My Lucky Wish-Sub Stăpânirea Bestiei

Capitolul XV- Cuvinte din inimă.

-Ce naiba..

Aud țipătul ascuțit al Rosei venind din camera .. mea.
Nu stau pe gânduri pornind într-un suflet spre nenorocita aia de cameră, sperând că ea e bine.
"Trebuie să fie!"

Dean mă urma tăcut, amândoi ajungând în fața ușii pe care nu ezit să o deschid cu toată puterea, lăsând-o să facă contact cu peretele.

Șocul și furia mi se citea pe chip în momentul în care privesc la trupul neputincios al Rosei, ce stătea legată de încheieturile mâinilor, picioarelor și de talie cu argint pur și vrăjit.

Durerea o făcuse să leșine, corpul ei inert și străpuns de durerea arsurilor , lăsa să se scurgă din rănile sale acel lichid roșu ce mă făcea deseori aproape să îmi pierd controlul.

Fug spre pat, începând să îi dezleg lanțurile și s-o scap de acea durere cumplită, dar vocea lui Dean îmi distrage atenția de la Rose câteva clipe.

-Amira! Amira, drace!

Apoi privesc cum trupul Amirei , așezat pe marmura rece, zăcea în aceeași baltă de sânge, din aceleași motive ca ale Rosei.

-O să mi-o plătească cotoroanța! Promit.

Se aude vocea hotărâtă a fratelui meu, plină de un aer de răzbunare.

-O să ne-o plătească, Dean. De dimineață vom pune toți gardienii să caute în fiecare colț al pădurii. Inclusiv la zâne. Ființa aceea demnă de nimic, va arde mai ceva decât vrăjitoarele din Salem când voi pune mâna pe ea. Doar rugul îi va mai zâmbi, dragă frate.

Dorința de răzbunare ardea în mine ca o torță, mânia citindu-se în ochii mei ce luaseră iar culoarea sângelui.

Odată ce reușesc să îi eliberez trupul, o iau în brațe pe Rose, strângand-o la pieptul meu, de parcă nu aș fi strâns-o de un secol, presându-mi buzele fin de fruntea ei.

-Dean.. Amira.. Adică, copilul e ok?

Îl întreb, în timp ce el era aplecat ușor peste ea, stând cu urechea aproape de burtica Amirei în încercarea de a auzi bătăile inimii copilului.

-Da, e în regulă. Am crezut că.. Lasă.. Oricum, în clipa asta .. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, sunt fericit . Nu știu ce aș fi făcut dacă pierdea și acest copil, nu știu ce ar fi pățit Amira să audă o astfel de veste.. Ah.. Am un motiv pe ziua de azi să fiu fericit se pare, totul e bine ..

Îi vedeam zâmbetul radiant de pe chip, dar în același timp îl simțeam atât de gol pe dinăuntru.. Știam că se simțea vinovat, dar nu avea nici o vină. Nu putea ști ce avea să fie .

Îl văd cum o ia în brațe pe Amira, cu siguranță ducând-o în camera lor.

-Alex..

-Știu. Nu e necesar să o zici. Le voi spune imediat invitaților să plece. A fost destul cu surprizele de ziua mea.

Îmi zâmbește aproape zicându-mi " ar trebui să am un scut ca tu să nu îmi citești gândurile când vrei", mai apoi părăsește încăperea tăcut.

Privesc la trupul Rosei, cum se vindeca încet, mult prea încet acesta fiind efectul argintului .
Îmi mușc încheietura, lăsându-mi sângele să se scurgă în gurița ei. Știam că doar sângele meu o poate vindeca mai repede, așa că nu am stat pe gânduri.

Îi văd ochișorii deschizându-se încet, privindu-mă intens dar dintr-o dată le face loc lacrimilor ce începeau să curgă pe obrăjorii ei.

Mă aplec lângă ea, trăgând-o la pieptul meu , în timp ce cu o mână îi ștergeam lacrimile .