My Lucky Wish-Sub Stăpânirea Bestiei

Capitolul I-Visul

Simt adrenalina pulsându-mi in vene, în timp ce continui să fug, tremurând din toate încheieturile. Nu știu de ce anume fug, tot ce știu e că, dacă m-aș opri acum, aș muri. Aud urletele tăioase ce vin din spatele meu, lucru ce mă îndeamnă  să-mi continui fuga nebună spre..nicăieri. De ce spre nicăieri? Nu știu, asta simt.

Continui să alerg, printre copacii înalți, încărcați cu zăpadă, când deodată, alunec pe o porțiune de gheața, ce mă azvârle pe marginea unei prăpastii. Am reușit să mă prind de o rădăcină de copac, parcă ieșită de nicăieri.
Însfarșit, am ajuns în postura din care pot să privesc în jur, mai ales să privesc spre locul din care mă simțeam urmărită.
Tot ce vedeam erau pașii mei pe zăpada proaspătă și nimic. Un peisaj tipic unei păduri pustii, în mijlocul unei ierni friguroase.
Să fi fost imaginația mea? Am fugit în zadar în tot acest timp?
Răspunsul îmi vine asemenea unui fulger, ce răvășește orice urmă de speranță. Urletele asurzitoare și înfricoșătoare se pare că m-au găsit și se îndreaptă întocmai spre mine. Pașii repezi ce scârțâie la atingerea zăpezii, trezesc în mine mii de fiori și spaimă.

Din instinct, încerc să mă salvez de pe marginea iadului în care, aproape am căzut, dând tot ce aveam mai bun din mine pentru a reuși să mă ridic cu ajutorul rădăcinei.
Chiar când să reușesc, simt respirația caldă, și totuși rece a.. Ridic privirea șocată și constat că sunt înconjurată de o haita de lupi uriași, ce mârâiau neîncetat, arătându-și colții, ce parcă urmau să facă cunoștință cu trupul meu.
Am închis ochii pentru o secundă, suficient cât să îmi pierd echilibrul și să cad în prăpastie, deschizând ochii în zadar, privind înapoi la stânca ce îmi curmase soarta, știind ca nu mai exista nici o șansa de a mă salva.
În momentul în care am făcut contact cu pământul, am deschis ochii brusc.
Lacrimile îmi curg pe obraji, în timp ce în mână țin strâns..pătura?
Privesc în jurul meu, realizând că sunt în camera mea, mai exact, în pat. Mă uit la ceasul de pe noptieră și răsuflu ușurată când văd că e 8:00 dimineața.
"Ce mai coșmar..", îmi spun în sinea mea în timp ce cobor din patul moale ce mi-a "salvat" viața.

Azi e o zi importantă, nu pentru mine, dar pentru restul se pare că da. E ziua mea. 18 ani ce au trecut parcă pe nevăzute, lăsând în urma lor atât răni pe suflet, cât și amintiri de neuitat. Cu toate că nu vroiam să îmi serbez ziua, părinții mei au insistat să o fac sub un pretext tâmpit și anume: "ce vor zice rudele si prietenii noștri dacă nu îți serbezi majoratul?"
Mda. Raspunsul meu a fost scurt si simplu: NU ÎMI PASĂ. Dar în zadar.
Meh.. E o zi ca oricare alta, ce se poate întâmpla înafara de a mă plictisi de oaspeții interesați de băutură și sex prin băi.
Nu mi-au plăcut niciodată petrecerile, din contră..

-Rose! Coboară și vino să mă ajuți cu pregătirile.

Se auzi vocea mamei, ce venea din bucătărie.

-Vin acum, mamă!

Răspund eu cumva plictisită și fără chef.

Mă îndrept spre dulap de unde îmi iau o bluză albă cu decorațiuni de iarnă și o pereche de pantaloni negri, lejeri. Mai cotrobăi, luându-mi niște șosete, constatând că sunt gata să cobor de la etaj, spre bucătărie.

Coborând scările, îmi revin în minte fracțiuni din acel vis, lucru ce îmi dă de gândit. Oare..ce o fi însemnând?
Gândurile mi-au distras atenția, încât aproape am alunecat pe una din trepte, dar m-am prins repede de balustradă, evitând căzătura.

-Neîndemânatico!

Se aude vocea mamei, pufnind în râs, la vederea micuței mele greșeli.

-Oh, mai taci! Și ție ți se putea întâmpla. Îți place doar să mă tachinezi, nu ?

Spun eu, roșind și acoperindu-mi fața cu mâinile, mai apoi pândind printre degete, uitându-mă la mama cu seriozitate.

Nu rezist prea mult, și râd și eu cu mama.

-Ce se întâmplă aici? Iar râdeți fără mine?

Se aude vocea somnoroasă a tatei, care tocmai intrase în bucătărie.

-Ăăă.. Nimic special.

Zic eu în încercarea de a mușamaliza boacăna mea de dinainte,cam fără succes deoarece, mama începuse să-i povestească, amândoi pufnind în râs.

-Hahaha, am uitat să râd.

Zic eu, moment în care simt cum sunt ridicată de două brațe puternice. Mda, tata încerca sa ma tachineze puțin doar.

-Heiii, nu e corect. Eu sunt mereu în minoritate!

Spun revoltată, dar totuși pe un ton nostim.

-Normal că esti, doar ești cea mai mică.

Spune mama.

-Haide și ajută-ma cu decorațiunile. Adu te rog cutia cea mare din garaj.

Zise mama,fără să se gândească la faptul că îmi va lua o viață să aduc dita-mai cutia din garaj.

-Dar mamă..

Zic pe un ton copilăresc și fără chef.

-Niciun dar, domnișoară. Haide, nu avem prea mult la dispoziție.

Zice ea autoritar.

Mă uit la ea cu ochișorii de cățeluș plouat, dar văzând că nici aceștia nu o înduioșează, mă dau bătută și pornesc spre garaj.

"Bla,bla,bla.. De ce trebuie să fac eu asta? Nici măcar nu vroiam să îmi țin ziua de naștere!!! Offf.. ", zic în sinea mea parcă în zadar.

Deschid garajul și intru în căutarea mult doritei cutii.
Cu toate că știam că e o cutie cam mare, nu o găseam. Mă întorc preț de câteva secunde să aprind becul, cand aud un zgomot din capătul garajului. Mă întorc brusc, dar nu văd nimic, astfel constat ca probabil mi s-a parut, și-mi continui drumul spre întrerupător.

Observ într-un colț din spate, o parte din cutie și merg spre ea.
Un zgomot îmi îngheață sângele în vene. Ușa garajului se Închide brusc,iar lumina se stinge înainte sa pot vedea cine e.

Pașii se apropie de mine din ce în ce mai repede, iar eu simt că nu mai pot să mă mișc din cauza fricii.

----------------------------------------------
Hei, aceasta este noua mea carte. O sa încerc sa postez des, totodată aștept cu nerăbdare părerile voastre, doresc să știu ce personaje ați vrea să adaug și ce fel de acțiune ați mai vrea. Vă pup și sper să vă placă ! :*