Tot ceea ce înfăptuim în această lume trebuie să-şi găsească împlinirea în scopul vieţii noastre în creareaţie. La ce îmi foloseşte faptul că am dobândit lumea întreagă, dacă nu mi-am îndeplinit menirea pentru care am fost creat?
Cu cât reflectăm mai mult asupra fenomenelor lumii aceasta vaste- în ansamblul si individual-, cu atât mai mult presaţi de această întrebare:Ce înseamnă tot acest ansamblu? Ce reprezintă omul în mijlocul acestui univers fără limite? Viaţa mea are un destin,un scop, o importanţă?
Bucuriile şi plăcerile vieţii îmi demonstrează că scopul vieţii nu poate fi plasat în astfel de manifestări terestre trecătoare.
Cel care se bucură de privirea iubitoare a lui Dumnezeu, nu se teme de privirea celor din jur. Veţi găsi pe Dumnezeu numai în măsura în care vă veţi înabuşi propiul vostru egoism. Dacă îl veţi căuta în afara voastră nu-l veţi găsi.
Voi înţelegeţi la ce trebuie să vă folosească relaţiile voastre cu lumea. Ele trebuie să vă conducă la ţelul vostru, la destinul vostru. Ele trebuie să vă păstreze calitatea de cororal al creaţiei.
Nu câştigarea acestei lume este ţelul vieţii voastre. Lumea reală, creaţia totală, trebuie să fie un mijloc prin care să vă găsiţi menirea. Lumea trebuie să vă ofere ceea ce are nevoie viaţa omului, adică să vă răsplătească efortul depus. Ea trebuie să devină pentru inteligenţa voastră o temă de reflecţie şi care să vă descopere în fiecare zi menirea voastră pe pământ.
