Capitolul |V
Unde ma aflam ? Nu puteam sa-mi dau seama unde sunt din cauza intunericului . Imi era frica , un fior ma cuprinsese . In acel loc linistea era regina , toata linistea aceea iti dadea un sentiment de neincredere . Dar totul se schimbase . Intr-o clipa toata linistea se transforma intr-un zgomot infernal , care ma speria mai tare . Se auzea din ce in ce mai tare , se apropia . O voce slaba imi sopti " Du-te ! Salveaza-te ! . In intunericul din fata mea o lumina albastra licarea incet . Apoi din ce in ce mai tare , pana cand se forma un fel de intrare . Ma apropiam de acea lumina , dar cu cat ma apropiam cu atat lumina se indeparta .
- Nu o sa reusesti , renunta ! sopti cineva din intuneric .
Intorcandu-ma brusc , o adiere de vant trecu pe langa bratul meu . O adiere , asta insemna ca exista si o iesire pe undeva , o iesire in apropiere , dar unde ? Eram sigura ca pot iesi de acolo , doar trebuia sa gandesc logic .
- Gandeste-te ! Unde ar putea fi usa ? am gandit cu voce tare .
- Renunta ! Nu o sa reusesti ! Mereu o sa te pierzi in temerile tale si vei ramane singura , in intuneric . Tu singura faci asta !
- " Pierduta in propiile temeri " ?
Nu intelegeam ce imi spunea acea umbra necunoscuta , " Pieduta in propiile temeri " .. Aceasta propozitie imi daduse mult de gandit . Eram aproape , aproape sa descopar adevarul , dar ceva ma opri . O mana calda imi mangaie fata apoi cobori usor pe brat pana cand ma prinse de mana , incercand sa-mi incalzeasca mana rece . De langa mine se auzi o soapta .
- Te rog . Te rog trezeste-te ! Te rog ...
Sa ma trezesc ? Era un vis ? Vroiam sa ma trezesc , dar nu puteam . Nu puteam sa-mi ridic pleoapele grele .
- Te rog ..
De data aceasta cand imi sopti acele cuvinte se ridica , iar mana mea ingheta la loc deoarece era iar sngura . Nu il puteam lasa se plece . Am incercat iar sa deschid ochii . Pleoapele se deslipisera usor . Puteam sa-i disting silueta lui inalta prin ceata care o vedeam .
- S-stai ..
Ochii mi-se limpezira si puteam zarii chipul lui . Se intorse repede langa mine , asezandu-se pe scaunul de langa pat .
- Unde sunt ? am intrebat .
- Esti intr-un spital . spuse rar stiind ca nu intelegeam asa de bine acum .
- De ce sunt intr-un spital ? Ce s-a intamplat ?
- Te plimbai pe langa padure cand a inceput sa bata vantul . O creanga din pomul de deasupra ta s-a rupt si a cazut peste tine si ti-ai piedut constinta , noroc ca eram prin zona si te-am vazut apoi te-am adus la spital . Nu este nimic grav , doar te-ai lovit putin la cap si ai mici zgarieturi .
- De ce m-ai adus la spital ? De ce nu m-ai lasat acolo ?
Rase incet apoi isi ridica privirea din pamant apoi imi spuse :
- Ce fel de intrebare este si asta ? Cum puteam sa te las acolo ? Aveai nevoie de ajutor .
- Nu conta oricum daca muream , nu am pe nimeni . Nimeni nu ma iubeste .
- De ce spui asta ? Iti faci rau singura .
- Nu poti intelege .
Se ridica de pe scaun apoi deschise usa de la camera vrand sa iasa .
- Cum te cheama ? am strigat putin mai tare , crezand ca nu ma aude .
- Deven . imi zambi usor asteptand sa-i raspund .
- Melanie .
Am zambit . Nu cred ca aratam prea bine pentru ca am uitat cum se zambea . Cand eram mica zambeam mereu , cand eram cu prietenii , familia sau chiar la scoala .
- Incantat de cunostinta Melanie !
Ma facuse sa rad cand isi duse doua degete la frunte si rostii acele cuvinte . Semana cu un marinar . Am clipit apoi mi-am adus aminte . El era barbatul din padure , cel care m-a urmarit . Deven . Nu era o persoana rea , si in plus m-a ajutat . Cand m-am trezit am vrut sa plec de aici , imi era frica . Dar m-am gandit la ce a spus umbra aceea din vis si cred ca la asta se referea , si nici nu m-am putut misca , ma dureau prea tare oasele . Poate era mai bine sa incep sa comunic si sa fiu iar ca inainte . Dupa ceva timp de gandit am adormit .
- Melanie..... Melanie !
Deven era in fata mea , zguduindu-ma pentru a ma trezi .
- Da .. Gata .. Sunt treaza ! Ce-i ?
- Ti-am adus supa ..
Pe masuta de langa mine era un bol de supa din care ieseau aburi . Nu mai mancasem supa de mult . Mama facea supa .
- Mersi .
M-am intins dupa bol , chiar daca orice micare imi provoca durere . Uitandu-se confuz la mine , luase bolul inaintea mea .
- Ce incerci sa faci ?
- Incerc sa-mi manac supa ...
- Tu deabea iti tii capul pe perna , si vrei sa mananci supa singura ? Uite aici , iti dau eu .
Ducea ligura incet spre gura mea , apoi se prefacea ca este un avion si trebuie sa deschid gura . A fost cea mai buna supa pe care am mancat-o dupa atata timp .
- Deci , tu unde stai ? Ma intreba Deven in timp ce alt avion decola din castron .
- Defapt eu nu am o casa , am avut , la fel cum am avut si familie si prieteni ...
- Imi pare rau ..
- Sa nu-ti para . Am o cabana in padure , dar a trebuit sa plec de acolo ..
- Cabana in padure ? Tu esti fata misterioasa pe care am vazut-o in padure ?
Acum sunt fata misterioasa , nu fata ciudata sau singuratica .
- Da ..
- De ce ai fugit de mine ?
- Imi era frica ..
- Frica de mine ?
- Frica sa vorbesc cu cineva . De cand parintii mei au murit eu stau in padure , fara sa i-au contact cu cineva , deaceea ...
- Si acum ai unde sa stai ?
- Nu . spusesem asta cu o fata dezamagita pentru ca ramasesem fara supa .
- Stii , eu am acasa o camera goala , a fost a surorii mele , dar daca ai vrea ai putea sta in ea .
- Nustiu ce sa zic .
Cred ca ar trebui sa ascult . Nu trebuie sa-mi fie frica de el . El poate sa ma ajute .
- Cred ca da .. Daca nu te incurc !
- Nu ai cum sa ma incurci .
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Hey ! Un nou capitol la Cabana Din Padure ! Sper sa va placa . Este putin cam scurt dar trebuie sa pastrez cate ceva si pntru capitolul urmator .
TheFlowerHope
CITEȘTI
Cabana din padure
EspiritualO adiere de vânt îmi mângâie pielea catifelatã în timp ce amintirea lor îmi rãmãsese imtipãritã în minte . Nu îi voi putea uita niciodatã . Nimeni nu îi va înlocui , nimeni nu va putea .