Partners in crime [H.S.]

XII

Am fost usurata cand Harry a parasit camera fara sa mai zica ceva. Mi-am tras o pereche de blugi si un maieu pe mine, am dat cu peria prin par si am coborat la parter. Jace, Liam si Niall erau in living, iar eu m-am furisat pana in bucatarie sa rontai ceva.

M-am dus tinta la frigider si m-am uitat inauntru. Spre norocul meu, era plin de fructe  si alte chestii, dar eu simteam nevoia maxima de dulce.  Am inchis frigiderul incet, dar ceva din acesta mi-a atras atentia si l-am deschis inapoi. Stiti prajiturelele alea din biscuiti si bezele? Vre-un pachet de 5 bucati era indesit in spate, iar eu m-am asigurat ca nu e nimeni si le-am scos pe masa. Am desfacut una si am bagat-o in gura, iar un mic geamat de placere mi-a parasit buzele cand am simtit zaharul pe limba mea. Nu mi-am dat seama ca era disperata pana acum dupa zahar, insa nici nu-mi fac griji pentru silueta mea. E destul de okay.

Am repetat procedeul si cu celelalte, pana  au ramas doar ambalajele. M-am dus inapoi la frigider si m-am aplecat sa mai caut, dar mi-am scos imedia capul cand am simtit o palma peste fundul meu.

- Ce naiba, Harry?! 

- Ai un fund moale ca bezeaua de pe rahaturile alea. Zise si zambi siret. Mi-am dat ochii peste cap la afirmatia lui si am luat ambalajele si le-am aruncat in cosul de gunoi. 

- Nu e amuzant. M-am aparat.

- Hm, pentru mine e.

- Du-te naibii.

- Nu vrei asta.  Ranji si imi facu cu ochiul. M-am incruntat si mi-am pus mainile in san.

- Ba da, vreau,  am rostit si am parasit bucataria.

E atat de enervant! Cine se crede sa-mi spuna ce vreau si ce nu? Ce? Crede ca daca am stat 4 luni in compania lui, brusc, o sa-l plac? E, nu merge asa treaba, fratioare. Nu suntem intr-unul din filmele alea Stockholm.

...

De cand am ajuns in casa asta nu am pus piciorul afara din ea. Deja ma plictiseam si simteam nevoia sa ies in natura. Am apelat la Jace pentru chestia asta, deoarece daca i-as fi rugat pe unul dintre prietenii lui Harry sau pe el însuși mi-ar di dat un șut in fund inapoi in cusca din care am venit. Am libertatea sa zburd prin palatul asta, doar in anumite camere, ca na, de ce sa aflu eu secretele unor criminali.

Habar n-am cat timp cat timp a trecut de cand ma aflam la umbra copacului astuia uriaș, dar continui sa profit de mama natura, fara nici un Harry, fara nici un criminal, fara nici un copil-cosmar.

Inca nu-mi vine a crede ca sunt rapita si moartă, iar eu stau aici si ma gandesc la viata. Nu inteleg. De ce pe mine? Am fost aleasa in banda lor ca ma pricep la calculatoare, dar, la naiba, un baiat nu puteau gasi?

Imi e teribil de dor de familia mea si, jur, daca as putea, as lua primul avion catre casa si as zbura la familia mea, in ciuda faptului ca mi-e frica de înălțimi. Ma gandesc la mama si la tata si ma intreb cat de mult au suferit pe urma mea? Ingropandu-si fiica cea falsa. Inca nu imi pot da seama cum de nu si-au dat seama ca nu eram eu. Chiar atat de neatenti la detalii erau?  Ma gandesc si la Jace, la care ma gandesc de fiecare data cand il vad pe Jace asta de-aici, si, chiar daca ne certam, era tot fratele meu si-l iubeam.

Eram o familie fericita, de ce ni s-a intamplat noua asta?

- Ce faci aici? O voce dura m-a scos din transa in care ma aflam si m-am ridicat in sezut. Harry statea in fata mea, imbracat din cap pana-n picioare in negru, si daca nu ne aflam in situatia in care suntem as fi zis ca e chiar atragator.