Viata omului atarna de un fie de ata in acest moment pe Terra. Au trecut 200 de ani de la schimbarea noastra...dar aceasta poveste nu va fi despre schimbare, aceasta poveste va reusi sa sfideze actuala realitate. Voua, cititorilor, va urez sa profitati de aceasta perioada, de umanitate...In urma cu 200 de ani a avut loc o schimbare, pe care nimeni nu o astepta. Tehnologia si oamenii de stiinta au inceput sa evolueze, in asa fel incat au gasit o noua galaxie. Un loc pe care noi, oamenii de rand nu ni-l putem imagina prea usor. Ei bine, in aceasta galaxie au dat si de o populatie mai ciudata. Noi ii numim " vampiri" ,chiar daca niciodata nu am inteles de unde vine aceasta denumire. De cand i-am descoperit a trecut mult timp, atat de mult incat au reusit sa invadeze Pamantul. Sunt diferiti de vampirii despre care ati citit sau auzit pana acum, acestia se hranesc cu sangele oamenilor si al animalelor, dar mai rar, cat si cu sufletele acestora. Toti aratam ca inainte, dar pe dinauntru suntem complet schimbare...ne lipseste umanitatea. Acestia au abilitati speciale, nu prea cunoscute de noi prin care ne fac sa uitam lucruri, sa facem unele, dar eu niciodata nu am inteles cum functioneaza asta. Am mai ramas putin...toti oamenii pe care ii cunoasteam au devenit o parte din ei. Ne-am facut locuri ascunse, necunoscute de ei, protejandu-ne reciproc, sperand sa putem salva umanitatea ramasa, oricat de putina ar fi ea.
Am trecut prin multe in aceasta perioada...incercand sa supravietuiesc . Am vazut cu ochii mei cum tatal meu ii lua sufletul fratelui meu si cum se transforma intr-o fiinta pe care nu o mai cunosc...a fost cea mai oribila noapte din existenta mea.N-as putea sa spun cat de mult am alergat.Noaptea era senina si rece si imi simteam inima bubuindu-mi in gat, in creier. Din cand in cand ma intorceam in spate, ingrozita de ceea ce vedeam. La fiecare pas o noua imagine imi aparea in minte: tatal meu intins peste trupul nesufletit al fratelui meu, stergandu-se de sangele care ii pata hainele. Amintirile mi se incetosau ,asa ca nu mai stiam sigur daca monstrul acel cu ochii rosii , acela care tipa atat de strident, acela care se zbatea pe pamantul puternic in timpul transformarii ,era una si aceasi persoana cu tatal meu.Nu l-am mai vazut de atunci.
In acest moment, cunosc o singura persoana. Ne adapostim sub pamant,intr-un loc semi-desertic din America Nordica,departe de ei. Traim in frica, pentru ca doar unii dintre ei sunt capabili sa se controleze si iesim afara doar cand suntem in lipsa de hrana.
Exista o singura persoana pe care o cunosc cu adevarat. El e singurul motiv pentru care sunt in siguranta in acest moment, el e cel care avea grija de mine in acele perioade oribile. Il cunosc de cand aveam 5 ani si mereu stiam ca exista ceva intre noi, chiar daca niciodata nu vroiam sa o admitem. E felul lui de a se simti protector cu mine si de a se asigura ca sunt in regula. Eu il am pe el, iar el pe mine. Justin a fost mereu acolo pentru mine, si a tinut de mine sa trec peste momentele in care mi-am pierdut familia. Mereu am stiut ca ma pot baza pe el si ca va ramane langa mine.Nici imagina nu imi pot ce as face daca nu as avea sprijinul lui. Sunt momente in care sunt singura, si ma ascund de toate persoanele din jurul meu, dar mereu ma gaseste si se asigura ca ma simt bine. Stie ca iubesc sa adorm imbratisata de el, se apropie de mine, si in aceasta seara, ca de fiecare data si isi infasoara bratele puternice in jurul meu, strangandu-ma puternic de talie. Corpul meu se lipeste de al lui, si ma simt protejata. Bratele lui puternice raman incolacite in jurul meu, tinandu-ma strans. Acesta e singurul lucru de care am nevoie in aceste momente... Niciodata nu am stiut daca suntem cu adevarat impreuna. Relatia noastra e ciudata...dar apropiata. Simt ca sunt in stare sa fac orice pentru el , pentru ca stiu ca merita si apreciaza fiecare lucru pe care il fac sau il zic. Sunt sigura ca el simte mai mult decat o "simpla prietenie "pentru mine...dar sentimentele mele fata de el intotdeauna au fost incetosate . Nu pot sa zic ca il iubesc cu adevarat, dar cand nu e , ii simt lipsa mai mult decat orice. Imi doresc sa pot definii acest sentiment si sa se dezvolte mai mult pe timp ce trece, pentru ca stiu ca el poate deveni acea persoana care inseamna totul pentru mine. Nimeni si nimic nu va schimba asta.
