de care aveam nevoie și îți mulțumesc...pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru că mi-ai fost prieten...pentru că ți-a păsat de mine și pentru că ai vrut să mă cunoști. Poate că nu am mai fost prietenul pe care știai că îl aveai, probabil că ai încercat să îl salvezi, dar nu îți face griji, acel prieten are să vină curând la tine, îți promit.
CITEȘTI
☆Wasted☆
Povídky"ce faci?" "greșeli." "cu toții facem greșeli..." "poate, dar eu trebuie să fiu pedepsit pentru fiecare dintre ele." (editez chestia asta)
