Psycho

Capitolul 6 - Game On!

~ Capitolul 6 - Game On! ~

O zi obișnuită de școală. O amărâtă de zi care se transpunea în șase ore. Șase ore din douăzeci și patru în care scăpa de Jason. Era singurul copil care zburda de extaz când intra în incinta școlii. Asta o făcea să pară o ciudată. Oricum, începuse cu stângul prima zi de liceu. Era în cea mai depresivă perioadă, când încă era prinsă în șocul a ceea ce-i făcea frate-său. 

Și totuși, clasa a noua nu părea atât de grea pe cât fusese ea informată. Era plăcută. Profesori ok, teme ok, clase ok, mâncare la cantină ok, activități extra-școlare ok. Totul părea a fi doar curcubee până să își facă apariția pe coridoare și... ”popularii”. Ei urau tot ce mișcă, deși erau un grup mare format de douăzeci de elevi. Erau plini de bani, plini de fițe, plini de ei, plini de prea multă independență. Adorau să chinuie sufletele plăpânde ale celor ce învățau mai bine, de altfel ”tocilarii”, care nu aveau vreun fel de apărare. Umileau, intimidau, băteau, înjurau, încălcau orice fel de reguli. Totuși, Alicia nu avusese vreodată de-a face cu ei. Era o elevă mediocră. Mai ștearsă din peisaj. De abia dacă o băga cineva în seamă.

Iar acum, tot ce gândea era: ”Ce a fost în capul tău când ai acceptat să vii la petrecerea blondei ăsteia? Nici măcar nu știi de ce te-a invitat. Poate vrea doar să te umilească.”

Și-a alungat din minte toate acele scenarii, spunându-și tot în sinea ei că și așa nu mai are nimic de pierdut. Asta era unica ei vorbă, pe care o spunea mereu.

Deschise neinvitată ușa din lemn de stejar, reușind să audă din ce în ce mai tare muzica aceea adolescentină. Ura muzica pop. Stai, de fapt, ea ura orice gen de muzică. Nici măcar nu asculta așa ceva. Nu-i era plăcut auzului. Reuși să treacă și de prag, privind în jur o lume cum nu a mai văzut. Deci asta se întâmpla la toate petrecerile? Concurs de ”cine poate să bea fără să vomite tequila”? Sau maraton de tras pe nas narcotice? Sau sex sălbtatic pe fiecare masă?

Oftă pentru a mia oară și lăsă cadoul pe masa imensă și special pregătită, unde era o grămadă considerabilă de pungi colorate sau cutii cu modele interesante. Sigur sărbătorita avea să primească haine de firmă, cosmetice originale, telefoane sau alte electronice scumpe. Ea îi cumpărase doar un ursuleț de pluș prăpădit, pe care și-a dat toată alocația. Îi era rușine de faptul că este săracă. Părinții plecau des din oraș cu treburi. Câștigau ceva bani cu afacerile, dar toți banii mergeau e datoriile ce nu întârziau să apară absolut tot timpul.

- Hei, mă bucur că ai venit! o întâmpină aceeași blondă care a chemat-o în această dimensiune paralelă.

- La mulți ani, îi ură sec Alicia, privind-o vag.

Blonda o apucă de mână, apropiind-o de un grup de alți adolescenți nebuni, strânși în cerc. După cum reușise să își dea seama, jucau ”Adevăr și provocare”. Nelipsitul joc de la petreceri, așa-i?

- Uite, fă-ți un loc aici, iar eu am să te întreb, zâmbi șarmant gazda.

Se așeză cu chiu-cu-vai, așteptându-se la un adevărat dezastru.

- Adevăr sau provocare?

O clipă de liniște în care înghiți în sec. O liniște în care nu se mai vorbea între ei, căci în partea cealaltă lumea striga, iar muzica răsuna în difuzoare.

- Adevăr, spuse Alicia după o pauză de gândire. Toți pufniră în râs. Era și normal, nu? Doar ce prost alege asta la o petrecere nebună?