Dark Rose

Cap.4. Șoapte și umbre

Capitolul 4. Soapte și umbre

Acum, că mă lămurisem ca totul era o fantezie și o plăsmuire a imaginației, am decis să revin la normal. După cearta cu Stiles, cele întâmplate cu Zaius păreau dintr-un trecut mai îndepărtat, nu mai erau palpabile. I-am dat mesaj lui Chad care mă întrebă ca un nebun ce e cu mine. I-am scris ca sunt bine, doar ca am nervi din cauza lui Stiles, dar voi fi bine. Nu mi-a mai răspuns și pe mine mă fura somnul. M-am pus în pat cu gândul că mâine va fi o zi normală, plictisitoare, ca de obicei. Am închis ochii și m-am lăsat în voia somnului.

Stiles P.O.V.

Am dat-o în bară rău de tot cu ceea ce am spus. Cum naiba să faci o fată "târfă"? Nemernicul de mine! Mi-am ieșit din fire rău de tot! Trebuie să mă revanșez față de ea, dar cum?
I-am dat mesaj pe telefon, dar au trecut două ore și nu a răspuns. Poate doarme. E ora 23 și vreo 30 de minute. Poate îmi va răspunde de dimineață.

" Hey, Ery! Îmi cer sincer, sincer, sincer iertare! Doar iartă-mă, te rog!"
M-am mai uitat de două ori peste mesaj si l-am aruncat într-un buzunar, am simțit telefonul vibrând. L-am luat rapid din locșorul în care îl trântisem fără a îmi păsa. Era Caden.
"Mda, sunt blestemat, Doamne? Adică înafară de blestemul meu...mai e altul să nu o pot avea lângă mine?", am gândit.

" Stiles... Ce i-ai făcut Erydei?"- mesaj de la Caden.
"Nimic."
"Nu mai minți!"
"Nu am chef de asta acum...", i-am scris fără vlagă.
" Ascultă! Încetează să te mai comporți așa cu ea! Te place nătângule! Ce nu înțelegi ca o rănești mai mult decât crezi..."

Am citit de trei ori mesajul. Mă place? Ea e unică persoană care mă făcea să mă simt oricum, dar nu iubit! Eram sigur că stă în preajma mea doar pentru că eu și Caden eram ca frații, nicidecum că ar vrea. Dar...ziua, adică noaptea mea se transformase în cea mai minunată!

"Mă place?!", am întrebat fără a mă putea abține.
"Dacă sufli vreo vorbă că eu ți-am zis, ai încasat-o. Mă auzi?"
"Da, te aud...citind.", i-am răspuns puțin supărat că nu avea încredere în mine.

Urma să beau în seara aceea. M-am dus direct în bar cerând un cockteil cu lămâie. Eram fericit!

Erydaya's P.O.V.

M-am trezit așa de fericită. Mă simțeam ca nouă. Am auzit zgomot în bucătărie și m-am dat jos din pat și mi-am luat repede pe mine un tricou mare, al tatălui meu.
Am coborât și am simțit în bucătărie un miros de beacon prăjit. Aproapre îmi veni să îi dau una când în bucătăria mea l-am gasit pe Stiles.
-Băăi, am urlat.
-Neața și ție! Veni lângă mine și mă sărută pe frunte! Ce faci?
-Ce cauți aici?
-Ee, în vizită! Auzi,ce se afla în pivnița ta?
-Poftim..ce? Stiles, ieși afară. Ce faci la mine în casa?
-Iți pregătesc mic dejunul și tu mă dai afara din casă?
-Uite, nu știu ce droguri ai luat, dar nu mă impresionezi.
-Mi-aș dori să știu cu ce ți-am greșit..
-Ce?! Înafară de faptul că tu si..aia, cum o mai cheamă, v-ați pus împreună și m-ai lasat cu ochii în soare,a da, m-ai mai făcut și târfă!
-Stai un pic, mă intrerupse. Tu auzi?
-Ce să aud?!
Într-adevăr, ascultsem cu mai multa atenție și se parea că de undeva din pivnița mea se auzeau niște zgomote.
-Hai să vedem!,spuse Stiles.
-Ești nebun? Eu nu merg acolo!
-Cumva fetei rebele îi e frica? Cot-cot-dac!
-Stiles!, nu ma putusem abține să nu rad de felul în care facea ca o gaina prin bucatarie.
-Bine, curajosule, haide!

Am coborât în pivnița casei cu o lanternă în mâna, iar Stiles cu o rangă.
-Stai, de unde ai aia?, am întrebat.
-Shh! Tu doar mergi.
"Interesant, măi curajosule! Ești în spatele meu!", am gândit.
Pivnița mea era mare, un hol îngust cu mai multe camere. Am deschis becul, dar nu mergea; din una dintre camere de auzea un ciocănit. M-am apropiat de ușă, iar Stiles a venit în fața mea.
-Rezolv eu!
Deschise ușa rapid trântind-o de perete. Nu era nimeni, dar nici zgomotul nu se mai auzea. Am intrat amândoi acolo și am observat ca unul din pereți era spart, semn că cineva chiar bătuse cu ciocanul acolo. În urma noastră se închise ușa cu un bubuit puternic. Îmi era prea frică să mă duc să văd dacă era încuiată. Aveam un sentiment nu prea plăcut în legătură cu ce avea să se întâmple.
Curând camera se inundă în șoapte pe care nu le înțelegeam, și umbre păreau să se plimbe prin fața lanternei.
-Stiles?
-Da?
-Uș-șa e î-încuiată?
Stiles încerca să deschidă ușa fără rezultat însă.
Aveam claustrofobie, iar curând mirosul de mucegai, lumina slabă și frica puseră stăpânire pe mine. Simțeam că mi se înmoaie picioarele.
-Stiles, cred ca Z-zaius, el..
-Poftim? Eryda, nu te înțeleg! Ce e cu acest Zaius?
În momentul în care Stiles rosti numele lui eu leșinasem.

Era ceață, nu vedeam sau auzeam pe nimeni.
-ERYDAYA!
-Ah, nu tu! Nu din nou! Zaius?!
-Bună! M-ai chemat?
-Nicidecum!, am urlat.
-Ciudat, eu așa am simțit!
Veni lângă mine și mă trase lângă el.
-Mi-a fost dor de tine, șopti la urechea mea.
-Mie nu, am spus chinuindu-mă să scap din strânsoarea îmbrățișării sale.
-Ai cheia? Vreau să îți arăt ceva!
-Ce cheie?!
-A, scuze prințesă! TU ești cheia!
Mă trase după el într-un colț întunecat-cu toate că totul era întunecat- și desenă cu mâna ceva în aer.
-Vino aici, șopti. Mă supusem fără să vreau. Mă strânse în brațe și își strecură mâna mai jos de linia chiloților.
În acel moment locul în care se afla mâna lui începu să mă ardă îngrozitor. Atunci mi-am amintit de cheia cu craniu.
-Ah, nu! Ce vrei să îmi faci? Ce cheie sunt eu? Zaius, vorbește!
El se uită la mine cu ochii săi albaștrii, era perfect. Atât de palid, cu un ten ca sluptat, cu buzele lui rozalii după care tânjeam să le sărut...
-Mergem...în Iad, iubire!