Cabana din padure

Capitolul II

II .

Cand m-am trezit am realizat ca aveam nevoie de mancare si apa potabila , deaceea am plecat in padure . Cu fiecare pas ma indepartam mai tare de noua mea casa , iar incet , incet am ajuns in mijlocul padurii unde puteam zarii doar copacii cei inalti , care se plictisisera sa astepte sfarsitul vietii . Un vant rece a trecut in graba pe langa mine luandu-ma de mana si soptindu-mi usor :

- Melanie...Vino cu noi ...Urmeaza-ti instinctul ...

Un fior rece m-a cuprins din cap pana in picioare iar usor , usor ma apropiam de Lacul verde .Trebuia sa ajung acolo , doar pentru a lua mai multe provizii apoi m-as fii intors la noua mea casa . Cu cat inaintam mai mult cu atat se innopta mai repede . Cand am ajuns acolo am observat ca nu eram singura . O silueta inalta s-a aratat in fata mea iar o mana puternica m-a apucat de mana . Mana lui rece ma strangea de incheetura mainii iar iesind din umbra unui pom isi arata chipul suparat . In acel moment ma gandeam doar la cele mai urate sfarsituri ale vietii mele , dar atunci acel barbat imi spuse .

- Te-ai pierdut copila ?

- Nu , multumesc ........

- Sa nu mai stai mult in padure pentru ca se intuneca .

- Da .

Atunci acel barbat disparu printre tufele din padure . Rasuflam usurata . Adunam fructele repede pentru a putea pleca cat mai repede din padure . Cand luna cea mare era sus pe bolta cereasca , am luat cosuletul si am plecat spre casa .Fiecare pas provoca un sunet zgomotos care se intensifica in timp ce eu grabeam pasul . Dansul pomilor in vant ma inspaimanta la fel ca vantul care trecea mereu pe langa mine . Cand eram sigura ca mai aveam putin , drumul se lungise in fata mea . Ceva ma tinea acolo . Ceva nu vroia sa ies din padure . Nu puteam ajunge . Cu cat inaintam mai mult cu atat drumul se lungea si mai mult . Atunci am inchis ochii si m-am oprit din alergat . Daca ceva ma oprea sa ies din padure trebuia sa-si arate fata , sa-mi spuna cea ce doreste . O mana calda si puternica imi mangaia umarul in timp ce ii puteam simti respiratia din ce in ce mai aproape in spatele meu , pana cand o suflare calda se izbi de obrazul meu . Imi era frica sa deschid ochii . In timp ce cu o mana imi mangaia un umar , cealalta mana se plimba pe bratul meu , un fior imi cuprinsese toata mana si fara sa vreau am dat drumul cosuletului din mana mea . In acea liniste deplina am putut auzi cum toate fructele se imprastiara pe jos .

- Pot simti frica cum curge prin venele tale . .. imi sopti la ureche astfel provocand accelerarea batailor inimii mele .

As fii vrut sa-i spun ceva dar nu am putut , era ca si cand gura era deschisa , pregatita sa spuna ceva , dar cuvintele nu ieseau . Ramaneau toate in gat . Vroiam sa plec , sa stau acasa , in siguranta .Atunci in capul meu se plimbau tot felul de idei despre cum as putea scapa din bratele acestui necunoscut . Cand mi-am facut putin curaj , am deschis ochii si am incercat sa fac un pas inainte pentru a fugii departe de el , dar cand piciorul meu se ridica el ma stranse mai tare de mana si puteam auzii cum radea in spatele meu . Atunci am inchis ochii iar si i-am deschis usor .

- Vrei sa pleci ? Ti-e teama ca o sa te ranesc ? Asta pentru ca nu ma cunosti , dar crede-ma o sa ne reintalnim curand . Poti pleca .

Atunci imi elibera mana , iar eu am alergat cat m-au tinut picioarele pana la casa mea . Imi era frica ca o sa se intoarca la fel cum zisese , poate stia deja unde stau si era gata sa vina . In noaptea aceea nu am putut sa-mi inchid pleoapele toata noaptea . Iar cand soarele crapa de ziua , incepusem sa-mi strang toate lucrurile pentru a pleca mai departe . Intr-un loc departe de aici . un loc mai sigur .Cand terminasem de strans lucrurile din casa , imi pusesem rucsacul in spate si ma apropiam usor de usa cand mai multe voci cristaline de copii se auzeau in spatele ei . Fara a avea timp sa reactionez acei copii au dechis usa si au fost bucurosi sa ma vada acolo , chiar daca nu ma cunosteau .

- Buna ! Eu sunt Gabe . spuse inocent unul dintre copii .

- Buna......Eu sunt... Melanie ..

- Si tu te joci aici ? spuse Gabe .

- Sa ma joc ?

- Noi venim mereu aici si ne jucam apoi mergem acasa .

- Pentru mine aceasta este casa mea ...

- Tu nu ai casa ?Si nici parinti ?

- Nu , nu am casa . Si nici parinti .

Acei copii imi aminteau de mine cand eram la scoala , cand aveam prieteni .. Imi aminteau de copilaria mea , copilaria in care am crescut intr-un sat , nu departe de civilizatie . Disparitia parintilor ma afectase mult . Imi scimbase stilul de gandire . Ma inchisese in mine . Nu a avut pe nimeni sa-i spun tot ce simt . Cand m-a strigat acel ceva in padure avusesem un seniment de dejavu . Aveam impresia ca stiam acea voce , ca o recunosc .