Partners in crime [H.S.]

I

- Clatite! tipa fratele meu.

-Eu votez pentru vafe, imi ridic mana zambind.

Mama doar a ras la noi. Inca ne comportam ca niste copii, chiar daca aveam 17 si 19 ani.

- Vi le-as face cu cel mai mare drag, insa nu avem lapte, spune mama si vad cum se intristeaza. Ea e genul de persoana care ar sta toata viata in bucatarie. Ii place atat de mult sa gateasca si face niste mancaruri extraordinare! I-am spus de cateva ori sa mearga la unul din concursurile astea de gatit difuzate la TV insa mereu spune ca 'nu sunt de ea'.

- As putea merge eu sa cumpar niste lapte. Ma ofer, iar mama se uita la mine.

- Nu. E seara, cine stie ce-ai mai pati, se ingrijora.

- Am 18 ani, cred ca pot avea grija de mine.

- Defapt ai 17, tuseste fratele meu si ma incrunt la el.

- 17 si 9 luni, imi dau ochii peste cap. Plus ca daca cineva ma va urmari se va alege cu o lovitura acolo jos! ridic din umeri.

- Da, fix! Tu si luptele! rase Jace.

- Iti amintesc ca am facut un an de autoaparare? ma scuz sarcastic.

- Cand erai la gradinita, ma infrunta.

- Ma rog, deci pot merge? imi intreb mama.

- Mhm...nu stiu, Erika..

- Stii ceva? Mai bine las-o sa se duca! Asa poate inainte sa puna piciorul in casa cineva o va injunghia pe la spate si astfeeeeel.... MAI MULTE CLATITE PENTRU MINE!!! glumeste.

-Jace!  il atentioneaza mama.

Profit de momentul de neatentie si ma duc si imi iau repede paltonul negru si botinele de aceasi culoare in picioare. Imi pun telefonul in buzunar si ma intorc in bucatarie.

- Sunt gata! intrerup conversatia dintre Jace si mama, iar mama ofteaza.

- OK, dar sa ai grija! imi intinde 20$ si imi trece degetul aratator prin fata.

Aprob din cap si ies din casa.

- Vezi si de un pachet de biscuiti! il aud pe Jace inainte sa inchid usa in urma mea.

Pana la cel mai apropiat magazin din cartier fac aproape 15 minute. Imi scot castile din buzunar si le pun in urechi, dand drumul la muzica. Vreau doar sa alung sentimentul asta de singuratate, raspandit pe strada.

Cand am intrat in magazin am auzit un clinchet deasupra mea si am vazut vanzatoarea cum si-a indreptat plictisita atentia spre mine.

Am mers catre frigiderul cu produse lactate si am luat o cutie de lapte. Mi-am amintit si de cererea fratelui meu si am luat un pachet de biscuiti oreo de pe raftul de langa casierie.

Am pus produsele pe banda si am asteptat pana vanzatoarea le-a trecut pe toate peste scanner.

- 12,50. Imi spune si scot banii.

Mi-a pus biscuitii si laptele intr-o punga si mi-a dat restul. Am salutat-o politicos -cu toate ca ea n-a facut-o- si am parasit magazinul.

Am inceput sa merg inapoi pe drumul catre casa,insa ma simteam ciudat. M-am intors si m-am uitat in spatele meu. Nu era nimeni.

Incepeam sa devin paranoica?

Am mai facut cativa pasi pana cand am auzit niste voci intre blocuri. Sau era o voce. Cerea ajutor.

- Ajutor! am auzit. M-am oprit si am ascultat din nou, cu atentie. Acelasi strigat.

Am lasat punga jos si am facut cativa pasi in fata, pe aceasta alee dintre blocuri.

- E cineva? intreb.

Normal ca e, altfel nimeni nu ar fi strigat, bleago.

- Aici... am auzit aceeasi voce. Parea un baietel mic.

Am inaintat pana cand am vazut niste tomberoane. Le-am dat la o parte insa nu era nimic altceva decat un mp3 player. L-am ridicat si m-am uitat la el confuza. Vocea baietelului s-a auzit din nou prin micul aparat, asa ca l-am oprit.

Am auzit niste frunze presate si am tresarit. Am aruncat mp3 player-ul intr-un tomberon si m-am intors ca sa ies dintre blocuri, insa am fost blocata de cineva.

Am vrut sa tip insa acel cineva si-a presat mana de gura mea, impiedicandu-ma.

- Daca o sa tipi, te asigur ca glontul asta va fi in creierul tau in secunda doi! am auzit o voce groasa si am incercat sa imi opresc suspinele.

Categoric nu vroiam sa imi gasesc sfarsitul langa tomberoane. Sau acum.